|
Personajele cheie ale afacerilor israeliene în România
Mark Meyer
Evreu american de origine română (?), președinte al firmei de avocatură (evreiască) de pe Wall Street (New York), Herzfeld & Rubin, firmă care s-a ocupat, printre altele, de banca românească Dacia Felix și care desfășoară o activitate susținută în România. Site-ul de internet al firmei Herzfeld & Rubin o prezenta până recent pe sora primului ministru Adrian Năstase, Dana Barb, ca pe o "redutabilă economistă" ce face parte din rândurile staff-ului firmei, ca directoare. (A se vedea despre preluarea forțată de către israelieni a băncii Dacia Felix-Eurom, capitolul Băncile Românești, Țintă israclită.)
Mark Meyer, fiind și unul dintre cei doi evrei americani care monitorizează și dirijează România de la cel mai înalt nivel, s-a ocupat de organizarea vizitei în S.U.A. a președintelui Ion Iliescu în anul 2001.
A funcționat la Palatul Cotroceni, pe lângă președintele Emil Constantinescu drept consilier, într-o perioadă când președinția României era copleșită de evrei. Șefa consilierilor prezidențiali era evreica Zoe Petre, iar ușa palatului prezidențial era permanent deschisă evreilor Tom Lantoș și Alfred Moses. Chiar despre Emil Constantinescu, originar din Basarabia, în "Jurnalul" Ronei Hartner (presupusa amantă evreică a președintelui) s-a scris că tatăl său, care l-a abandonat împreună cu mama sa, era un evreu rus bețivan. Când a contrazis punctual conținutul pseudo-Jurnalului Hartner, Constantinescu, în mod ciudat, nu a contrazis și acest aspect. Mark Meyer a continuat să fie consilier prezidențial și pe lângă președintele Ion lliescu.
De fapt, Meyer s-a ocupat de România de pe vremea lui Ceaușescu, iar în anii din urmă a condus așa-zisa Cameră de Comerț Româno-Americană, care este ceva între agenție sub acoperire a C.I.A. pentru promovarea intereselor evreilor americani și interfață a afacerilor S.U.A. în România. Organizația este creată la București din 1993, chiar cu sprijinul lui Ion Iliescu și, alături de Meyer, ea îl are la conducere pe evreul Elias Wexler, originar tot din România, același care deține postul de televiziune din New York, Romanian Voice și care, plătit tot de români, retransmite programe ale Televiziunii Române, beneficiind de un contract extrem de benefic semnat cu TVR-ul încă din al doilea mandat de președinte al lui Ion Iliescu.
Pentru a da culoare vizitei din anul 2001 a președintelui Iliescu în S.U.A., Mark Meyer s-a gândit să îi organizeze acestuia o festivitate de premiere, și neavând altceva mai la îndemână, a scos din pălărie medalia Distinguished Leadership Award conferită de... Camera de Comerț Româno-Americană, adică de el însuși. De fapt, Meyer a fost maestru de ceremonii al întregii vizite oficiale în Statele Unite ale Americii.
Evenimentul premierii lui Ion Iliescu s-a petrecut la 20 septembrie 2001 printr-un dineu festiv la hotelul newyorkez New York Palace, eveniment prezidat de cei trei evrei: Mark Meyer, Herbert Rubin și Elias Wexler, "ca recunoaștere pentru cei 11 ani de conducere excepțională pe plan politic și dezvoltare economică a României". Organizarea dineului a fost aproape exclusiv evreiască: Mark Meyer, ex-ambasadorul Alfred Moses, Meir Rosenne, Herbert Rubin, Armand Scala, Richard Schifter, Rabbi Arthur Schneier, Elias Wexler etc.
Iată cum relata faptele cotidianul România Liberă din 5.11.2001: "Scandalul premierii lui Ion Iliescu de către Camera de Comerț Româno-Americană continuă. Culmea absurdului: Ion Iliescu este premiat de către chiar consilierul său, Mark Meyer... S-a stabilit data chiolhanului de la New York în cinstea lui Iliescu. Lui Mark Meyer i s-au căutat rădăcini românești pentru a fi pus de regimul Iliescu în fruntea comunității românești din Statele Unite. Comunitatea românească s-a unit împotriva lui Ion Iliescu. Pentru chiolhanul în cinstea lui Ion Iliescu, Mark Meyer strânge mari sume de bani. Și-a găsit și sponsori. Două companii au sponsorizat cu câte 25.000 de dolari reuniunea, iar prețurile pentru invitați sunt împărțite în funcție de locul în sală. La orice restaurant de clasă din Manhattan, un tacâm costă cca. 150 de dolari. Organizatorii se aleg și cu un important profit, căci numai din sponsorizările celor două companii, la o participare de 100 de persoane, rămâne un beneficiu de 10.000 de dolari. Iar dacă mai calculăm și costul unui tacâm, în medie 250 de dolari (cei care stau la masă mai aproape de Iliescu plătesc mai mult), reiese că afacerea Premiu pentru Iliescu este chiar profitabilă." Un mic "ghișeft", am adăuga noi, pe lângă marile afaceri ce le derulează Meyer cu România, în favoarea coreligionarilor sau cosangvinilor săi.
Toată mascarada acestei vizite aranjate de evrei pentru Iliescu a stârnit vii proteste din partea comunității româno-americane la New-York, îndeosebi din partea lui Marius Badea, editorul celui mai răspândit ziar românesc din California, Meridianul Românesc. Făcând parte din staff-ul electoral al președintelui S.U.A., George Jr. Bush, Marius Badea s-a adresat secretarului de stat Colin Power și mai multor congresmani americani protestând asupra felului în care i se construiește neîncetat lui Ion Iliescu o falsă imagine pozitivă la Washington de către aceleași persoane neavenite din anturajul sau, precum Alfred Moses, care i-a mai organizat în 2000 lui Iliescu o vizită în S.U.A., și care, ca ambasador al Statelor Unite la București, a colaborat activ cu regimurile Ceaușescu și Iliescu. În treacăt fie spus, Alfred Moses a știut, de fapt, să își folosească poziția pentru a favoriza afacerile evreilor în România.
Însăși conducerea Organizației Comunității Româno-Americane (CORA) este acaparată în bună măsură de evreii originari din România, deși arhiepiscopul Nathaniel o reprezintă oficial. Cităm din scrisoarea lui Marius Badea către arhiepiscop: "Cu mare mândrie, românii americani au citit scrisoarea dumneavoastră de protest împotriva acestui eveniment [decernarea distincției din partea lui Mark Meyer către Ion Iliescu], care a fost publicată în ziarul nostru. Din păcate, cu această ocazie, a ieșit la iveală o mare problemă în cadrul organizației româno-americane, CORA, organizație pe care, cu mare onoare, o conduceți ca chairman. Acțiunea Camerei de Comerț Româno-Americane a fost organizată de domnii Mark Meyer, chairman al acesteia, și Armand Scala, vicepreședinte al acesteia, în același timp, dl. Armand Scala este președinte CORA, iar dl. Mark Meyer este vicepreședinte CORA. Prezența domnilor Armand Scala și Mark Meyer în conducerea a doua organizații fundamental diferite și atitudinea dânșilor față de durerea sufletească a românilor creează un mare conflict de interese. Prea Sfinția Voastră, credem că a sosit timpul să cereți ca domnii Armand Scala și Mark Meyer să-și dea demisia din CORA și o noua conducere să fie aleasă în mod democratic". (Articolul românului american demonstrează că războiul nevăzut dintre români și evrei se duce și în afara hotarelor țării, deoarece evreii încearcă pretutindeni să se substituie românilor, să se plaseze la conducerea organizațiilor acestora și să le blocheze interesele legitime.)
