Privatizarea Hotelului Bucureşti. STUDIU DE CAZ

[Înapoi] [Cuprins]

LĂMURIRE. Autorul acestei publicaţii este martor al Parchetului General al României în dosarul penal privind privatizarea Hotelului Bucureşti, în perioada 1992-2001 a deţinut diferite funcţii sindicale, printre care preşedinte al Federaţiei Sindicale Hoteluri Restaurante şi Industrie Alimentară (H.O.R.I.A.) şi vice-preşeinte al Federaţiei Sindicatelor din Turism din România (F.S.T). Totodată a fost vicepreşedinte al Asociaţiei Salariaţilor din Complexul Hotelier Bucureşti (PAS), poziţie de pe care a anulat privatizarea Hotelului Bucureşti în cadrul instanţei de fond competente (Curtea de Apel Bucureşti), dar a fost apoi împiedicat prin toate mijloacele să participe la recursul introdus la Curtea Supremă de Justiţie de către "proprietarii" israelieni. În 5 mai 2001, în timp ce se afla în sediul I.G.P. pentru a depune mărturie asupra împrejurărilor privatizării frauduloase a Hotelului Bucureşti, patronii israelieni i-au desfăcut disciplinar contractul de muncă ca salariat la S.C Bucureşti-Turism S.A., pentru a-l putea forţa ulterior să semneze un angajament notarial că nu va mai colabora cu organele statului român. Deoarece nu şi-au atins aceste scopuri, ameninţările au apărut curând. Un anume Dan Norton Siegler, nou preşedinte al societăţii din partea israeliană s-a adresat textual soţiei autorului: "Bărbatu-tău este «Bestia Umană» descrisă de Emil Zola [autor francez evreu] şi, într-un an de zile îl voi băga la doi metri sub pământ. Nici tu, nici fiu-tău, nu veţi scăpa nepedesiţi!".

Ca şi în cazul Tecpro Iaşi, la S.C. Bucureşti-Turism S.A. terenurile societăţii trebuie introduse, post-privatizare, în capitalul social al societăţii în favoarea statului român. Aceasta este o obligaţie legală, iar în cazul Tepro a condus la preluarea societăţii de către stat. Răspunderea este a funcţionarilor Guvernului României (prin A.P.A.P.S şi Ministerul Turismului), care nu întreprind nimic, timp în care societatea este devalizată, înstrăinându-i-se bunurile mobile şi imobile, fiind secătuită de fonduri şi ipotecată. Noi am sesizat Poliţia Capitalei, personal şi dlui Inspector general Tutilescu, dar încă aşteptăm rezultatele anchetei. Ne-am adresat şi preşedintelui României, Ion Iliescu, privind toate aspectele din rândurile prezente, dar am fost ignoraţi până în prezent. Reacţia preşedintelui a venit doar la acuzele de corupţie ale ambasadorului S.U.A., dl.Guest (ce acuza aranjarea şi muşamalizarea privatizărilor frauduloase), în sensul că România nu are nevoie de lecţii de anti-corupţie de la nimeni. Funcţionarii Guvernului României (de la A.P.A.P.S.) ne-au ameninţat cu dosare penale în prima parte a anului 2003, pentru că am îndrăznit să ne adresăm instanţei comerciale cu cererea de constatare a nulităţii absolute a acestei privatizări, constatată ca ilegală de către Parchetul General, deoarece am fi folosit documente interne ale fostului F.P.S. Prin directorii aceleiaşi instituţii, Guvernul României a cerut (în întâmpinarea depusă la instanţa comercială a Tribunalului Bucureşti) menţinerea acestei privatizări, pentru a nu deranja Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială (?!), şi, totodată amendarea noastră "pentru abuz de lege". Să ne mai mire că aceeaşi instituţie, în frunte cu preşedintele Ovidiu Muşetescu, nu a vrut să colaboreze cu ofiţerii Inspectoratului General de Poliţie şi cu procurorii Parchetului General, iar că apoi acestora li s-a reproşat, de la un înalt nivel din stat, de ce au dat începerea urmăririi penale? Iată ce scria pe prima pagină ziarul Adevărul, la 24 martie 2002, sub semnătura dlui Alexandru Boariu: "La Direcţia Juridică (cea care a întocmit nota privind neconstituirea APAPS ca parte civilă în dosarul penal aflat în derulare) fac legea alţi doi «talibani» aflaţi în solda lui Radu Sârbu, şi anume Gabriel Mladenovici şi Olimpia Şchiopu (ea însăşi urmărită penal, pentru privatizarea frauduloasă a S.C. Bucureşti-Turism). Pe bună dreptate, se pune întrebarea: de fapt, cine conduce APAPS...?" De aceea, noi, am scris aceste rânduri! Guvernul României, A.P.A.P.S., sunt conduse, nu o dată, de israelianul Alexandu Bittner (a se vedea şi capitolul Personaje cheie ale afacerilor israeliene).

