|
MOSSAD-ul și tehnica militară Românească
O mare parte din industria de armament românească a fost sistematic distrusă după 1989 în favoarea importurilor din Israel. O altă parte a fost acaparată de oamenii de afaceri evrei. Vom aminti pentru început un fapt bine cunoscut, acela că cei mai mari traficanți de armament din lume sunt evreii, respectiv cetățenii israelieni. Recentul caz Șimon Naor din România o demonstrează cu prisosință. După anul 1989, importurile românești de tehnică militară prin evrei nu au mers doar pe relația cu Israelul. Și alte mari afaceri, precum afacerea Dracula-Bell Helicopters - IAR Chimbav Brașov (care era să ne coste aproape trei miliarde de dolari americani), deși veneau din S.U.A., au fost intermediate de politicieni și afaceriști evrei, precum se va vedea.
În privința acaparării României ca piață de trafic și de desfacere a industriei militare israeliene, o activitate excepțională a avut-o serviciul secret extern al Israelului, Mossad-ul. În urmă cu mai mulți ani, remarcabilul analist (specialist în servicii secrete) George Dora, semnala în periodicul la care semna acum vreo 7 ani, că prăbușirea avioanelor militare românești, respectiv a MIG-urile ce cădeau ca muștele, are legătură cu activitatea de sabotaj organizată de Mossad pentru a determina ca în întreaga aviație militară românească să fie implementat sistemul de ghidaj electronic ȘOCAT, aparținând firmei israeliene Elbit System Ltd.
În afară de faptul că, într-adevăr, sistemul ȘOCAT este în prezent introdus în toată tehnica militară aeropurtată românească (cu majora contribuție a fostului ministru al apărării românești, evreul mason Victor Babiuc), dacă vizităm situl de internet al Elbit Israel (www.elbit.com) vom observa că 80% din afacerile acestei firme au în obiectiv România. Pe plan intern, majoritatea acestor afaceri au avut caracter infracțional și s-au lăsat chiar cu condamnări pentru unii responsabili români (afacerea PUMA/I.A.R. Ghimbav - elicoptere militare, afacerea AEROSTAR Bacău - avioane militare), dar ele nu au fost stopate, ci se desfășoară și în prezent în favoarea Israelului.
Un alt săptămânal, sub titlul "Scurtă istorie a afacerilor cu recul", prezenta acum câțiva ani, câteva din "ciudatele" afaceri ale Ministerului Apărării din România, adică achiziții din Israel. Le vom cita și noi:
- Afacerea UZI: câteva mii de pistoale mitralieră importate din Israel pentru regimentul de gardă. Citat: ,Au fost niște jucării haioase și dătătoare de bărbătești simțăminte, dar asta până li s-a epuizat muniția (nu știm contra cui). Noroc cu un magazioner salvator care a descoperit că se potrivesc cartușele pentru pistoletul ORIȚA, uitate în depozitele Armatei de prin anii '50";
- Afacerea LANCER: firma Elbit - AEROSTAR ELBA ELECTRONICS s-a implicat să modernizeze aparatura de bord a "sănătoaselor noastre MIG-21. După negocierile din '91-'92... contractul a intrat în derulare, înviorat de cifra de 100 milioane de dolari", plătiți de români;
- Afacerea SĂGEATA: import de muniție antitanc de la firma israeliană TAAS, afacere de câteva zeci de milioane dolari
*
Materialul pe care l-am citat (coordonator Cornel Ivanciuc), adaugă:
"Mai numim afacerile "FOCOASE DE PROXIMITATE", "RADARE MARCONI" și "APARATURĂ DE VEDERE PE TIMP DE NOAPTE", aproape toate învârtite cu firme din Israel. Ba, ca să mai adăugăm un moț caschetei, vom preciza ca și firma Bell Helicopters (afacerea DRACULA) a fost adusă tot via Israel... Prin 1991, generalii Cioflină, Mincu și colonelul Grigore, păstoriți de Vasile Ionel, au reușit să izoleze armata română, contractând pentru S.T.A.R. (Sistemul de Transmisiuni al Armatei Române) produsele în standard Eurocom ale firmei MARCONI. În Europa, de aceeași dotare mai beneficiază o regiune militară din Austria și fix un canton din Elveția. Comision... un milion USD. Caietul de Sarcini (al M.Ap.N.) definea cu precizie un sistem total diferit de cel oferit de MARCONI; cu toate acestea nici una dintre firmele care au respectat condițiile tehnice solicitate: ALCATEL, ERICSSON, MOTOROLA și TELRAD... nu a fost apreciată la încheierea contractului.