Mark Meyer este, alături de alți evrei, și în spatele afacerii cunoscute ca "Invest România Forum". Deși principal inițiator al acțiunii, prin firma Hertzfeld & Rubin, este Meyer, pentru publicul românesc inițiativa aparține unui grup mai larg, chipurile chiar autorităților române în căutare de investitori americani. Forumul, organizat în 1997 în S.U.A. sub genericul "Economia românească: Afaceri de ocazie pentru Oamenii de Afaceri Americani" (Romanian Economy: Emerging Deals for American Business People), trimisese invitații companiilor americane evreiești, și nu numai, să profite din plin de ocazia de a cumpăra ieftin întreprinderile românești. Organizatorii secreți (Herzfield & Rubin, adică Mark Meyer, și USAID Midivest Bussines Center, adică C.I.A.), al căror plan de preluare a economiei românești necesita fonduri, pentru a fi convingători s-au gândit să expună, ca garanți, responsabilii economici din România, așa că au fost plimbați de la București la Chicago reprezentanți ai guvernului român, președinți și directori executivi ai celor mai influente Bănci și fonduri mutuale din România, directori din toată economia românească. Mesajul real: Economia României chiar se predă, prada vă aparține, puteți să vă exercitați dreptul în preferință, putem aranja privatizările! Cel mai convingător s-a străduit să fie Mircea Geoană, ambasador al României în S.U.A. la acea dată. Geoană a făcut parte dintre studenții privilegiați de înalții ofițeri ai fostei Securități. Astfel, generalul Pacepa, pe vremea când era șef adjunct al spionajului românesc (D.I.E.), a avizat favorabil numele lui Mircea Geoană, fiu al generalului Geoană, pentru a pleca la studii în S.U.A. în rândurile "ambasadorilor prieteniei" româno-americane. După ce Pacepa a dezertat, a trecut în solda C.I.A., iar după 1990 a reluat legăturile cu mai tânărul Mircea Geoană.
Desfășurat la Hotelul Hilton&Towers din Chicago, în perioada 29.09 - 3.10.1997, "Forumul" scotea practic economia României la mezat în fața unor mari bănci americane evreiești: Chase Manhattan Bank, Smith Barney Europe, First Chicago Bank, Mercantile Stock Exchange, Global Securities USA Inc, Executives Club of Chicago, bănci care se află în spatele firmelor "investitoare".
În perioada 30.03 - 3.04.1998, în S.U.A., acțiunea ("Forumul") s-a repetat spre a fi oferite afaceri în România la "peste 200 de mari companii americane" în "domeniile bancar și al pieței de capital, industrie ușoară, agricultură și industrie alimentară, industrie constructoare de mașini, metalurgică, chimică și petrochimică, materiale de construcții, electronică, telecomunicații, infrastructură etc." (adică tot!). De această dată, organizatorul anunțat era chiar de la vârful finanțelor americane evreiești, Amroinvest Inc (a baronilor finanțelor mondiale, familia evreilor Rothschild), dar în "comitetul de inițiativă" mai găsim, la calibru apropiat, și Citibank (reprezentată de președintele și vicepreședintele evrei David Garner și Janet Heckman), dar și Dana Barb (sora politicianului român Adrian Năstase) ca manager general pentru România al firmei Herzfield & Rubin, deci Mark Meyer. Firma Amoco Corporation, participantă la "Forum", a preluat ulterior industria aluminiului din România.
Ascensiunea profesională a lui Mark Mayer a avut loc după 1991, când era un obscur avocat evreu american la firma Hall and Dickler. Marele capital curat american declara că nu are nevoie ca Mayer și firma evreiască de avocatură din care făcea parte (Kent, Lawer, Dickler & Friedman) să-i reprezinte interesele în România, dar el a fost impus acestora chiar de către guvernanți români, deoarece îl preferau.
Alexandru Bittner
"Om de afaceri", agent israelian cu penetrare la toate nivelele statului român; conform dezvăluirilor din "Armaghedon II" a "finanțat" întotdeauna familia primului-ministru Adrian Năstase:
"Încă de la începutul anilor '90 o puternica prietenie leagă familia Năstase de controversatul om de afaceri Alexandru Bittner. Această prietenie s-a materializat într-o serie de afaceri derulate de către acesta din urmă și intermediate de d-na Năstase și de dl. Sorin Teșu, omul de încredere al familiei Năstase, actualmente șef de Cabinet al primului-ministru. Alexandru Bittner a afirmat în mai multe rânduri că, în perioada 1997-2000 a finanțat periodic familia Năstase cu sume cuprinse între 5.000 și 10.000 de dolari, sume transmise fie direct d-nei Năstase, fie prin intermediul lui Sorin Teșu. În prezent, firme aparținând lui Alexandru Bittner desfășoară afaceri cu diverse regii sau societăți cu capital de stat, cum sunt: Petrom și R.A.P.P.S. [regia protocolului de stat], afaceri mijlocite și de a căror bună desfășurare se ocupă Sorin Teșu." Vila și ferma lui Bittner de la Măneciu este relativ apropiată de vila și ferma familiei Năstase de la Cornii. Pe ambii boși îi legă "pasiunea" pentru creștearea păsărilor (și producția de ouă), motiv să-și facă vizite reciproce. În noiembrie 2002, un partid de opoziție a lansat public întrebarea (lăsată fără replică): "Este adevărat că Alexandu Bittner a fost desemnat să se ocupe de șpaga de 30.000.000 de dolari care ar rezulta din înzestrarea cu computere a Ministerului Educației și Cercetării și a școlilor din România? În urmă cu doi ani au fost date în vileag șmecheriile lui Dan Fischer, Cătălin Harnagea și Dorin Marian, care încercau să devină intermediari ai unui puternic consorțiu englez, în tentativa acestuia de a obține un credit garantat României de 400.000.000 de dolari. Între timp, regimul politic s-a schimbat, dar nu și Dan Fischer, căruia i s-a impus colaborarea cu Al. Bittner, ca să repună pe picioare afacerea, deși englezii ar putea trata direct cu MEC. Comisionul de 30.000.000 de dolari ar urma să fie împărțit între Dana Năstase (prietena de casă a lui Bittner, care i-a pus o vilă la dispoziție, la Măneciu-Pământeni), cei doi evrei (Fischer și Bittner) și Dan Nica."
Alexandru Bittner este și proprietar al postului de televiziune PrimaTV, condus de colaboratorul său Cristian Burci. Prieten, pe rând, cu mai toți șefii serviciilor secrete românești, datorită cochetării acestora cu Mossad-ul. În septembrie 2000, Bittner a apărut la știrile de la PrimaTV, post de televiziune al cărei proprietar ar fi împreună cu un alt israelian, Dan Fischer, pentru a-l denunța de abuz în funcție pe prietenul său de până atunci, Cătălin Harnagea, la acea vreme șeful spionajului românesc (Serviciul de Informații Externe) și tovarăș de afaceri (de fapt și Harnagea fusese în solda sa), cu care tocmai se certase. Aceleași acuze le aducea și lui Dorin Marian, la acea vreme consilier prezidențial și eminență cenușie a serviciilor secrete românești pe care le coordona de la Palatul Cotroceni.
Bittner a mai afirmat pe post că articolul apărut în presa cotidiană, în care numele lui este amintit lângă cel al directorului adjunct al S.R.I., Mircea Gheordunescu, ca fiind implicat într-o afacere de deturnare a 300 de milioane de dolari, este o poliță plătită lui de către Harnagea pentru că nu-i cedează celuilalt asociat israelian de la Prima TV, Dan Fischer, importantul pachet de acțiuni ce îl deține la acest post de televiziune.
Victima acestei răfuieli a fost "logodnica" șefului S.I.E. Cătălin Harnagea, domnișoara Mărgărita Geică, concediată de la conducerea redacției de Știri de la PrimaTV. Pe postul de televiziune, în direct, Alexandru Bittner anunța infatuat că supărarea cu Harnagea (S.I.E.) se datorează faptului că el (Bittner) este prieten și mai apropiat de șefii contraspionajului românesc (directorii S.R.I. Mircea Gheordunescu și Costin Georgescu), încercând astfel mimarea sau chiar declanșarea unui conflict între serviciile secrete romanești.
De fapt, prin ieșirea sa, Bittner își acuza proprii colaboratori de până atunci:
"Domnii Dorin Marian și Cătălin Harnagea încearcă să-mi forțeze mâna să vând acel procent unui alt acționar, Dan Fischer [fost Frâncu]. Concret, joia trecută am asistat la deschiderea unei cârciumi în București, local care aparține unui prieten al celor doi (Restaurantul President). În local am stat trei ore, la o masă, alături de Cătălin Harnagea, care a tot încercat să mă determine să-mi vând procentul deținut la postul acesta de televiziune".
