|
BELL HELICOPTERS, RULETÃ A AFACERILOR EVREIESTI
În cadrul "democrației americane", slujba de ambasador al Statelor Unite ale Americii este, fie răsplata președintelui nou ales al S.U.A. pentru unii dintre susținătorii săi din campania electorală, fie pur și simplu este o demnitate cumpărată de cei interesați în a-și promova interese de grup, preponderent economice, în țările unde Statele Unite ale Americii au deschise ambasade.
În privința României, președintele Comunității Evreiești din New York, Alfred Moses, totodată membru B'nai B'rith, și-a cumpărat de două ori această poziție. Prima oară pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, iar a doua oară pe vremea lui Ion Iliescu. În ambele cazuri, motivele sale au fost acelea de promovare a intereselor oligarhiei evreiești asupra României, în timpul celui de-al doilea mandat al lui Moses acestea fiind preponderent economice.
Una dintre afacerile în care Alfred Moses s-a implicat peste măsură, alături de senatorul american Tom Lantoș, evreu ungur, este aceea de a impune României cedarea Întreprinderii de Avioane din România de la Ghimbav-Brasov firmei americane Bell Helicopters-Textron, căreia să îi și comande 96 de elicoptere Cobra, rebotezate "Dracula" după dotarea cu sistemul electronic de ghidare israelian Șocat. Toată afacerea urma să coste România peste 2,5 miliarde de dolari.
Celebrul film al lui Oliver Stone, JFK, a demonstrat cu succes că asasinarea președintelui S.U.A., John F. Kennedy, este legată de interesele C.I.A. și ale "complexului industrialo-militar" de declanșare a războiului din Vietnam.
Autorul R. Stich, independent de sursele scenariului lui Stone, în lucrarea sa Defrauding America (Înșelarea Americii), dezvăluie cum un ofițer C.I.A. sub acoperire (cu numele de cod "Pegas") de la Departamentul de Contraspionaj a realizat o înregistrare audio cu planul de asasinare a președintelui Kennedy ce demonstrează implicarea chiar a C.I.A., în cadrul căreia activa și el. Conspiratorii înregistrați discutând erau Nelson Rockefeller (clanul magnaților bancheri), Allen Dulles, Lyndon Johnson (Texas), George Bush (C.I.A. și viitor președinte al S.U.A.) și J.Edgar Hoover (C.I.A.). Prezența lui Nelson Rockefeller (din clanul bancherilor evrei implicați în crearea organizațiilor oligarhice semi-oculte mondialiste, precum Consiliul Afacerilor Externe, a Grupului Bilderberg și a Comisiei Trilaterale, toate controlate în mare măsură de ordinul masonic evreiesc B'nai B'rith) la discuția cu șefii C.I.A. ("Central Information Agenties", serviciul secret principal al Statelor Unite, numit sugestiv de O. Stone și "Armata Invizibilă a Capitalismului") legat de planul de asasinare a președintelui, denotă fantastica putere și cinismul fără limite pe care le-a dobândit, în S.U.A. și în lume, clica oligarhică a bancherilor evrei.
O secvență din filmul lui Oliver Stone arată cum un personaj misterios, total inițiat în politica ocultă a S.U.A. ("Domnul X"), îi relatează prim-procurorului S.U.A. că asasinarea președintelui Kennedy a intervenit datorită împotrivirii acestuia de a declanșa operațiunile de anvergură din Vietnam, concomitent cu o masivă comandă de către Pentagon de elicoptere Bell. În urma scandalului declanșat de filmul său, O. Stone a fost nevoit să-l prezinte public pe realul "Domn X", în persoana colonelul (r) L. Fletcher Prouty, ex-șef al serviciilor secrete ale Pentagonului. Ulterior, colonelul Prouty a relatat în cartea sa publicată sub același nume cu filmul lui Stone, JFK, amănunte privind implicarea uneia dintre cele mai mari bănci evreiești din S.U.A. în asasinarea președintelui Kennedy, banca First National Boston.