PREGĂTIREA. în cursul anului 1997, S.C. Bucureşti-Turism S.A. (Hotelul Bucureşti, în fapt cel mai mare complex hotelier din România, pus în funcţiune în anul 1982, şi situat în centrul oraşului Bucureşti, pe Calea Victoriei, lângă Piaţa Palatului), a făcut obiectul unei prime licitaţii organizate de Fondul Proprietăţii de Stat (F.P.S.). La scurt timp de la adjudecarea licitaţiei de către o firmă străină, s-a aflat că această firmă nu era de fapt mult mediatizatul lanţ hotelier Hyatt (după cum se prezentase în conferinţa de presă organizată de către funcţionarii de la F.P.S şi de către firma intermediară Global Bussines Group, a evreului Phillip Bloom), ci era un off-shore (cutie poştală) înfiinţat în paradisul financiar al Insulelor Caymans cu numai o săptămână înainte de data licitaţiei de la Bucureşti. La rândul său, acest off-shore, numit Bucharest Investment Company (BIC Ltd), ar fi fost deţinut de familia Pryztker (emigranţi evrei ruşi în S.U.A. la 1870, ca refugiaţi din faţa pogromurilor din Rusia ţaristă) şi de către Sammy Ofer. Ambii evrei fac parte din categoria evreilor foarte bogaţi, proprietari ai unor companii transnaţionale.

Privatizarea Hotelului Bucureşti s-a făcut prin favorizarea de către funcţionarii F.P.S. a acestor "investitori" evrei (Pryztker şi Ofer) în defavoarea altora, chiar americani, cum ar fi reprezentanţii marelui lanţ hotelier Radisson SAS. Această situaţie l-a determinat pe senatorul american Rod Grams să îi ceară socoteală ambasadorului evreu al S.U.A. la Bucureşti la acea data, Alfred Moses, care se implicase direct în susţinerea pe lângă autorităţile române a off-shore-ului Caymanez (a se vedea documentul în facsimil).

Presa românească a vremii a fost destul de promptă în demascarea ilegalităţilor din această privatizare a Hotelului Bucureşti (realizată în primă tentativă de F.P.S.-ul lui Sorin Dimitriu în 1997), dar ele au fost judicios detaliate de Raportul de Expertiză Contabilă-judiciară întocmit în Dosarul penal nr. 147.940/1997 al Poliţiei Capitalei, dar nu aceste ilegalităţi au stat la baza anulării privatizării cu firma caymaneză, ci refuzul acesteia de a-şi mai asuma contractual obligaţiile prevăzute în Caietului de Sarcini şi asumate când a intrat în licitaţie. Printre condiţiile puse de firma caymaneză, ulterior adjudecării licitaţiei, condiţii fabricate ca urmare a faptului că proprietarii evrei ai acesteia s-au speriat de dezvăluirile presei, ca şi de ancheta penală în plină desfăşurare, au fost:

-  scutirea de taxe către statul român pe o perioadă de 5 ani.

- statul român (F.P.S.) să îşi asume toate procesele şi riscurile din litigiile cu firma franceză Pargest S.A., care tocmai atacase în instanţa comercială licitaţia organizată de   F.P.S. cu încălcarea dreptului său de preemţiune.