Alex Bittner mai deține indirect parcările auto DALI din București, cunoscute de taximetriști ca fiind ale fostului primar al capitalei Crin Halaicu. În fapt aceștia doi au fost în trecut parteneri de afaceri. Deținând firma DALI, Bittner a monopolizat practic parcările din București.
Ocupația la vedere în România a lui Bittner, de "carte de vizită", este aceea de director al Hotelului Minerva din București, deținut de firma israeliană E.W.T.R. (agenție de turism internațional), aflată în plină campanie de preluare de proprietăți din România. La parterul hotelului se află un renumit restaurant chinezesc, aceasta fiind specialitatea soției afaceristului evreu, chinezoiacă de cetățenie americană Sherr Bittner. Chinezoica Bittner s-a asociat cu fostul primar general al capitalei Crin Halaicu și în afaceri imobiliare (firma A.G. Imobiliara S.A.). Restaurantul chinezesc din str. Amzei, Dragon House, îi aparține lui Bittner și funcționează chiar vizavi de fostul sediu al firmei MegaVision al cărui proprietar era chiar prietenul său Dan Adamescu.
Prin firma Lipsca s.r.l., Bittner a cumpărat aproape toate magazinele "Alimentara" din București de la Delfincom s.a. (fosta întreprindere Alimentara), cu sprijinul deloc dezinteresat al funcționarilor statului, desființând obiectul de activitate al acestora și apoi subînchiriindu-le. Multe dintre ele funcționează acum ca magazine de haine second-hand, așa cum este cazul fostei Alimentara din Piața Iancului. Prin intermediul aceleiași firme Bittner a preluat întreprinderile de industrie ușoară Textila din București.
Prin firma Lipsca 2000 s.r.l., cu concursul abuziv și ilegal al reprezentantului statului român asupra proprietăților hoteliere de la Poiana Brașov (Jean Babonea, același care l-a ajutat și ca director general la Delfincom s.a.) a dobândit proprietăți hoteliere.
Ronald Lauder
Magnat evreu american. Sionist. Fost ambasador al S.U.A. (în timpul administrației Reagan) în Austria, placă turnantă a spionajului european, a funcționat și ca secretar de stat al apărării pentru afaceri N.A.T.O. Președinte al Consiliului Organizațiilor Evreiești Americane, al "Comitetului Public Internațional" al Organizației Mondiale a Restituției Evreiești și trezorier al Congresului Mondial Evreiesc.
Susținut în "investițiile" din România de senatorul evreu american Tom Lantoș, care i-a făcut lobby pe lângă cele mai înalte autorități române. Lauder deține, indirect, trustul Media Pro, respectiv posturile de televiziune ProTV și Acasă din România, postul de radio ProFM și câteva ziare. Ambiția sa este ca prin postul ProTV să controleze opinia publică românească pe linia sionisto-americană, tansformându-l într-o rafinată "mașină de propagandă". În acest sens, cea mai reprezentativă emisiune a acestui post tv, numită "Profeții despre trecut", este realizată în fiecare duminică de către evreul Silviu Brucan (Saul Brukner), în scopul manipulării conștiinței publice sau chiar a deciziei politice guvernamentale. De exemplu, atunci când, în anul 2002, sionismul a dorit să îl propulseze pe masonul evreu Adrian Severin în fruntea statului român ca... vice-premier, "profesorul" Brucan a afirmat pe post că Adrian Năstase ar avea nevoie de acest ajutor în fruntea statului.
Trustul de presă Media Pro, înregistrează la ora actuală datorii față de bugetul statului român de peste 1.500 miliarde lei (peste 45 milioane de dolari), taxe neachitate pe parcursul a mai multor guvernări, toți guvernanții români tratând cu maximă obediență acționariatul evreu al firmei. Se pare că guvernul Năstase pregătește în mare taină ștergerea datoriilor trustului lui Lauder și preluarea la datoria publică internă a datoriilor Media Pro. La data de 27 decembrie 2001, în "pauza" ședinței guvernului român, secretarul general al guvernului (Șerban Mihăilescu, zis și Michi Șpagă) i-a reamintit ministrului de finanțe, Mihai Tănăsescu, că trebuie să proiecteze eșalonarea datoriilor societăților de televiziune. Acesta i-a răspuns secretarului guvernului că s-a pregătit și că, în chiar dimineața acelei zile, a discutat cu conducerea de la Media Pro (Adrian Sârbu), așa că în 2002 urmează ca guvernul să aprobe eșalonarea datoriilor acesteia, precum și ștergerea penalităților trustului.
"Adrian Năstase și Ronald Lauder au negociat, la New York, datoria Media Pro" titra apoi ziarul Bursa din 5 februarie 2002, următoarea știre: "Eforturile lui Adrian Sârbu [președintele român al postului ProTV] pe lângă autoritățile de la București ca să obțină reeșalonarea datoriilor fabuloase ale Media Pro par să aibă nevoie de sprijinul partenerului [!, a se citi patronul] său american. Astfel, Ronald Lauder, acționarul majoritar la companiei Central European Media Enterprises, ce deține controlul asupra Media Pro International, s-a întâlnit cu premierul Adrian Năstase, în luxosul Hotel Waldorf Astoria din New York, unde primul-ministru participa la lucrările Forumului Economic Mondial. Întrucât presa nu a participat la acesta întâlnire, putem crede că «investitorul american» i-a povestit premierului nostru cât de rentabile i-ar fi afacerile din România, dacă nu l-ar pune în situația penibilă, proprie celorlați investitori, de a-și plăti datoriile către Statul Român, în conjunctura unei campanii internaționale de luptă împotriva corupției. În condițiile investigării afacerilor Media Pro de către autoritățile americane de supraveghere a pieței de capital, rămâne de văzut cum va reacționa premierul român la «discuțiile» cu magnatul american, moștenitor al unei averi clădite pe parfumuri".
Este vorba de parfumurile Estée Lauder, o astfel de parfumerie a fost deschisă, în 1997, pe Calea Victoriei în București (vis-â-vis de Hotelul București).
Numirea și menținerea lui Adrian Sârbu în fruntea afacerii din România nu a fost întâmplătoare. Căsătoria acestuia cu ex-modelul Janine a fost nășită de Mircea Geoană, fost ambasador al S.U.A. și actualmente ministru de externe. Cumnatul lui Geoană, Ionuț Costea, a funcționat ca secretar de stat la Ministerului de Externe, 1997-2000, ceea ce explică reeșalonările din anii trecuți a datoriilor trustului. Altă necesară apropiere: ministrul Cultelor și Culturii din "guvernul Năstase", filo-sionistul Răzvan Theodorescu, se află pe statul de plată al unei instituții de învățământ privat a trustului.
Oficialul american Tom Wincek a acordat ziarului Bursa (din 13 dec.2001) interviul titrat "Ronald Lauder, suspectat de corupție în scandalul Media Pro", din care cităm:
"Companiile publice tranzacționale la New York Stock Exchange și Nasdaq sunt riguros supravegheate de Securities and Exchange Commission, după legi stricte, fiind obligate să asigure transparență și deplină informare a investițiilor sub amenințarea penalităților legale, care să asigure încrederea publicului în piețe. Întrucât Central European Media Enterprises Ltd nu a dezvăluit, în rapoartele sale publice, datoriile pe care le are la statul român, apare că a violat legea americană. Și dacă această încălcare de lege este adevărată, atunci cazul poate fi considerat o fraudă majoră, iar într-un sens american este corupție... atunci guvernul american și guvernul român au obligația să rezolve această fraudă, ca să protejeze integritatea principiilor O.E.C.D.".
În acest sens, ambasadorului S.U.A. la București îi este adresată 6 scrisoarea deschisă de către liderul opoziției naționaliste române, apel rămas fără răspuns.