Aceeași bancă, redenumită Credit Suisse First Boston, se oferea să acorde mari împrumuturi României în perioada 1997-1998, când România era condiționată de F.M.I. și Banca Mondială să obțină importante credite private, iar politicienii americani evrei (tandemul Moses-Lantos) condiționau intrarea României în blocul militar NATO de realizarea afacerii cu cele 96 de elicoptere de la firma americană Bell.
În mod foarte direct, colonelul Prouty demonstrează cum S.U.A. au fost conduse spre războiul din Vietnam de către "elicopter și cerințele sale economico-militare" și că aceste cerințe au fost realizate "prin reorientarea aproape totală a politicii Statelor Unite în Vietnam la numai câteva zile după moartea președintelui". Iată pe scurt tezele acestui asasinat, în viziunea Stone-Prouty, doi americani reamarcabili.
Kennedy a fost înlăturat prin asasinat, în primul rând pentru că el constituia o amenințare pentru sistemul economic instituționalizat al "USA Inc și Noua Ordine Mondială instaurată de aceasta", chiar și prin politica sa ezitantă fața de Cuba și Vietnam. "Kennedy a subminat nu numai Federal Reserve Board, ci chiar și C.I.A. și meduza cu o mie de capete reprezentată de aceasta. Dar mai presus de toate, el a subminat ordinea economică mondială a înaltei Cabale și a complexului său militaro-industrial, asupra căruia am fost avertizați de scrisoarea de adio a [președintelui S.U.A.] Eisenhower" - Oliver Stone, Istoria Secretă a Statelor Unite (1943-1990).
Colonelul (r) L.FIetyher Prouty, ex-înalt ofițer în cadrul Biroului de Operațiuni Speciale (O.S.O.) din cadrul Biroului Ministerului Apărării (O.S.D.), respectiv din cadrul Serviciilor Secrete ale Pentagonului, are cuvântul:
"Planurile lui Kennedy [privind retragerea armatei americane din Vietnam] ar fi însemnat sfârșitul războiului din Indochina, pe care Statele Unite îl susținuseră vreme de aproape două decenii. Ar fi însemnat sfârșitul unor proiecte foarte importante ale lumii marilor afaceri.,. First National Bank din Boston îl trimisese pe William F. Thompson, un vicepreședinte, la cabinetul meu din Pentagon în 1959, probabil după discuții avute cu C.I.A., ca să exploreze viitorul utilizării elicopterelor în operațiunile militare (clandestine)...
Unul dintre clienții băncii era Textron Inc. Banca le sugerase responsabililor de la Textron ca achiziționarea aproape falimentarei Bell Aircraft Company, în special a secției sale de elicoptere, ar putea fi o afacere bună. Ceea ce trebuiau să afle banca și Textron era în ce măsură erau folosite elicopterele în momentul respectiv de către armată și C.I.A. și în ce măsură ar putea fi utilizate în viitor în Indochina. [ ...]
Prima tentativă a C.I.A. de a transfera aceste elicoptere în Vietnam, pentru a le introduce în luptă, s-a consumat la mijlocul anului 1960, căutând să ignore sistemul. Generalul Charles P. Cabell, directorul adjunct al C.I.A., l-a contactat pe unul dintre oamenii săi de legătură (care s-a întâmplat să fie chiar autorul acestei cărți - colonelul L.F. Prouty) din «Biroul de Operațiuni Speciale» (O.S.O), un compartiment din Pentagon, să vadă dacă aceste elicoptere puteau fi transferate rapid și secret, ca măsură de urgență generată de răspândirea revoltelor în tot Vietnamul... Cererea a fost respinsă în baza faptului că aceasta ar fi reprezentat o operațiune secretă și că nu s-a ordonat să se facă așa ceva în Vietnam, în timpul administrațiilor Eisenhover și Kennedy, litera legii era respectată cu strictețe... În aceeași perioadă, C.I.A. trebuia să formeze o unitate civilă de elicoptere, cu mult mai multe aparate decât dețineau unitățile de infanterie marină... De reținut că apelul inițial din 1960, de la generalul Cabell din C.I.A. a survenit la scurt timp după ce First National Bank din Boston înlesnise achiziționarea companiei Bell Helicopters de către trustul Textron, înainte de a recomanda fuziunea responsabililor de la Textron, C.I.A. organizase la Pentagon o întrunire cu vicepreședintele băncii din Boston, pentru a discuta despre utilizarea și cererea de elicoptere în Războiul Rece. Aparatele Huey, fabricate de Bell aveau să devină elicopterele cele mai mult folosite în Vietnam...