Aceste cerinţe ale afaceriştilor evrei nu au putut fi satisfăcute, fiind exagerate, în schimb au demonstrat importanţa controlului pe care o avea firma Pargest s.n. - Franţa asupra procesului de privatizare a Hotelului Bucureşti, şi a concentrat atenţia serviciilor de informaţii economice asupra reprezentanţilor firmei Pargest în România, respectiv asupra lui Ionel Ruse, afacerist român dinamic, ce a reuşit finalmente performanţa să preia de la firma franceză Pargest s.a. părţile sociale din societatea mixtă creată cu S.C. Bucureşti-Turism S.A. (firma Bucureşti-International s.r.l. în cadrul căreia Hotelul Bucureşti deţinea o poziţie minoritară, aportându-şi însă toate activele). "Solvabilitatea" şi "onorabilitatea" evreilor este dovedită şi de faptul că, pentru a plăti statului român achiziţia licitată, au căutat să obţină un credit de la o bancă românească.

Sammy Eyal Ofer, unul dintre cei doi proprietari ai off-shore-ului caymanez B.I.C. Ltd. (favorizat de F.P.S.), provine din familia de evrei români Horovitz, care însă, după stabilirea în Israel, şi-au schimbat numele în Ofer, mai ales că fratele lui Sammy Ofer a fost şeful adjunct al serviciului de securitate internă a Israelului. Familia Ofer (fostă Horovitz) ar fi deţinut în România, înainte de război, un important număr de proprietăţi în Galaţi, Brăila, Constanţa. În prezent Sammy Ofer şi fiul acestuia, au preluat o serie de afaceri în oraşul Constanţa, fiind şi proprietarii unei mari companii transnaţionale de transport maritim comercial şi turistic, înregistrată la Londra, şi care acţionează îndeosebi pe piaţa americană, Zodiac Maritime Agencies Ltd.

Magazinul Tomis din Constanţa a fost dobândit de Eyal Sammy Ofer - tatăl, tot în anul 1997, în urma unei licitaţii aranjate tot la nivelul funcţionarilor statului (F.P.S. Constanţa). Scandalul a fost înnăbuşit imediat prin cumpărarea de spaţii de publicitate în toată presă constănţeană. Ofer a cumpărat magazinul Tomis de la F.P.S., tot printr-un off-shore, creat în Cipru, Ptelia Ltd., în vara anului 1997. În aceeaşi perioadă când se străduia, cu ajutorul aceluiaşi Sorin Dimitriu (preşedinte F.P.S. central), să obţină şi Hotelul Bucureşti (printr-un alt off-shore).

Ca şi în cazul Hotelului Bucureşti, unde, în 1997, evreii au încercat obţinerea unui credit de la Banca Ion Ţiriac pentru a achita statului preţul hotelul (nefiind, deci, vorba de o reală investiţie străină), şi la F.P.S. Constanţa, Ofer a virat banii pentru cumpărarea magazinului Tomis, tot de la Banca Ion Ţiriac. Imediat, S. Ofer a numit-o în consiliul de administraţie la TOMIS pe directoarea economică a filialei Constanţa a Băncii Ion Ţiriac. În acelaşi consiliu, S. Ofer i-a mai numit pe Daiana Voicu (fiica magistratului Marin Voicu) şi pe Andrei Vasilescu, cetăţean englez de origine română, avocat la firma Herzfeld & Rubin (firmă al cărei vicepreşedinte era Dana Barb, sora viitorului prim-ministru al României, Adrian Năstase; după cum am arătat, numele firmei Herzfeld & Rubin a fost asociat în 1996-1997 de afacerile legate de Banca Dacia Felix). Printr-o inginerie realizată tot în 1997, banii returnaţi de statul român (legislaţia vremii stabilea returnarea a 60% din suma de achiziţie către societatea vândută de F.P.S., pentru "investiţii"), ca şi alţi bani aflaţi de evrei în conturile magazinului Tomis, au luat drumul spre conturi bancare din Londra, prin intermediul Băncii Ion Ţiriac.