Ziarul Bursa revine:
"Cu toată campania internațională împotriva terorismului și a corupției, declanșată de președintele american George Bush, ambasadorul Michael Guest se «sfiește» să murmure măcar vreun sunet despre «scandalul Media Pro» - unul dintre cele mai proeminente cazuri de corupție din România, în care o companie americană a antrenat o bună parte din administrația țării. Atitudinea «rezervată» a ambasadorului nu s-a modificat nici măcar după vizita secretarului de stat american Colin Powell, cel care, cu două luni în urmă, ceruse tuturor ambasadorilor americani să acorde prioritate combaterii corupției în statele unde au fost trimiși... Faptul că actualul ambasador Michael Guest a fost coleg în Casa Albă, ca funcționar guvernamental, cu domnul Ronald Lauder, nu poate fi o explicație validă a pasivității sale în scandalul «Media Pro»... aceste înlesniri reprezintă un cadou făcut pe spinarea poporului român înfometat, multimilionarului american [evreu] Ronald Lauder și românilor care s-au asociat cu el în Media Pro, despre care nu se poate spune că o duc prea rău cu banii. Iar emisiunile grețoase, difuzate recent de Pro TV, prin care se tentează manipularea opiniei publice în favoarea premierului Adrian Năstase și a unor membrii ai cabinetului său, reprezintă penibila răsplată primită de guvern în schimbul generozității sale"
Înclinația evreilor pentru posturi de televiziune românești este dovedită și de cazurile posturilor Tele7ABC (a evreului Fredy Robinson), PrimaTV (a evreilor Alex Bittner și Dan Fischer) sau B1 (unde coacționar este evreul Elan Schwartzenberg).
Despre televiziunea B1, publicul crede că ea aparține fraților magnați Păunescu. Dar oare ce se știe despre dl. George Păunescu cu adevărat? Cu rezerva necesară vom reproduce un text, care ni-1 prezintă pe acesta ca agent sionist al Bnai Brith. Domnul Marius Sprînceană (director al ziarului Zum-Ziarul românesc, publicație în opoziție cu revista Zum), replicând unui săptămânal românesc, ce a reprodus imagini din revista "americană" Zum, editat de Cristina Sprînceană (în care apar Viorel Hrebenciuc, Adrian Năstase și președintele Ion Iliescu), trimite de la New York următorul mesaj: "D-na Cristina Sprînceană, conduce ziarul Zum, care se distribuie gratuit în S.U.A.... Ziarul Zum a fost și continuă să fie sponsorizat de George Păunescu, care a sponsorizat și deschiderea postului Dada TV din New York, post care susține activ candidatura la președenția României, în 2004, a premierului Adrian Năstase... D-na Cristina Sprînceană este manager al conturilor bancarea din S.U.A. ale d-lui George Păunescu, și tot dânsa i-a facilitat d-lui George Păunescu să ajungă informatorul oficial al Anti Defamation League din România. Între d-na Cristina Sprinceană și dl. George Păunescu a existat o lungă și romantică legătură extra-conjugală, motiv pentru care am și divorțat de ea... La venirea în New York, din Israel, a d-nei Cristina Sprînceană, un alt bun prieten al dvs. a întâmpinat-o la aeroport și a ajutat-o să înceapă viața în S.U.A.". Dar Anti Defamation League este un virulent serviciu secret sionist, in slujba B'naiB'rith.
Alte televiziuni românești sunt penetrate de agenți mondialiști sau sioniști, în general evrei (postul național oficial de televiziune este controlat 80-90%; evreica Monica Zvirjinschi este directoare a TVR Internațional, iar la TVR, realizatoare este Eugenia Vodă, noră a evreului Oliver Lustig). Mai recent s-a declanșat și o campanie de acaparare a presei scrise. Este cazul ziarului Libertatea, preluat de grupul evreiesc Ringier, sau al ziarului Evenimentul Zilei, preluat contra 450.000 de dolari de la Cornel Nistorescu de către concernul "german" evreiesc Bertelsmann. În celelalte cotidiane importante românești există oameni de încredere ai evreilor sau în solda secretă a acestora.
Mark Rich
Magnat evreu cu cetățenie americană și israeliană. Escroc și evazionist de talie mondială. Face parte din cartelul ocult Rothschild-Soros. A fraudat bugetul S.U.A., apoi a fugit și s-a stabilit în Elveția. Colaborator apropiat al servicului israelian de spionaj, Mossad. S-a aflat în spatele tentativei de privatizare frauduloasă a Hotelului Athence Palace din București (ajutat de directorul Ioniță, același care i-a ajutat pe israelienii ce au pus mâna pe Hotelul București să blocheze procesul de la Curtea Supremă de Justiție privind anularea privatizării). Prin reprezentanții săi clandestini din România, controlează 50% din afacerile petroliere, fiind preocupat și de privatizarea companiei Petrom (a se vedea capitolul 12, Evreii și petrolul românesc în mileniul III). În afară de petrolul românesc, Mark Rrich vrea și aurul. Și cum unul dintre cele mai mari zăcăminte de aur și argint din lume se află la Roșia Montană, în Transilvania (cel mai mare din Europa: peste 300 de tone de aur pur și peste 1.600 de tone de argint pur), a demarat preluarea exploatării prin firma "canadiană" Gold Corporation, companie 80% acționariat pestriț pe care îl controlează însă Rich. "Vă întrebați cum de rezistă afacerea de la Roșia Montană reacțiilor disperate ale ecologiștilor? - scria Academia Catavencu în 13 august 2002.
De ce se poate pregăti netulburat procesul de defrișare a unei localități, dimpreună cu resusele de existență pe termen lung pentru o exploatare intensivă din care nici măcar statul român nu câștigă aproape nimic? Păi, ce-ați zice dacă ați afla că între cei interesați de scobârlirea aurului de sub gospodăriile românilor este un cetățean pe nume Mark Rich?". Cu începere din anul 2006, zăcământul exploatat multimilenar de la Roșia Montana urmează a fi epuizat de către Glod Corporation Ltd în 15 ani, statului român revenindu-i din această exploatare 2%. Președintele companiei străine, tot un evreu, trasfug din România acum 20 de ani, pe nume V. Frank Timiș, e acuzat pe Internet că a fost condamnat de două ori în Australia, în 1990 și 1994, pentru trafic de droguri. Frank Timiș Foundation, împreună cu firma Tender S.A., au sponsorizat în anul 2002 întâlnirea de la Snagov a serviciilor secrete din țările NATO și candidate. Evenimentul a prilejuit noi afaceri frauduloase. Willhem Matser, evreu olandez, consilier special pentru Europa centrală și de est al secretarului general al NATO, aranjează cu Ovidiu Tender (deasemenea implicat în afacerea Roșia Montană) spălarea a 200 milioane de dolari din Bogota, Columbia, rezultați din traficul de droguri, cu care Tender să cumpere societatea Petrom S.A. Matser este în prezent arestat în Olanda. (Vom reveni cu amănunte la capitolul Evreii și petrolul românesc în mileniul III.)
Stephan Lowy & Hugo Weinstein
Magnat, membru al mafiei evreiești canadiano-americane, stabilit din 1970 în Elveția, în anii '90 a joncționat cu afacerile lui Mark Rich, fiind creierul afacerilor acestuia pentru România.
Evreu polonez născut la Lemberg, în Galiția. Tatăl său a participat la celebra răscoală sionistă de la Varșovia. Tânărul Lowy, în 1948, se îmbarcă, traversează oceanul și se stabilește în Canada, la Montreal, unde își schimbă numele în Steven Low și obține cetățenia canadiană. Primii săi protectori au fost familia Singer și Samuel Bronfman, regele whiskiul-ui, care și-a construit averea pe timpul profibiției, prin transportul ilegal de alcool între Statele Unite și Canada. Prima sa dezvoltare a fost o fabrică în statul Ontario, la numai 23 de ani. Prima firmă, Steven Low & Co Ltd. a înființat-o pe baza relațiilor de afaceri cu evreul polonez John Pullman, care era unul dintre cei mai mari finanțatori ai crimei organizate din America. Pullman își începuse cariera ca simplu membru în cadrul sindicatului crimei de pe Coasta de est, înființată de Lucky Luciano, care era sub tutela și mână dreaptă a legendarului șef mafiot evreu Meyer Lansky, rivalul lui Al Capone în acea vreme (dealtfel, contabilul și trezorierul lui Al Capone a fost unul dintre cei mai mari infractori evrei, anume Jacob Guzik, poreclit "Deget uleios"). Ca șef al Koscher Nostra, organizație mafiotă evreiască similară celei italiene Cosa Nostra din New York, Meyer Lansky a înființat metoda larg folosită azi, a "spălării banilor" (al cărei principiu constă în investirea parțială a banilor, obținuți ilegal, în antreprize economice legale). Poate din acest motiv, Lansky a creat un imperiu al jocurilor de noroc.