...Pentru aceste influente grupuri private de industriași și oameni de finanțe, continuarea războiului din Vietnam era de o însemnătate vitală. Și, desigur, elicopterele au reprezentat doar o parte din costul total de două sute douăzeci de miliarde de dolari al participării americane în acel conflict. Cea mai mare parte a acestei sume a fost cheltuită, de fapt, după 1963 [adică, după asasinarea președintelui Kennedy]; numai două sau trei miliarde de dolari fuseseră consumate în acțiunile militare americane directe din Vietnam, în toți anii scurși de la Cel de-al Doilea Război Mondial până în 1963 inclusiv. Dacă ar fi trăit Kennedy, nu s-ar fi ajuns la mai mult decât atât... Succesul afacerii dintre First National Bank din Boston, Textron și Bell, depindea de escaladarea războiului din Vietnam... Kennedy anunțase un buget militar redus și sfârșitul participării americane în Indochina... Persoane interesate considerau propunerea lui Kennedy de dezamorsare a războiului din Vietnam și de reducere a programelor puternic stipendiate extrem de primejdioasă pentru propriile lor proiecte... .
În cele 500 de pagini ale cărții sale, JFK, colonelul L.F. Prouty demonstrează cu amănunte tehnice și informative implicarea directă a C.I.A. în atentat. Existența conspirației la cel mai înalt nivel de stat pentru asasinarea președintelui a fost de altfel demonstrată și de primul procuror al Statelor Unite ale Americii (vă recomandăm vizionarea peliculei JFK de Oliver Stone în acest sens). Ceea ce, totuși, nu au spus nici unul dintre acești americani curajoși, este faptul că băncile ce au creat evenimentele, declanșând și întreținând războaiele și crima în scopul profiturilor proprii, sunt băncile magnaților bancheri evrei din America.
Un alt amănunt ce a scăpat acestor analiști, este implicarea directă în evenimente a altui evreu decât bancherul Nelson Rockefeller, sau a băncii evreiești. Este vorba de înlăturarea marionetei Lee Harvey Oswald, anunțat public de către autorități ca fiind asasinul președintelui, de către afaceristul evreu Ruby, care l-a împușcat pe Oswald la câteva ore de la atentat, în văzul întregii lumii. Oswald ar fi murit imediat la același spital din Dallas, unde s-a declarat și moartea președintelui Kennedy. După ce a fost arestat, Ruby a început să protesteze, invocând în apărarea sa apartenența la organizațiile evreiești din America. A fost transportat din arest la același spital in Dallas, deoarece nu se simțea bine. În foarte scurt timp a decedat în spital.(?)
Pentru a pătrunde înțelesul paginilor ce vor urma, din toate cele relatate mai sus rămâne important pentru România informația că Bell Helicopters Textron din Dallas, este creația acelei mari bănci evreiești care astăzi se numește Credit Suisse First Boston, și că banca nu se dă înapoi de la nimic pentru a-și atinge scopurile de profit și dominație asupra lumii. Așa cum s-a arătat mai sus, surse dintre cele mai credibile, persoane dintre cele mai respectabile asociază numele băncii cu asasinatul politic și cu declanșarea războaielor.