Ei bine, de toate aceste afaceri, și încă altele, se leagă numele unui mic grup de destoinici comersanți [precum]: colonelul Toma - fost director de importuri pe «relația Israel», mutat după 1992 ca director general la ROMTEHNICA (Regia de Stat ce asigura toate afacerile Ministerului Apărării din România)... Și, în sfârșit, dar deloc neimportant, Mihai Burlacu, fost secretar de stat pe vremea lui Ceaușescu, devenit după ciuntirea din decembrie [1989], director general al Institutului de Proiectări 0111 al M.Ap.N. N-am putea să vă spunem ce poziție mai are astăzi, știm doar că are un sediu în vecinătatea guvernului și că prin mijlocirea sa se poate comunica ușor cu firme din Israel. Că veni vorba de poporul ales, nu-ș' cum se făcu, dar și acesta și-a ales în conducerea firmei ELBIT [SYSTEM] un domn Ciubotaru. Luați acum și numărați: nu sunt mai mult de 10 cei care au hotărât - până în 1996 - ce să cumpărăm pentru armățica noastră degrab privitoare spre NATO. Ce modificări de cadre credeți că s-au petrecut în acest club select și bine ferecat după venirea Emilului [președintele Emil Constantinescu]?"
Nu putem conchide decât că numirea colonelului Toma în fruntea regiei armatei române, Romtehnica, fost director de importuri pe "Direcția Israel" în vremea lui Ceaușescu, se datorează mai degrabă Mossad-ului, prin agenții săi infiltrați în guvernul român. Unul dintre cei mai importanți pioni guvernamentali direct responsabili de aceste acțiuni este masonul Victor Babiuc, fost ministru al apărării României, al cărui nume de cod printre agenții SPP era chiar Mossadiuc, și care se numără printre oamenii de legătură ai ofițerului israelian Shimon Nahor (cel inculpat pentru trafic de arme).
Despre modul cum serviciul secret al spionajului israelian are obiceiul de a se implica în desemnarea miniștrilor apărării altor țări, este semnificativ celebrul episod, relativ recent, din războiul cu Siria al Israelului. Astfel, Mossad-ul a reușit la un moment dat să schimbe identitatea și biografia unui evreu sirian, pe care îl recrutase ca agent, și astfel l-a propulsat până în funcția de ministru al apărării al Siriei. De pe poziția de șef al armatei siriene, acesta a transmis Israelului toate informațiile "de front" în momentul declanșării ofensivei Siriei asupra acestuia.
Evident că ofensiva siriană a fost un fiasco, iar Israelul și-a lărgit teritoriile chiar.
Îi vom reda însă cuvântul specialistului George Dora, care în 1998, sub titlul Interesele strategice israeliene decid în Iugoslavia, relata că în urma unor tratative secrete dintre Turcia și Israel s-a încheiat o axă strategică Ierusalim-Ankara, care reprezintă o alianța militară cu caracter ofensiv, îndreptată împotriva refacerii sferei de influență a Rusiei în Estul Europei și în Balcani. Pentru atingerea acestor deziderate, politicienii și staff-ul serviciilor secrete din Israel și Turcia au declanșat o adevărată ofensivă în scopul fărâmițării statelor naționale din Balcani, prima victimă fiind fosta Republică Socialistă Federativă Iugoslavia.
În paralel, cu acordul tacit al S.U.A. și al Germaniei, se acționează împotriva României, pentru obținerea autonomiei Ardealului. Totuși, în concepția serviciilor secrete din cele doua țări menționate, în acest acord (axa strategică Ierusalim-Ankara) urma să fie inclus și Bucureștiul.
În ceea ce privește România, Israelul era interesat atât de porturile strategice de la Marea Neagră (fie chiar și pentru trupele americane), cât și de viitorul spațiu de complementaritate al Transilvaniei. Anihilarea unei posibile alianțe ortodoxe, cuprinzând Rusia, Grecia, România, Bulgaria, Serbia, se află de asemenea pe unul dintre primele locuri în planurile serviciilor secrete ale Israelului, cu binecuvântarea S.U.A. și a Germaniei.