Mafia evreiască a ocupat întotdeauna primul loc în comerțul cu "carne vie" (prostituția), din Europa până în America Latină. Atât în organizare, cât și în violență mafioții evrei din America au ocupat primul loc. Aceasta era lumea lui Lowy. Figură legendară, Arnold Rothstein era recunoscut chiar și de către mafia italiană drept "Creierul". El era cel ce aducea marile afaceri și protecția politică. Figura lui a fost imortalizată de romancieri, dar și în ecranizările hollywoodiene (el este Herman Roth din filmul Nașul III, de F.F. Copola). O altă figură puternică a lumii interlope, a fost L.P.Buchalter, alias "Judecătorul". Considerat de către F.B.I. drept cel mai periculos infractor din Statele Unite", el a contribuit la organizarea Sindicatului Crimei, fiind cel care a comandat asasinarea altor șefi mafioți. Analiștii consideră că mafia evreiască (Koscher Nostra), spre deosebire de mafia siciliana, nu a fost generată ca reacție la condițiile sociale precare.
Ascensiunea lui Stephan Lowy (Steven Low) l-a sfârșitul anilor '50 s-a datorat Koscher Nostra și penetrării cercurilor politice înalte. Totodată, el colabora interesat cu C.I.A. sau K.G.B. În 1960 a intrat în afaceri miniere (cupru, aur sau uraniu), preluând chiar o companie (Latin American Mines Ltd.), asupra căreia a lansat zvonuri fraudulaose de creștere, a speculat-o la bursă, s-a îmbogățit, în cursul unei nopți a anului 1970, datorită mulțimii de tranzacții frauduloase, Lowy a fost nevoit să părăsească Canada, lăsând în urmă soția și cei trei copii și stabilindu-se în Elveția. I-a mers bine până când Canada sare în aer în urma unui mare scandal privind frauda bursei (afacerea Aquablast) în urma căreia majoritatea brokerilor europeni și-au pierdut averile, iar o parte din tovarășii lui Lowy din Koscher Nostra au fost arestați, în frunte cu Pullman.
Din anii '70 demarează afaceri petroliere prin firma sa Atlas Oil Comp. Ltd., cu sediul la Londra. Prin intermediul acestei firme a încălcat embargoul internațional asupra Israelului, alimentându-l cu petrol. La mijlocul anilor '70 el era creierul unei afaceri ilegale în care apar implicate firme românești de stat contolate de Securitate, cunoscuta "Afacere Lucona" (scufundarea unei "fabrici de uraniu" de proveniență românească, cu tot cu vasul ce o transporta, în vederea încasării unei uriașe asigurări). Dinspre partea română, Lowy a reușit să-și asigure și complicitate naivă a fratelui lui Nicolae Ceaușescu, Marin Ceaușescu, care locuia în Austria și era șeful misiunii comerciale românești la Viena, dar adevăratul mânuitor de la București era tot un evreu, Hugo Weinstein, alias Rebstein, poreclit Bebe, colonel de Securitate se pare, care conducea întreprinderea de comerț exterior Chimika, și care la rândul ei avea o sucursală în cunoscuta întreprindere românească a Securității, I.C.E. Dunărea. Acest Hugo Weinstein apărea în multe poziții cheie, ca reprezentant al României: reprezentant al Camerei de Comerț din România socialistă (mai precis al Oficiului de reprezentare și comisioane al Camerei, celebrul Oficiu Argus), sau reprezentant al Uzinexportimport, ce deținea monopolul exportului și importului României în domeniul mașinilor de construcții. Când fostul avocat al ambasadei Austriei la București, avocatul C. Vișinescu, este audiat ca martor, la Viena, în mai 1990, în procesul penal privind afacerea "Lucona", președintele instanței îl întreabă: "După părerea dvs., domnul Weinstein este român? da sau nu?", iar acesta răspunde: "Este greu de spus. El este evreu." La acea dată Bebe Weinstein tocmai părăsise închisorile românești, unde se afla pentru o ispravă pe care regimul socialist al lui Ceaușescu nu i-a putut-o totuși trece cu vederea.
Prin firma socialistă de stat Chimika, Hugo Weinstein a preluat 4.000 de tone de deșeuri toxice din occident pe care le-a depozitat ilegal în orașul Sulina, încasând în schimb 2 milioane de dolari în contul unei "sucursale" a Chimika, firma off-shore International Enterprise Kirnika Lichtenstein. Din Delta Dunării reziduurile toxice au ajuns în Marea Neagră, dar catastrofa ecologică a fost descoperită și denunțată public de către Greenpeace, în anul 1988. În 1989 au fost arestate șase persoane vinovate în frunte cu Weinstein, acesta fiind chiar condamnat la 18 ani de închisoare. A fost eliberat după numai trei luni de arest, deoarece regimul socialist a fost răsturnat în același an. Pozând în victimă politică a fostului regim dictatorial, în 1990, pentru o vreme, s-a cazat la Hotel Flora din București, apoi a dispărut din vizorul public, părăsind probabil România. Chiar din acel an însă, timp de doi-trei ani, România a fost invadată de substanțe toxice reziduale, introduse sub masca unor importuri de materiale chimice, pe modelul patentat deja de asociatul lui Lowy, Bebe Weinstein.
Până în prezent s-au aflat puține lucruri privind dedesubturile afacerii Roșia Montana. Se știe că în spatele firmei "canadiene" Cola Corporation se ascunde un acționariat pestriț, pus la dispoziție de Lowy lui Mark Rich, magnatul evreu susținând financiar, de fapt, întreaga afacere. Acest rol l-a avut "canadianul" Lowy și în afacerea Lucona, băgându-i în față pe Erwin Egger și Greta Fischer, ca oameni de paie, reprezentanți ai firmei Zapata (Firma Zapata AC era "o firmă de căsuță poștală" înregistrată în Elveția, cu acționariat secret. Nici chiar poliția și procuratura austriece nu au avut vreun succes în ancheta lor. Greta Fischer, consilier administrator al firmei, răspundea stereotip: "Firma Zapata AG are acte de proprietate, în funcția de custode nu sunt obligată să dau nici o informație legată de numele acționarilor". De fapt, firma elvețiană pare a fi o sucursală off-shore a firmei americane Zapata Corporation din Texas S.U.A., înființată la începutul anilor '50 de către George Bush tatăl, în aceeași zi în care a vizionat filmul Viva Zapata. Atunci când mai târziu George Bush a intrat în politică și în Senatul S.U.A., el a trebuit conform legilor americane să "renunțe" la partea sa din Zapata, dar gestul a fost formal, firma - cu un capital anual de rulaj de 500 milioane de dolari - rămânând sub influența și controlul său. George Bush a activat și ca șef al C.I.A., ceea ce poate explica coordonarea de către Lowy a întregii afaceri "Lucona"). Ne punem întrebarea unde vor ajunge cianurile reziduale rezultate la Roșia Montană în urma celei mai intense și nemiloase exploatări posibile? Le va găsi "românul" Bebe Weinstein vreun loc în Delta Dunării sau în Marea Neagră?
Motti Zisser
Controlează, alături de firma Control Centers, consorțiul Europa-Israel Group, companie israeliană importantă la proprietatea căreia participă din anul 2002 și banca Leumi Le - Tel Aviv (cu 10%), implicată în privatizările din România. Europa-Israel Group controlează firma Elbit Medical Imaging.