Israelul nu a criticat niciodată războiul din Vietnam, deoarece scopurile sale nu au fost servite de către președintele John F. Kenedy, ci de către urmașul acestuia, Lyndon Johnson. Un diplomat israelian scria, legat de asasinarea lui Kenedy: "Am pierdut un mare prieten. Dar am găsit unul mai bun... Johnson este cel mai bun dintre prietenii pe care statul evreu i-a avut la Casa Albă." Și, într-adevăr, Johnson a sprijinit total Israelul în războiul de șase zile din 1967. Prin urmare, Israelul și-a extins suprafața anexând noi teritorii arabe. Franța și Congresul S.U.A. instituie atunci embargoul asupra Israelului, dar președintele Johnson îl ridică și livrează avioanele Phantom comandate de Israel, în această perspectivă, asasinarea lui Kenedy a apărut, totodată, ca o salvare a Israelului.
Trebuie iarăși spus despre puternica companie Bell că, cu complicitatea guvernului S.U.A., a înzestrat Irakul pe ascuns cu aparate Bell Helicopters pentru ca războiul din Golf să poată fi cât mai costisitor. Iată și situația din Croația din anul 1995 privind achiziția de echipament de luptă pe baza traficului ilegal de arme (fără implicarea guvernelor statelor respective): printre altele, 10 elicoptere de lupta Bell direct de la compania Bell Helicopters Textron. În acest fel au fost alimentate războaiele din Iugoslavia, de ambele părți, fiind implicate în trafic mai multe firme israeliene. Mulți români își amintesc de perioada 1991-1993 când băncile iugoslave din Belgrad acordau dobânzi lunare de până la 200% la dinar și de 15% la valută (față de 3-4% dobânda anuală la dolarul american la orice altă bancă occidentală). Masivă înghesuială la depuneri. Pentru o minte lucidă însă puteau exista numai două explicații: era vorba de spălare de bani sau de un joc piramidal destinat falimentului. La vedere era vorba de concurența dintre două bănci iugoslave, Banca Jugoskandic și Banca Dafiment. În realitate însă era vorba de finanțarea războiului devastator (traficul de armament) ce s-a abătut asupra Iugoslaviei. Șeful Băncii Jugoskandic era Jesdomir Vasilejic, care trăise 20 de ani în străinătate și era cunoscut, conform cotidianului britanic Observer, pentru afacerile sale în "regiunile de război ale Orientului îndepărtat". Coproprietar și șef al celeilalte bănci din Belgrad, Dafiment, era evreul Israel Keman din Tel Aviv. Ei foloseau banii deponenților pentru a finanța traficul ilegal de armament pe care îl livrau apoi forțelor naționaliste ale popoarelor Iugoslaviei, scoțând un profit uriaș.
AFACEREA DRACULA
De cele mai multe ori când, prin anii '90, vreun prieten i se adresa ambasadorului S.U.A. la București, Alfred Moses, pentru vreo afacere dubioasă pe seama românilor, acesta îl îndruma să-și deruleze interesele prin firma prietenului său, evreul american Philip Bloom, adică prin firma Global Bussines Group amplasată, la vremea aceea, în sediul Ministerului Transporturilor. Este atât cazul privatizării Romaero-Băneasa, a Hotelului București, a achizițiilor "de utilaje americane" efectuate de către Ministerul Transporturilor, dar nu și al afacerii cu Bell Helicopters, care a presupus implicarea totală a unor personalități din comunitatea evreilor americani, membre ale lojei B'nai B'rith, în frunte cu congresmanul american Tom Lantoș (evreu ungur de origine).
Afacerea Bell Helicopters a demarat în cursul anului 1995 prin vizite asidue la Cotroceni, la președintele Iliescu, continuate și în 1996, din partea ambasadorului Alfred Moses însoțit de un apropiat al președinției, Marius Opran. Încă de atunci au fost introduse în joc șantajul politic, precum acordarea României, de către S.U.A., a clauzei națiunii celei mai favorizate, dar și comisioane bine plasate, fapt ce a făcut subiectul unui scandal de presă al acelei vremi. Se cerea în schimb României să cumpere un mare număr de elicoptere Bell Helicopters. Totodată a fost aranjată și vizita președintelui Ion Iliescu în S.U.A., în septembrie 1995. (Vizită aranjată cu concursul B'nai B'rith, de la sediul din New York, al căreia, mai apoi, Ion Iliescu l-a declarat pe senatorul Corneliu Vadim Tudor "Jirinovschi al României", scoțând astfel partidul România Mare de la guvernare.)