Sammy Ofer deţine (cel puţin o) dublă cetăţenie, israeliană şi britanică, locuind îndeosebi la reşedinţa sa din city-ul londonez sau pe unul dintre yahturile de lux. Aici a fost vizitat, în secret, în aprilie 1997 de către preşedintele Fondului Proprietăţii de Stat din România, Sorin Dimitriu, şi de către directorul Relaţii Internaţionale din F.P.S., Tudorel Dumitraşcu (se pare că cei doi români se cunoşteau de pe vremea când S. Dimitriu era - în timpul regimului ceauşist - secretar de stat la Ministerul Metalurgiei. Chiar şi ministrul transporturilor din anul 1977, Traian Băsescu, a ajuns în aceeaşi perioadă la reşedinţa londoneză a lui S.Ofer.

Evident, firma care reprezenta în România interesele lui Ofer funcţiona în chiar sediul Ministerului Transporturilor. Este vorba de firma Global Bussines Group (astăzi ea funcţionează în Bucureşti într-un somptuos sediu în zona Pieţei Gemenii, fostă Galaţi), firmă condusă de evreul american Phillip Bloom (foarte bun prieten de afaceri al directorului F.P.S. din acea vreme Tudorel Dumitraşcu, mâna dreaptă a preşedintelui privatizărilor din România), şi de Daiana Voicu (fiica preşedintelui Curţii de Apel Constanţa la acea dată).

Phillip Bloom, departe de a fi un personaj minor (firma lui, G.B.G. este o adevărată agenţie de interfaţă pentru evreii americani interesaţi de preluarea economiei româneşti), nu a încetat niciodată de a fi preocupat de Hotelul Bucureşti. Se pare că toate informaţiile deţinute le-a furnizat Tonyei Halperin şi altor israelieni, cu care lucra la mai multe "proiecte de afaceri" în România, iar în spatele ultimei privatizări a Hotelului Bucureşti (din anul 2000) se află tocmai Alex Bittner şi Tonya Halperin.

Marin Voicu, tatăl prietenei lui S.Ofer (Daiana Voicu, directoare la G.B.G. în acea vreme, care l-a însoţit pe S.Ofer într-o croazieră pe Oceanul Atlantic) în afara funcţiei de preşedinte al Curţii de Apel Constanţa o mai deţinea şi pe cea de vicepreşedinte al Consiliului Suprem al Magistraturii. Din simpatizant al Frontului Salvării Naţionale a devenit mai târziu simpatizant al Partidului Democrat. El s-a preocupat la un moment dat de "blătuirea" dosarelor legate de vânzarea flotei comerciale române şi de numele lui Traian Băsescu. Tot Voicu l-a promovat ca şef al Secţiei Penale a Curţii de Apel pe Gheorghe Grasu, cel care în procesul "Şogunului" (Călin Marinescu) a făcut celebra declaraţie: "Nu am citit dosarul!" Marin Voicu, este astăzi magistrat la Curtea Supremă de Justiţie, post în care ar fi fost numit la recomandarea preşedintelui Ion Iliescu. Pe situl de internet al G.B.G. apărea în 1998 imaginea lui Traian Băsescu, inclusiv într-o deplasare în S.U.A. împreună cu Daiana Voicu şi Philip Bloom.

În treacăt fie spus, relaţia lui Sammy Ofer cu ambasadorul evreu al S.U.A. la Bucureşti, Alfred Moses, a fost intermediată şi întreţinută de un anume Jean Nachmann, evreu originar din România, stabilit în Elveţia, totodată combinator deputat pentru noile afaceri "de mare calibru" ale evreimii asupra României. Posesor al unui cont bancar personal în Elveţia de două milioane de dolari americani, Jean Nachmann este specializat în manipulări oculte economice, în preluări forţate şi aranjarea privatizărilor în spaţiul est european, folosindu-se contra comision de o bine pusă la punct reţea de relaţii, până la cel mai înalt nivel, în mai multe state europene, cu precădere în România. Familia Nachmann a deţinut înainte de război magazinul "Bucureşti" din Bucureşti. Jean Nachmann a fost întotdeauna personajul invizibil, numele său, legat de privatizarea Hotelului Bucureşti apărând, bunăoară, într-o singură adresă oficială de la acea data, la Ministerul Reformei (ministru Ulm Spineanu). În urma unor acuze în presa românească legate de traficul de influenţă în privatizarea Hotelului Bucureşti, în noiembrie 1997 Ulm Spineanu a declarat presei că nu face lobby "nici pentru Pargest, nici pentru Hyatt". Ulterior, în 1998, la emisiunea televizată a lui Dan Diaconescu (în acea vreme la postul de televiziune Tele7ABC, televiziune preluată în prezent de israelieni), Ulm Spineanu a precizat ca, atunci când a afirmat public că "nu face lobby pentru anumite firme", i se oferiseră sume de zeci de mii de dolari pentru a se preta la traficul de influenţă.