Odată cu preluarea firmei Elbit Medical Imaging acum câțiva ani, Motti Zisser a preluat și subsidiara acesteia, firma israeliană Elscint, căreia i-a închis activitatea, vânzându-i toate bunurile și mijloacele de producție (mai puțin secția ce avea comenzi ferme contractual cu General Electric) și a orientat fondurile acesteia în preluarea ieftină de hoteluri în Europa răsăriteană (precum Hotelul București, preluare frauduloasă, după cum vom arăta) pe care să le renoveze pentru a le ridica valoarea. Totodată ridică mall-uri, cum este cel de la Timișoara, unde a preluat ieftin terenul necesar de la o firmă de stat românească, după care a revândut foarte scump o parte din suprafața acestuia primăriei orașului.
Tonya Halpern
Născută la 29.06.1948, în București, în prezent cetățean israelian, figurând cu domiciliul în Tel Aviv. Unic distribuitor în România al produselor Kodac prin firma sa M.TIL.ROM cu sediu la SITRACO CENTER, Piața Unirii, administrată de partenerul ei în afaceri, escrocul israelian Eliahu Rasin, cu care mai deține hotelurile Opera și Central din București. O leagă o foarte mare prietenie cu Alex Bittner, pe care îl consideră ca pe un adevărat "frate". De altfel, sunt tovarăși în solda serviciilor israeliene. Tonya Halperin rezidează în România cu mulți ani înainte de 1989, locuind la apartamentele Hotelului București (pentru privatizarea căruia s-a și implicat direct alături de Alex Bittner), iar soțul său, Moshe, specialist în tehnica aviatică, este apropiat de firma israeliană Elbit System Ltd..
Numele complet al firmei evreo-americane pe care o reprezintă în România este Eastman Kodac, firmă care, alături de Standard Oil, Xerox, U.S. Steel, IBM și mai multe bănci evreiești americane, susține și activează pentru organizația mondialistă Counsil of Foreing Relations (C.F.R.).
Eliahu Rasin
Născut la 24.10.1947 la Tel Aviv în Israel (noi știm că Israelul s-a înființat abia în mai 1948, dar acestea sunt datele sale de pașaport, cu care este înregistrat la Registrul Comerțului din România, ca om de afaceri), domiciliat în prezent în localitatea Rishon Le-Zion din Israel. Baza piramidală a afacerilor lui în România este o cutie poștală cipriotă, respectiv off-shore-ul Monilen Enterprises Ltd, înființat în august 1997, cu care controlează mai multe firme din România: Hotelurile Opera și Central din București, firma Sitraco, firma Nil Conimpex srl, EuroConstruct & Development srl și Rom Integrated Computers Technologies srl. Deține totodată și Hotelul Sinaia din Sinaia, pe care l-a încredințat spre administrare lui Marian Schwartz, ofițer în rezervă din serviciile speciale israeliene, născut însă la 3 iulie 1954 în București. Tatăl acestui Rasin a fondat împreună cu Bernard Shraer (asociați inițiali) renumita bancă Leumi Le din Tel Aviv Israel.
La banca Leumi Le, sucursala din Londra, în contul firmei lui Rasin, MONILEN ENTREPRISES LTD, a fost vărsată suma de 2,92 milioane de dolari americani, comision pentru privatizarea Hotelului București.
În prezent, Eliahu Rasin este chemat de către procuratura română în instanță penală din România ca inculpat pentru privatizarea frauduloasă a Hotelului București. Sustrăgându-se însă chiar și anchetei penale, el a părăsit în graba România, de câțiva ani. Ca președinte la Sitraco Center și la Sitraco Gemenii (este vorba de mai multe blocuri moderne pe care a pus mâna în centrul capitalei, mai ales în zona Unirea, și pe care le-a transformat în "Business Center"), Eli Rasin are de clienți firme precum Ardaf, Iberna, Pepsi Cola International, Gelsor (Sorin Ovidiu Vântu - Maria Vlas), Elite România, Sharrom-Sharp, El Al, Delta, Ambasada Israelului, Ambasada Norvegiei, Metropol s.a., Kodak, U.S.A.I.D. (agenție a S.U.A. subordonată C.I.A.).
Eli Papouchado
Cetățean israelian, partener de afaceri tradițional, în Israel, al lui Motti Zisser. Locuiește în Ierusalim, unde deține o proprietate impresionantă. Născut la Cairo, provine dintr-o familie mixtă, tată egiptean și mamă evreică. Proprietar al firmei Red Șea - Tel Aviv, deține proprietăți hoteliere operate de lanțul hotelier Park Platza, exceptând hotelul din Tel Aviv, care funcționează sub operarea Sheraton (5 stele). În 1998 a dorit să preia privatizarea Hotelului București (din București). A declarat că deschide mai multe mall-uri în România, printre care unul la Timișoara. Paternitatea construirii unui mall la Timișoara aparține și firmei israeliene Elscint (Elbit Medical System), controlată de Motti Zisser. În București, la un moment dat, Papouchado construia două "mari centre comerciale" finanțat de Banca Internațională a Religiilor. A funcționat și ca director al unei sucursale a Leumi Le Bank.
Bernard Shraer
Evreu de origine maghiară, fondator al băncii israeliene Leumi Le - Tel Aviv, după 1989 a început să își dezvolte afacerile preponderent în Ungaria, îndeosebi prin compania Danubius Hotels and Spa Co. (Budapest Hungary), lanț hotelier intrat repede în topul revistei de specialitate Hotels. În 1995 deținea 9 hoteluri, în 1996 deținea peste 23 (din care 3 pe Insula Margareta), iar în prezent peste 50 de hoteluri. Pentru a-și extinde afacerile în România, interesat îndeosebi de stațiunile din Transilvania, a apelat și la consultanța lui Eric Rudosh. În cazul privatizării ilegale a stațiunii Sovata, a reieșit că în spatele sereleului din Râmnicu-Vâlcea cu care a licitat, se afla firma sa din Ungaria. În aceeași situație se află și alte stațiuni din Transilvania. Când în 1999-2000 a dorit să preia Hotelul București a invitat la Budapesta și a cazat o delegație sindicală din turismul românesc, ca și pe unii directori. Din documentele existente la F.P.S. rezultă că chiar Radu Sârbu i-a cerut câștigătorului licitației să cedeze contractul către Danubius Hotels.
Shraer, ca și Rudosh, nu este străin de încercarea de preluare a celui mai mari bănci de stat românești din prezent, Banca Comercială Română, de către Banca Ungariei. Privatizarea B.C.R. este impusă României pentru anul 2003 de către Banca Mondială.
Yoah Stern
Israelian, "omul" din România al magnatului evreu Mark Rich (unul din cei mai mari evazioniști din S.U.A.), preocupat de petrolul românesc. A fost arestat în anul 2002 și eliberat la presiuni uriașe (a se vedea capitolul Evreii și petrolul românesc al Mileniului III). În urmă cu câțiva ani, Mark Rich a încercat să preia fraudulos Hotelul Athene Palace din București (vom reveni cu detalii în numărul viitor). În prezent fiind preocupat de iminenta privatizare a companiei naționale a petrolului, Petrom s.a., cea mai rentabilă afacere din România.
Eric Rudosh
Cetățean ungur și britanic, fost ambasador al Ungariei, face afaceri preponderent în România. Surse din sistemele de informații apreciază că originea sa reală este evreiască, incertă însă, deoarece partenerii săi de afaceri din România par să nu cunoască acest fapt. Înainte de a fi acreditat ambasador la București, se apreciază că a lucrat pentru spionajul maghiar cât timp a fost student în România. Deține o reședință la Londra, iar numele a ieșit la suprafață în public de abia în anul 2002, când fiul său a fost arestat la Constanța pentru deținere și consum de droguri, împreună cu câțiva tineri români. Personal, în România, nu desfășoară afaceri personale mari (deținând câte un restaurant, o discotecă, o firmă de servicii etc.), misiunile sale fiind controlate de la Budapesta și de la Londra.