S-a dovedit că această afacere, ca și cedarea Hotelului București, ca și alte "gheșefturi" ale lui Moses, nu constituiau condiții reale ale S.U.A. pentru statul român în acordarea clauzei națiunii celei mai favorizate. Toate aceste implicări ale lui Alfred Moses în șantajul politic pentru susținerea unor interese de grup (prietenii și aliații săi) l-au determinat pe congresmanul David Funderburk, fost ambasador S.U.A. la București, să declare că: "în nici un caz dl. Moses nu este ambasadorul guvernului american pe lângă poporul român". Poziții similare sunt luate și de congresmanii americani Frank R.Wolf și Christopher Smith, care i se adresează în scris secretarului de stat al S.U. A., Warren Christopher.
Cu totul altă poziție adoptă congresmanul Tom Lantoș (cum am arătat, evreu ungur, membru B'nai B'rith), care a manifestat în ultimii ani un interes obsedant pentru România, inclusiv în promovarea unor proiecte economice dezavantajoase României, susținute și de Moses. Așa se face că, în favoarea acestor proiecte, el se implică personal pe lângă puterea politică instalată după alegerile din decembrie 1996, șantajând cu condiționări de contracte intrarea României în blocul militar al NATO, sau cu aranjarea vizitei președintelui Emil Constantinescu în S.U.A. Nu românii au fost cei care și-au închipuit că afacerea Bell Helicopters era un pașaport pentru NATO, acest fapt le-a fost sugerat de către politicienii veroși americani.
În filmul lui Oliver Stone, J.F.K., referitor la asasinarea președintelui american John F. Kennedy, poate fi urmărită secvența consternantă în care prim-procurorul S.U.A. (care a demonstrat public complotul guvernamental privind acest asasinat) este chemat la Washington de către un personaj misterios, ex-șef al unor servicii speciale din cadrul armatei S.U.A. pentru a-i dezvălui că John Kennedy încurca interesele Bell Helicopters deoarece se opunea declanșării războiului din Vietnam, așa că a trebuit să dispară. O concluzie logică ar putea fi aceea că aceeași complotiști din S.U.A. au pus ochii pe România, așa cum altădată puseseră ochii pe Vietnam pentru a-și realiza interesele, și că pe lista neagră pe care se aflau Kennedy și poporul vietnamez, poate încăpea și poporul român.
"Sperăm - scria în 1998 periodicul bucureștean Ultima oră - ca acei oameni cinstiți pe care din totdeauna i-a născut S.U.A. vor fi de această dată alături de noi în drumul spre iad pe care am pornit prin Draculizarea întregii țări", referindu-se direct la afacerea de 2,5 miliarde de dolari americani (plus fabrica de la Brașov, IAR.), atât cât trebuia să ne coste construirea în România a 96 de elicoptere "Dracula" (variantă a aparatului Cobra îmbunătățit cu ghidaj electronic israelian) de către "americanii" de la Bell Helicopters.
Afacerea s-a demarat efectiv atunci când, la data de 21 mai 1997, a fost semnat contractul dintre statul român (Fondul Proprietății de Stat) și Bell Helicopter Textron Roumania Ltd. (cutie poștală creată de Bell-Dalas în statul american Delaware) pentru vânzarea a 70% din acțiunile I.A.R. Ghimbav (Brașov) contra sumei de 70 milioane de dolari. Acest contract avea însă o clauză - condiție prealabilă cumpărării fabricii - ce prevedea că Ministerul Apărării Naționale al României va cumpăra 96 de elicoptere Cobra ce se vor construi la Brașov sub numele de Dracula, după ce vor fi dotate cu sisteme de ghidaj de către firma israeliană Elbit System, pentru ca și evreii israelieni să aibă partea lor de ciolan românesc, alături de cei americani. Ca și în celelalte afaceri patronate în România de Alfred Moses, cele efectuate prin prietenul său Philip Bloom, pe lângă clienții americani apar și niște interese israeliene. Negocierile au fost purtate din partea româna de Mirel Țariuc (membru al consiliului de administrație al F.P.S. și ministru secretar de stat în Guvernul Ciorbea) și Tudorel Dumitrașcu (reprezentantul statului român privind privatizările cu străinătatea, director F.P.S.), aceeași echipă, în esență, care s-a ocupat și de privatizarea Hotelului București.