Cel mai important susţinător al familiilor Ofer şi Prytzker, s-a dovedit a fi însă, la acea vreme, senatorul american Tom Lantoş (de origine evreu ungur, membru al Comitetului Evreiesc American şi al lojei masonice evreieşti B'nai B'rith, a cărei filieră din România s-a reînfiinţat în 1998) apropiat de Alfred Moses.

La 25 mai 1997, Tom Lantoş împreună cu premierul ungar Arpad Goncz şi cu Alfred Moses (ambasadorul S.U.A. la Bucureşti la acea dată, preşedinte al Comitetului Evreiesc American, filiala New York, şi lider al B'nai B'rith) l-au vizitat pe premierul român Victor Ciorbea, discuţia axându-se pe "lobby"-ul pentru anumiţi oameni de afaceri americani (evrei) şi unguri, Tom Lantoş cerând chiar ca aceştia "să nu se mai împotmolească în birocraţia existentă la FPS", iar el se va preocupa de intrarea României în blocul militar NATO. Ulterior acestei vizite, la următoarele vizite în România, Tom Lantoş a susţinut făţiş privatizarea Hotelului Bucureşti în favoarea off-shore-ului evreilor Prytzker şi Ofer. De altfel, antrepriza generală a şantierului ce urma să modernizeze Hotelul Bucureşti, urma să fie asigurată de o firmă ungurească de construcţii, care să încaseze ipotetica sumă de 30 milioane de dolari americani, senatorul american Lantoş susţinând şi acest proiect. Al doilea mare proiect pentru România, susţinut la acea vreme de Tom Lantoş (concomitent cu privatizarea Hotelului Bucureşti) era "afacerea Bell Helicopters" (pentru privatizarea I.A.R. Ghimbav-Braşov, ce trebuia să coste România o investiţie totală de peste 2,5 miliarde USD pentru construirea a 96 de elicoptere "Dracula"). În acest scop a aranjat şi vizita oficială a preşedintelui României în S.U.A., Emil Constantinescu, care însă ulterior nu a mai putut susţine această afacere din cauza presei româneşti, a ministrului finanţelor, Daniel Dăianu şi a primului ministru Radu Vasile, susţinător al firmei europene Eurocopter pentru I.A.R. Ghimbav. Chiar şi privatizarea Hotelului Bucureşti în favoarea grupurilor evreieşti a fost practic stopată în perioada cât Radu Vasile a fost premier, acesta preferând, se pare, unele grupuri europene.

Relativ la tunurile agenţiei evreieşti de la Bucureşti, G.B.G. Ltd., trebuie amintit că Phillip Bloom este acelaşi evreu care, împreună cu Tudorel Dumitraşcu, director înainte de 1997 la S.C Romaero S.A. Băneasa, au dat tunul de l milion de dolari întreprinderii româneşti de stat, intermediind investiţia efectuată de S.C. Romaero S.A. în acţiunile unei obscure firme americane, Kiwi, rapid falimentară ulterior de prietenii evrei ai lui Bloom din S.U.A.. Tot datorită lui Bloom, dar şi a băieţilor din echipa sa infiltraţi în interiorul Fondului Proprietăţii de Stat, cum era directorul F.P.S. Dan Gozia (individ arestat ulterior în cazul "afacerii CICO" a evreului Sorin Shmuel Beraru, pe vremuri însă director tehnic la Romaero, adică coleg cu filo-evreul Dumitraşcu), s-a reuşit în 1998 îndepărtarea de la privatizarea ROMAERO-Băneasa a foarte puternicei firme canadiene BOMBARDIER, care observând dubioasele manevre fepesiste s-a retras într-o tăcere semnificativă din procesul de privatizare, după ce parcursese mai multe etape ale acestuia, (în numărul viitor vom prezenta raportul Curţii de Conturi asupra aspectelor legate de "afacerea Romaero" şi Phillip Bloom.)