Liviu (Alfred) Mandler
Cetățean israelian cu afaceri în România, preponderent în orașul Cluj. Inițial agent de influență israelian în cadrul Partidului Liberal, a promovat un "lobby" mascat, cu pârghii politice, afacerilor evreilor israelieni sau americani. Una dintre aceste mari afaceri era cea cu Bell Helicopters - S.U.A., în tandem cu Elbit System -Israel, ce ar fi adus evreilor miliarde de dolari de la bugetul României. Afacerea nu se putea face însă din cauza opoziției nestrămutate a ministrului de finanțe liberal, Daniel Dăianu. Mandler apasă pe buton și Partidul Liberal îi retrage sprijinul politic ministrului Dăianu, forțând înlocuirea sa cu alt candidat liberal în data de 23.09.1998. În aceeași zi, la știrile de la postul TV Antena 1, deputatul Șerban Săndulescu a declarat că știa "de marți despre această destituire, deoarece contractul cu Bell trebuie semnat și Traian Decebal Remeș, noul ministru de finanțe, va semna acest contract". În aceeași zi, Daniel Dăianu, a declarat că, în prealabil, i s-a "sugerat ca fiind plecat în străinătate, un secretar de stat să semneze contractul cu Bell", dar el nu a permis trucul. Socoteala lui Mandler nu a ieșit nici de data aceasta. Alți miniștrii (din partea Partidului Democrat) au preluat ștafeta opoziției, mai puțin evreul mason Babiuc, ministru al apărării, care s-a certat astfel cu propriul partid, dar a fost imediat primit în Partidul Liberal, ceea ce reprezintă numai un episod al protecției ocultei evreiești pentru acesta. Trebuie precizat că în prezent, odată cu restructurarea conducerii liberale, influența lui Mandler asupra Partidului Liberal a încetat, motiv pentru care Babiuc s-a refugiat la P.S.D., iar parlamentarii liberali adoptă poziții politice în interesul național.
Alfred Mandler a fost cunoscut mediei românești ca asociat și subordonat în afaceri al lui F. Robinson, îndeosebi în afacerea Dacia Felix (a se vedea capitolul Băncile Românești).
Fredy Robinson
Evreu originar din Bacău, unde s-a născut în 1946, a emigrat în Israel, transformându-se în om de afaceri și beneficiind de comenzi din partea statului (prin bunăvoința lui Ariei Sharon), fapt ce l-a ajutat să se îmbogățească. Datorită inclusiv succesului său în afacerile din România, în Israel a fost declarat "Omul anului 2001".
Proprietar al trustului financiar Milomor Rezida, care stă în spatele afacerilor sale. Ofițer israelian din cadrul forțelor speciale, în retragere. Reprezentant al statului român (al F.P.S.) în statul Israel pentru privatizarea întreprinderilor românești în favoarea capitaliștilor evrei; proprietar al Eurom Bank (fosta Bancă Dacia Felix) al postului de televiziune Tete7ABC, al mai multor cazinouri, printre care Cazinoul Vernescu și un cazino pe internet (are deschis un cazinou și la Chișinău). Lucrarea Francmasoneria și clasa politică afirmă că cedarea sediului Uniunii Scriitorilor din România, Casa Vernescu, către afaceriști străini, a intervenit după vizita lui Laurențiu Ulici (președinte al Uniunii) în S.U.A., la 19 octombrie 1993, la sesiunea Supremului Consiliu, grad 33, de la Templu de Rit Scoțian al Districtului Columbia, "când avea să se reconsacre Supremul Consiliu Masonic din România. Oricum, după această dată, în București cazinourile au apărut ca ciupercile după ploaie..." Toate cele opt cazionuri din București au proprietari israelieni și sunt suspectate de spălare de bani.
Așa cum se cunoaște, poliția israeliană a fost sesizată și a demarat ancheta penală privind obținerea de fonduri electorale frauduloase de către Ariel Sharon, în cuantum de 1,5 milioane de dolari, concomitent cu operațiuni de spălare de bani. Principalii anchetați au fost cei doi fii ai acestuia: Omri și Ghilad Sharon. Mama acestora doi (Lili) este evreică originară din România, de la Brașov. Ghilad Sharon este totodată un cunoscut om de afaceri. "Vizavi de acesta se spune că activitățile desfășurate în România îi aduc venituri considerabile... existând indicii că unele din fondurile ilicite folosite la scrutinul din 1999, precum și în campania de la începutul anului trecut [a partidului Likud], provin din România", scria săptămânalul A.P. în februarie 2002. Afacerile din România ale fiului premierului Sharon s-au învârtit în anturajul lui Fredy Robinson, fiind asociat în afaceri cu unii dintre coacționarii Băncii Dacia Felix (EuromBank), precum Avital Benesch (președinte al băncii), Fredy Robinson (proprietar principal al băncii) și Liviu Mandler (fost președinte al băncii, asociat). Dealtfel, Liviu Mandler i-a fost subordonat lui Ariel Sharon în armata israeliană.
Sorin Beraru (Samuel Bergovici)
Consacrat public prin afacerea/ecscrocheria CICO S.A., israelianul Sorin Beraru este cel mai celebru infractor evreu din România, prin fraudă acaparând și devalizând multe întreprinderi românești, pe care le-a stors de fonduri ce au părăsit România, ca și el. Inculpat în mai multe dosare penale, în anul 2002 Beraru a încercat mituirea procurorilor români cu suma de 600.000 de dolari. Aceștia au organizat un flagrant, astfel fiind arestat emisarul său israelian. L-a interogatoriu, acesta a declarat ca o parte din bani trebuiau să ajungă la Adrian (Năstase, primul ministru?). Dat în urmărire generală internațională, Beraru rezidează în Israel, stat care nu face nici un efort pentru a-l identifica și extrăda în România. Mai mult, la vizita oficială din 2001 în Israel a primului-ministru Adrian Năstase, la întâlnirea oficială cu oamenii de afaceri israelieni, organizată de gazde, a fost prezent și inculpatul Beraru pentru a-l certa pe premierul român că procurorii din România îi tulbură "gheșefturile".
Moshe Pesah
Israelian. Partenerul de afaceri în România al lui Sorin (Shmuel) Beraru. Joacă teatru ca victimă a lui Beraru, deschizând procese împotriva acestuia ca astfel să își demonstreze "buna-credință" și să convingă instanțele românești că el poate păstra proprietățile obținute prin fraudă de la statul român.
Shimon Nahor
Traficant israelian de arme ce a acționat pe teritoriul României cu începere din 1992, până în 2001. Fiind evreu originar din Galați, când a emigrat în Israel avea numele de Herșcovici. La un moment dat, viceamiral al armatei israeliene. Traficant israelian de arme ce acționează pe teritoriul României. Afacerile sale ilegale l-au adus în atenția procuraturii românești, fiind arestat și inculpat în cadrul unui proces penal. Mituind judecătorii, avocata evreică a lui Nahor, Lidia Peter, a obținut eliberarea acestuia ("judecarea în stare de libertate"). Shimon Nahor, odată eliberat, a încălcat interdicția de a părăsi România, fugind peste graniță, ascuns într-un covor făcut sul. Avocata Lidia Peter a fost arestata în Bulgaria și extrădată în România. Ca și în cazurile Sorin (Samuel) Beraru și Maria Vlas, Israelul întârzie extrădarea în România a infractorului Nahor.
Timp de mai mult de zece ani, Nahor a fost ofițer superior în armata israeliană, fiind comandantul unei nave de luptă. Ca ofițer de marină în retragere el a fost selectat de către Mossad pentru munca de spionaj în străinătate. Controlând firma Quick Aero-Service (al cărei proprietar apare Dumitru Popescu, condamnat în afacerea "Țigareta II" pentru același tip de transporturi "speciale"), la 7.04.1997, Nahor efectuează un zbor de contrabandă cu armament pe distanța București (aeroportul Otopeni)-Khartoum, pentru care a dispus plăți din Geneva pe numele Herșcovici Simon.
Acesta a fost numai unul dintre zecile de "transporturi speciale" pe care le-a efectuat de pe Otopeni. În anturajul lui Nahor (Herșcovici) s-au remarcat lt.col. Hary Ene din S.R.I., Kuki Borislavski (consilier al ministrului apărării Victor Babiuc), generalul Florentin Popescu, șef al Direcției de înzestrare a Armatei române (compromis în afacerea "Țigareta").