În ce îl privește pe Mirel Țariuc, cu care aveam relații profesionale în acea perioadă, acesta ne-a declarat că pozițiile sale în aceste privatizări i-au fost dictate direct de la nivelul președinției.
În ceea ce îl privește pe Tudorel Dumitrașcu, acesta era, însă, adevăratul prieten al evreilor. Înainte de a fi director la F.P.S. el fusese director general la Romaero - Băneasa, unde împreună cu evreul Phillip Bloom au dat societății românești de stat un "tun financiar" de un milion de dolari (ulterior, în urma unui control al Curții de Conturi din România, lui Dumitrașcu i s-a pus sechestru pe avere). După ce a devenit șeful Direcției Relații Internaționale din cadrul F.P.S., Tudorel Dumitrașcu a continuat prietenia cu evreul Phillip Bloom. Pentru privatizarea economiei românești, sub direcția sa din F.P.S., s-a, deschis o reprezentanță a statului român în Israel, reprezentanță condusă ca salariat al României de către un afacerist evreu provenind din serviciile secrete israeliene, Fredy Robinson (și care astăzi deține în România, printre altele, Cazinoul Vernescu, Eurom Bank - fosta Bancă. Dacia Felix - și postul de televiziune Tele7ABC. Tot Tudorel Dumitrașcu este cel care l-a însoțit în 1997 pe șeful privatizărilor din România de la acea data, Sorin Dimitriu, la Londra, la o întâlnire cu fostul șef al serviciului secret israelian Shin Beth, Sammy Ofer (evreu provenit din România, fost Horowitz, în prezent proprietar important în România, prin intermediul unor firme fantomă). Fiind proprietar al unor mari companii navale transnaționale, precum Marmon Group, israelianul Sammy Ofer s-a bucurat la reședința sa de la Londra și de vizita ministrului transporturilor, Traian Băsescu, "care a avut astfel ocazia să admire un Picasso de doi metrii pe unu", se lăuda Philip Bloom. Tot Dumitrașcu este cel care în 1997, în numele statului român, a instalat ca președinte la cea mai puternică bancă românească, Bancorex, pe un evreu numit Ionescu (nume menit a-i travesti identitatea etnică), și al cărui mandat a declanșat falimentul băncii.
Odată semnat contractul afacerii "Dracula-Bell Helicopters", el mai trebuia și împins de la spate. Era rândul evreului Tom Lantoș să miște lucrurile. El sosește la București în data de 25 mai 1997, ca congresman american și, împreuna cu Alfred Moses și cu alți clienți ai lor avizi de bani făcuți în România, au o întrevedere cu premierul Victor Ciorbea. Au fost prezentate deschis intențiile "oamenilor de afaceri americani și canadieni" de a-și dezvolta afacerile în România. Lantoș cere ca aceștia să fie tratați favorabil de oficialii români, arătând ca în schimb se va ocupa de intrarea României în NATO, și sfârșește prin a-l invita pe Ciorbea în S.U.A., la expoziția de fotografii a soției sale.
În același timp, se indică ca sursă care să împrumute România cu cele cca. 1,5 miliarde dolari necesari demarării achiziționării elicopterelor, banca Merryl Linch, care cere însă garanții guvernamentale. Cu tot cu dobânzi această afacere urma să coste România în realitate peste 2,5 miliarde de dolari, de aceea apare o opoziție inițială la afacere din partea Fondului Monetar Internațional, care considera că România nu își poate permite asemenea aventuri economice. Curând însă, primul-ministru român Victor Ciorbea participă în S.U.A. la un somptuos dineu oferit de Bell Helicopters și Merryl Linch, compania și banca preocupându-se de întreaga ședere în S.U.A. a premierului român.