Tot Phillip Bloom, ca director al G.B.G. şi reprezentant al lui Ofer şi Prytzker în preluarea Hotelului Bucureşti, l-a contactat în 1997, în Franţa, pe Robert Azouley, patronul firmei Pargest S.A. Franţa, oferindu-i 2,5 milioane de dolari pentru a semna un angajament de desfiinţare a societăţii mixte Bucureşti-Internaţional s.r.l. (ce angaja întreg patrimoniul S.C. Bucureşti-Turism S.A.). Cu această ocazie, oamenii de afaceri evrei au aflat că Robert Azouley a recuperat milionul de dolari investit în capitalul social al acestei societăţi mixte de la românul Ionel Ruse, iar în aceste condiţii a cesionat afacerea firmei acestuia, Invest International s.r.l., printr-un notariat francez, păstrându-şi doar 1% din afacere. În aceste condiţii, Ionel Ruse a atras interesul mai multor cercuri economice, dar şi atenţia unor servicii de informaţii.

Anul 1998 a fost un an plin de frământări secrete şi de aranjamente pentru privatizarea Hotelului Bucureşti, unul dintre directorii societăţii, folosindu-şi inclusiv influenţa personală pe lângă primul-ministru Radu Vasile, încercând de data aceasta favorizarea unui grup italian reprezentat de controversatul Ion Ilie Mania; afacere eşuată, însă.

*

Dan Adamescu, S.R.I. şi S.I.E. În aceeaşi perioadă Serviciul Român de Informaţii se preocupa de rezolvarea la un buget restrâns a obţinerii unui sediu pentru "Diviziunea T" (Unitatea de tehnică specială: "Ochiul şi timpanul") şi "Serviciul de Propagandă şi Contrapropagandă" (Serviciul de Contraspionaj). În atenţia sa, odată căzută privatizarea în favoarea lui Ofer şi Prytzker, s-a aflat "imobilul IPIU", situat pe strada Luterană din Bucureşti, activ din patrimoniul S.C. Bucureşti-Turism S.A. (ca şi Hotelul Bucureşti). În acest scop, a fost emisă o Hotărâre de Guvern secretă, la sfârşitul anului 1998, activul fiind scos din patrimoniul societăţii şi transferat în 29.12.1998 la Serviciul Român de Informaţii, în cadrul U.M. 0461 Bucureşti.

Reconstrucţia clădirii "IPIU" a fost încredinţată de către S.R.I. firmei MegaConstruct, a lui Dan Adamescu, bun prieten al generalilor din S.R.I. şi "proprietar" al magazinului UNIREA (prin firma "sa" elveţiană NOVA TRADE), totodată proprietar al Complexului Hotelier Modern (s.r.l.), prin care a cumpărat de la F.P.S.-ul lui Radu Sârbu pachetul majoritar de acţiuni la S.C. Lido s.a. Cea mai recentă achiziţie a sa este Asigurări Reasigurări Astra, în acest scop beneficiind de cel mai făţiş sprijin din partea celor doi şefi ai privatizării din ultimii ani, atât din partea lui Radu Sârbu (ex-preşedinte F.P.S.), cât şi al lui Ovidiu Muşetescu (preşedintele A.PA.P.S. din guvernarea Năstase).

Surse din sistem arătau că Dan Adamescu era cunoscut în cercurile cele mai intime ale preşedintelui român Emil Constantinescu ca "omul cu bani", fiind cel care asigura alimentarea unor conturi elveţiene ale familiei (?!?). Despre Dan Adamescu se ştie că în 1979, deşi avea o excepţională poziţie socială, director adjunct al I.D.R.M.A.I. (magazinele speciale pentru diplomaţii străini), a fugit în Germania Federală. Cunoscut ca fost ofiţer D.I.E., s-a afirmat că ar avea dosar ca trădător de ţară, făcut însă dispărut de persoane din conducerea S.I.E. (dosarul ar mai exista totuşi în posesia altui serviciu român de informaţii, care se teme totuşi de a recunoaşte acest lucru, deoarece Adamescu este sponsor al tuturor celor ce trec pe la putere).