Un personaj care nu a văzut (?) ce face Nahor pe aeroport, este chiar directorul operațional al Aeroportului București-Otopeni, Sorin Stoicescu, care, prin intermediul firmei de protecție și pază Valahia asigura și paza aeroportului. Reproducem din raportul «Legătura lui Stoicescu cu Mossad-ul»:
"În 1991, Sorin Stoicescu intră în relații deosebite cu Yehuda Tova, ofițer de informații acoperit în cadrul Ambasadei Israelului de la București și se vede permanent cu acesta, unele surse susțin că ar părea un schimb informativ. A nu se uita atitudinea sa în cazul afacerii Bell Helicopters... în poziția sa din Departamentul Aviației Civile; Stoicescu nu a fost deloc străin de facilitarea achiziționării unor aeronave de către Compania Tarom de la o firmă de leasing americană, administrată de cetățeni israelieni; este acuzat de relații strânse de amiciție cu numiții: Niels Schnecker, Gyora Yar, Artur Weis; Sorin Stoicescu pare că s-a implicat mult prea activ în asigurarea tranzitului cetățenilor evrei din Rusia către Israel din chiar dispoziția primului-ministru Petre Roman. Asociatul său de la firma Valahia desfășoară fel de fel de activități pe lângă Ambasada Israelului." (A.P.)
Deși dat în urmărire internațională de către Procuratura din România, sustrăgându-se procesului penal și condamnării, Shimon Nahor este ridicat în slăvi și scos nevinovat în lucrarea recent apărută România Iudaică, tipărită pe banii Ministerul Cultelor și Culturii din România (a se citi din partea ministrului filo-sionist Răzvan Teodorescu, același care susține culpa poporului român de Holocaust împotriva poporului evreu).
Sammy Ofer
Cetățean israelian și britanic. Evreu de origine română, reprezentant al familiei magnaților israelieni Ofer cunoscuți drept frații Ofer (David, Sami și Iuli). Tatăl fraților Ofer a fost evreu originar din România, emigrând din orașul Constanța, unde avea numele de Josef Herșcovici (același nume de familie cu Shimon Nahor, Herșcovici din Galați). Averea fraților Ofer se ridică la 1,5 miliarde de dolari, plasată în afaceri.
Dintre cei trei frați, David a fost șeful unui serviciu secret israelian, Iuli a avut aplecare spre funcțiile publice, deținând până recent, deși israelian, și funcția de consul al României la Tel Aviv, iar Sammy, un personaj retras, de culise, s-a concentrat asupra afacerilor. El locuiește cu precădere la Londra, fie la reședința sa, fie pe un yaht de lux. Frații Ofer dețin împreună o bancă israeliană de rangul doi, Bank Mizrahi. Afacerile din România au fost demarate în ultimii ani de către octogenarul Sammy Ofer, iar în prezent sunt conduse de fiul său, Eyal Ofer.
Familia Ofer este coproprietară, alături de familiile (evreiești) Pritzker din S.U.A. și Wilhelmsen din Norvegia, al uneia dintre cele mai bine cotate agenții de turism din lume, Royal Caribbean Cruises Ltd. (active de 2,2 miliarde de dolari, venituri anuale de 1,2 miliarde de dolari), ce oferă croaziere în toată lumea cu peste 50 de itinerarii și peste 140 de destinații în Caraibe, Bermude, Bahamas, Mexic, Panama, Alaska, Hawai etc., etc. Flota are 14 nave moderne de agrement, cu o capacitate de peste 24.000 de călători.
Cea mai importantă afacere: familia Ofer deține compania Zodiac Maritime Agendes, companie de transport naval comercial, cu vase de până la 164.800 tdw. Această companie administrează și vasele altor firme evreiești, precum flota Rosemont, Trans Union Corp., sau cele 10 vase ale O&P Holding Ltd. Navele sunt operate prin contracte de la câteva zile până la câțiva ani. În prezent familia Ofer deține numeroase proprietăți în România, care nu pot fi însă identificate cu ușurință, deoarece folosește în preluarea întreprinderilor românești firme off-shore cu acționariat secret, create în paradisuri financiare, precum Cipru. Se bănuie prezența sa masivă, deși invizibilă, în proprietățile din orașul Constanța (mai ales în port), unde presa nu poate scrie decât ceea ce vrea el. La conducerea magazinului Tomis (proprietatea sa) a numit-o pe Daiana Voicu, fiica cunoscutului magistrat Marin Voicu.
Eyal Ofer, împreună cu Jay Pritzker, l-au mandatat în 1997 pe evreul Phillip Bloom să le procure Hotelul București. Afacerea a eșuat într-un scandal privind manipularea privatizării.
De multe ori, datorită poziției sale, Eyal Ofer este mandatat de oficialități să reprezinte România în fața forurilor internaționale, astfel încât el cunoaște politica de culise a guvernului român mai bine decât serviciile secrete românești.
Dan Fischer
Cetățenie română și israeliană. S-a numit și Frâncu, nume sub care a fost cunoscut ca sportiv al clubului Ministerului de Interne, Dinamo. Coproprietar al postului de televiziune Prima TV. În capitolul "GHEȘEFTURI EVREIEȘTI" este arătată implicarea sa în recuperarea creanțelor României de la diverse state. Rolul lui Fischer se rezumă la a intermedia vânzarea acestor creanțe, pentru numai 40% din valoarea reală, către una din Băncile Rotschild și la a-și încasa comisionul. Totodată, Fischer a intermediat obținerea de credite, pentru România, de la altă bancă evreiască americană, Credit Swiss First Boston. Apropiat în afaceri de secretarul de la Ministerul Finanțelor, Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană. Legat de relațiile sale cu serviciul de spionaj românesc, sunt semnificative acuzele aduse, în octombrie 2000, de actualul șef al Serviciului Român de Informații, Radu Timofte, pe atunci vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru controlul SIE. Concret, șeful Serviciului de Informații Externe, Cătălin Harnagea, ar fi cerut de la ofițerii din subordine dosarele a 19 personalități politice pentru a le discredita sau șantaja. În acest context, atunci când "un om de afaceri nu cotizează la Fischer sau la AVAB, i se face imediat dosar penal", susținea Radu Timofte, arătând și că Hamagea se folosea de ofițerii acestui Serviciu în interes personal, pentru a răspunde anumitor comenzi politice. Astfel, acești ofițeri bine pregătiți acționează și în misiuni speciale în afara țării, având ca scop recuperarea creanțelor României. Conform relatărilor lui Timofte, folosindu-se acest procedeu, România a recuperat 40 de milioane de dolari din Kuweit, însă banii nu au ajuns nici la bugetul de stat, nici la S.I.E., ci au luat căi numai de Harnagea știute. Această acuză are o semnificație aparte, în contextul în care colaboratorul și specialistul nr. l al României (și al S.I.E., deci) în recuperarea creanțelor este... Dan Fischer.
Vladimir (Vova) Cohn
Evreu originar din România, transfug, se pretinde investitor repatriat din Franța, în 1990. Taică-său a fost comisar sovietic evreu Kominternist, venit în România pe tancurile sovietice, după 1944, deoarece a făcut parte din activul de bază ai instalării comunismului în România. De aici probabil se trage prietenia sa cu alt evreu, fiu de comunist evreu, Petre Roman, fost prim-ministru al Romaniei, actualmente "Raportor NATO". În perioda cât Petre Roman s-a "specializat" la Paris, relațiile dintre familiile Neurlander-Cohn au fost reluate.
Vova Cohn a primit, după 1990, în "locație de gestiune", de la fostul prim-ministru Roman, clubul Nasty din București.
Foarte gălăgios și obraznic pe posturile de televiziune, în timpul fostelor guvernări, Cohn a participat la mai multe privatizări cu cântec ale întreprinderilor românești, cea mai celebră fiind privatizarea unicului producător de carton presat din România, fabrica RomCarton S.A.. Ca în toate privatizările evreiești din România, Cohn a dat dovadă de o duritate deosebită față de muncitorii români, a concediat masiv și nu a plătit salariile. Greva și mitingul din curtea fabricii, l-au determinat pe Cohn să-și folosescă influența, ceea ce a dus la o intervenție extrem de violentă și represivă a forțelor polițienești, care i-au molestat pe muncitori și i-au alungat din incinta întreprinderii.
Vova Cohn este în prezent Vicepreședinte al clubului de fotbal al Ministerului de Interne, Dinamo București.
|