Un fost prim-ministru al României la acea dată, Teodor Stolojan, declara probabil propagandistic (de pe poziția inițială a Băncii Mondiale, al cărei salariat era?), după demararea afacerii Dracula:
"Contractul cu Bell Helicopters a fost o imbecilitate. Eu nu sunt o țară care să îmi permit să cumpăr de 1,5 miliarde de dolari o sută de Cobre, și ce să fac cu ele, împotriva cui să lupt?... Cine vrea să devenim luptători de bază, să asigurăm, să zicem, un flanc NATO, trebuie să dea și bani, nu să ne vindem și pantalonii de pe noi ca să cumpărăm Cobre. E un lux pe care nu ni-l putem permite".
În schimb, congresman-ul americano-evreu Tom Lantoș, revine în România și declară public: "Am fost încântat să aud că prietenii mei de la Hyatt au reușit să facă o investiție la Hotelul București [la acea dată se semnase contractul de privatizare al hotelului, dovedit însă fraudulos de experții Poliției Capitalei], și țin să îl felicit pe Sorin Dimitriu [președinte F.P.S., la acea dată] pentru curajul pe care l-a avut de a înfrunta birocrația [și legea, după cum s-a demonstrat! - n.n.]... Rapiditatea acestei tranzacții este un exemplu de ceea ce poate face în mod inteligent un guvern... Sunt nerăbdător să văd punerea în practică și a contractului cu Bell Helicopters." "Prietenii de la Hyatt" ai lui Lantoș, erau evreii Prytzker și Ofer (Horowitz), iar proiectul "Dracula-Bell" avea în spate câteva bănci americane evreiești.
Se impun câteva precizări legat de aspirația României de a intra în blocul militar NATO. Primul pas efectiv în această direcție, în mai 1992, a aparținut masonilor români, prin înțelegerea de la Istanbul a marelui comandor Marcel Schapira (evreu) cu Fred Kleinkneght, reprezentant la masoneriei americane apropiată ordinului evreiesc B'nai B'rith. Tot masonii sunt cei care vor continua în România această acțiune. Sunt și români care cred că intrarea României în NATO reprezintă o apropiere militară de S.U.A. și, deci, o garanție pentru stabilitatea unei economii românești de tip capitalist. Dar evreii sunt cei care au văzut cel mai mare avantaj în aceasta angajare politico-militară. O țară membră NATO face o serie de angajamente, atât publice cât și secrete, mai ales fața de S.U.A., unul dintre acestea fiind aservirea parțială a serviciilor secrete ale respectivei țări față de serviciul special extern american al Statelor Unite ale Americii (C.I.A.). Acesta este și motivul pentru care s-a pus problema, în 2002 (anul invitării oficiale a României la aderarea în Alianța militară NATO), dacă occidentalii din NATO mai pot accepta sau nu ca ofițeri ai S.R.I., lucrători din fosta securitate. Răspunsul final al C.I.A. a fost ca... da! (O puternica colaborare între C.I.A. și S.R.I., demarată din 2002, pe linia anti-terorismului internațional, maschează mai mult decât atât).
PĂCĂLIREA SERVICIILOR SECRETE ROMÂNEȘTI
În toamna anului 1997, noul director al Serviciului Român de Informații (S.R.I.), Costin Georgescu, demarează căutările pentru achiziționarea unui sistem de interceptare a convorbirilor telefonice în rețeaua GSM. Și iată că apare un prim interlocutor, anume firma COMVERSE din Israel, reprezentată de directorul de vânzări al acesteia, Eytan Zucker.