"În domeniul militar - scria G. Dora -, semnalăm cooperarea româno-israeliană în ceea ce privește transformarea a 40 de elicoptere I.A.R. Puma în configurație de atac. Acestui contract în valoare de peste 100 de milioane dolari, executat de firma israeliană Elbit, i se va adăuga un nou aranjament privind modernizarea în totalitate a celor 200 de avioane MIG 22 românești. Dependența industriei românești de apărare și a înzestrării armatei fața de Israel este un lucru ascuns de actuala guvernare opiniei publice... Poziția anti-constituțională a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (C.S.A.T.), de a pune practic România în stare de război cu Republica Iugoslavia sub acoperirea unei misiuni umanitare, nu este atât o cedare în fața presiunilor N.A.T.O., ci reprezintă subordonarea conducerii de la București intereselor strategice ale Israelului în Balcani."
Tot așa se întâmplă și în anul 2003 când, înainte de a exista o acțiune militară a NATO împotriva Irakului, înainte de a exista o rezoluție ONU care să aprobe declanșare războiului, guvernarea Iliescu-Năstase bagă România în război alături de S.U.A., sfidând Uniunea Europeană chiar, în folosul real al... Israelului, care acționează din răsputeri ca puterea Irakiană să fie distrusă.
Care este însă fiasco-ul din industria de apărare a României?
La sfârșitul anului 2001 în industria de apărare românească mai lucrau cca. 45.000 de salariați, iar Ministerul Industriei și Resurselor anunța în ianuarie 2002 că urmează importante disponibilizări de personal din această ramură, numărul total de salariați din industria militară urmând să rămână de numai 19.000 de oameni. Motivarea măsurii, conform ministerului român al industriei: "Numărul de persoane angajate în unitățile din industria de apărare a fost stabilit în acord cu nevoile strategice ale României", ori acestea ne-au fost stabilite și impuse de "Parteneriatul" cu NATO și de forurile internaționale occidentale.
Chiar din ianuarie 2002 au avut loc mari disponibilizări de personal din industria de armament românească. Cu această ocazia presa centrală din România a dezvăluit procedurile diabolice prin care a fost distrusă o întreagă ramură a economiei naționale. Iată faptele! În cei 12 ani de "tranziție", cu începere din anul 1990, România a devenit din mare exportator de armament un mic producător, valoarea exporturilor sale reducându-se de la 750 milioane de dolari în 1989, la numai 31 milioane de dolari în anul 2001. O importantă cauză a acestui dezastru, este situația creată de cele două companii românești de stat - Romtehnica și Romarm - care s-au concurat reciproc la licitațiile internaționale. Au existat chiar situații când cele două companii românești au licitat separat, oferind la vânzare aceleași produse, fabricate de aceeași uzină românească. Dintre aceste faultări reciproce între români nu au avut de câștigat decât străinii. Bulgarii, de exemplu, au ajuns pe locul cinci în lume în topul exportatorilor de arme și muniție, chiar dacă în 1989 nici nu figurau în acest clasament, în timp ce România ocupa chiar locul cinci, iar acum a ajuns pe locul 80 și se află în cădere liberă. Aproape toate piețele de desfacere ale armamentului românesc au fost pierdute deoarece miniștrii români ai Apărării au renunțat de bunăvoie la ele, respectând întocmai condițiile impuse de NATO și Comunitatea Europeană, adică s-a renunțat la exporturile de armament de tip sovietic cu mare desfacere până atunci în Asia (India, Pakistan) și Egipt. Astfel, fabrica de armament Tohan Zărnești și-a pierdut piețele de desfacere pentru focoasele de rachete, pentru rachetele de fregate și pentru piesele de artilerie. Adaptarea industriei militare românești la standardele NATO s-a dovedit a fi dezastruoasă. Exemplu: Uzina Mecanică Sadu s-a retehnologizat pentru cartușele compatibile NATO, având o capacitate de producție zilnică de cinci milioane de cartușe, dar această producție reprezintă exact numărul total de cartușe ce l-a exportat în întreg anul 2001.
|