În același timp, firma franceză THOMSON, oferea S.R.I.-ului un sistem special conceput pentru centralele GSM de tip Alcatel, Ericsson, Nokia etc., timp în care apare chiar și o ofertă britanică. După mai bine de 6 luni de multiple întâlniri cu reprezentanți ai firmei COMVERSE - Israel, conduși, ca și până la acea data, de Eytan Zucker (perioadă în care a mai avut loc doar o singură întâlnire cu firma franceză de profil), pentru ca totul să capete aspect de legalitate, în primăvara anului 1998 s-a luat decizia de a se organiza o licitație pentru achiziționarea sistemului de interceptare a convorbirilor telefonice. Așa cum era și "firesc", după îndelungate discuții cu israelianul E. Zucker, caietul de sarcini al licitației s-a întocmit de parcă ar fi fost dictat de specialiștii de la COMVERSE - Israel. Licitația a fost bineînțeles câștigată de firma din Israel.
De ce înainte de licitație s-au purtat îndelungi discuții - numeroase întâlniri pe parcursul a 6 luni - numai cu firma din Israel, în timp ce cu firma Thomson a avut loc o singură discuție, în decembrie 1997, mai degrabă cu caracter protocolar, s-ar putea bănui. Poate fi vorba de corupție, sau poate mai degrabă de o voluntară obediență a serviciilor secrete românești față de serviciile israeliene. Acest fapt poate fi probat de scandalul provocat de tehnica de ascultare a convorbirilor telefonice cumpărată în anul 2002 de către serviciului de spionaj al Ministerului de Interne, respectiv UM 0962, de la o firmă... din Israel.
Aparatura cumpărată de S.R.I. în 1998 de la israelieni a fost instalată și au început probele. Dar, imediat, apare o primă dificultate! Deși este obligație contractuală, partenerul israelian nu vrea, nici în ruptul capului, să arate omologarea sistemului. Apare firesc întrebarea dacă sistemul este omologat sau nu. Specialiștii care utilizează sistemul constată apoi, cu surprindere, că acesta funcționează la mai puțin de 50% din parametrii ceruți în caietul de sarcini și promiși de câștigătorul licitației. Mai mult, atunci când se dorește up-grade-ul sistemului, dorința trebuie amânată pentru vremuri mai bune. Sistemul dă numeroase rateuri, cel mai mult pe rețeaua Dialog (Orange) și nu prea răspunde la comenzi. Pe ce s-au cheltuit atunci 12 milioane de dolari? Ulterior s-a aflat ca acesta ar fi un experiment făcut în România pe banii cetățeanului român. Ca o simplă coincidență, toți ofițerii S.R.I. implicați au fost avansați "la excepțional" în grad și funcție, la puțin timp după ce și-au pus semnătura (în calitate de membri ai așa-zisei comisii tehnice care a avizat achiziționarea sistemului israelian) pe hârtia ce consfințea calitățile "excepționale" ale dezastruosului sistem "OMEGA". Pentru că au fost "băieți buni", și pentru o cât mai bună... "documentare" asupra problemei, au urmat "câteva" deplasări în străinătate (Israel, Suedia), efectuate de toți aceia care au fost în comisia de licitație.
Așa cum am spus, serviciul de filaj și spionaj al Ministerului de Interne, UM 0962, s-a străduit în anul 2002, în același timp în care S.R.I. se străduia să achiziționeze echipamente din import pentru rețelele Cosmorom și Zap, să achiziționeze o aparatură de interceptare a convorbirilor GSM, în bandă largă de cuprindere, respectiv între 900 și 1800 de megahertzi. Toate aceste negocieri s-au purtat în secret, reprezentanții Ministerului de Interne neanunțând nici o licitație publică. Pentru furnizarea echipamentelor a fost aleasă firma Cellphone Group Impex srl, care are drept acționar majoritar cetățeanul israelian Yossef Gil Cooper. Aparatura este de tip G-Track GSM, și este produsă de firma germană Track Technology. Astfel, jucându-se cu milioane de dolari pe seama bugetului statului român, Ministerul de Interne a preferat să cumpere (fără licitație) de la un intermediar evreu, decât de la producătorul german.
|