În R.F.G., "transfugul" Adamescu a devenit director al unei firme de produse electronice. [Cazul său aminteşte izbitor de cel al ofiţerului de securitate Matei Pavel Haiducu, ce fusese recrutat din anul 1969 şi instruit pentru servicii în străinătate, în anul 1975 a fost trimis la Paris (ca "refugiat politic") unde, posedând o bună pregătire comercială şi tehnică, a ajuns curând director de export al firmei franceze de comerţ internaţional AMRI. Sub numele conspirativ de "Vişan", Haiducu s-a ocupat în special de spionaj industrial şi economic, obţinând pentru România planurile instalaţiilor de recuperare a combustibilului nuclear şi documentaţiile tehnice pentru elicopterul militar francez Puma].

Abia întors în România, în 1990, Adamescu înfiinţează degrabă firma Megavision, în asociere cu Dan Abagiu, fostul ministru al comerţului interior, pe care regimul ceauşist l-a condamnat în 1986 pentru furt (această situaţie l-a determinat pe Abagiu să se creadă victimă politică şi să se afle la revoluţie în balconul de la C.C. ţipând în microfon: «Să refacem împreună comerţul!»).

Foarte apropiat de Cătălin Harnagea (ex-director S.I.E.), Dorin Marian (ex-consilier preşedinţie) şi Costin Georgescu (director S.R.I.), Dan Adamescu a fost în repetate rânduri susţinut de aceştia. Cu concursul anturajului primarului Bucureştiului, Viorel Lis, firma sa MegaConstruct a fost favorizată la câştigarea unor contracte cu Primăria Capitalei. Aceste licitaţii aranjate de primărie au fost iniţial atacate în instanţă de Aedificia Carpati.

Adamescu ar fi fost prieten în afaceri şi apropiat al lui Eliahu Rasin, israelian cunoscut îndeosebi ca proprietar al SITRACO CENTER din Bucureşti, ulterior coproprietar al Hotelului Bucureşti. Trebuie spus despre Dan Adamescu că, deşi recent Silviu Brucan sublinia laudativ pe postul de televiziune ProTv că au început a se face privatizări şi cu românii, dând exemplu cazul Astra Asigurări-Reasigurări, preluată de una din firmele conduse de Adamescu, în realitate acesta deţine procente infime în firmele care le reprezintă şi cu care participă la privatizările importante, ponderea de peste 99% din capitalul social al acestor firme aparţinând unei firme elveţiene, cu acţionari misterioşi.

Toţi directorii generali numiţi de statul român la S.C. Bucureşti-Turism S.A. (Hotel Bucureşti) în perioada 1997-2000 (guvernarea C.D.R.-P.D.-U.D.M.R.), adică perioada de încrâncenată şi controversată privatizare, au benefeciat de recomandarea şi sprijinul lui Dan Adamescu (implicit şi a consilierului de la Cotroceni, Dorin Marian):

- Mihai Popescu, a funcţionat în 1999, atât ca director general al Hotelului Bucureşti, cât şi ca membru al consiliului de administraţie al magazinului Unirea, consiliu prezidat de Dan Adamescu.

- Sandu Constantin Adrian, director general în 2000 al Hotelului Bucureşti, a venit direct prin transfer de la magazinul Unirea, angajând ulterior pe poziţii cheie şi alte persoane prin transfer tot de la Unirea (cum ar fi consilierii juridici).

- Mihai Comănescu, director general în 2000 (menţinut şi în 2001 de noii proprietari evrei) a lucrat la Dan Adamescu, la Unirea, ca director general.

Unul dintre aceşti directori a afirmat în repetate rânduri, în cunoştinţă de cauză ca apropriat al lui Dan Adamescu, că obţinerea contractului de la S.R.I. de către firma MEGACONSTRUCT se datorează serviciilor speciale pe care această firmă le-a făcut unor înalţi ofiţeri S.R.I., şi care astfel şi-au ridicat vilele cu ajutorul lui Adamescu.

Aşa cum am arătat, una dintre ţintele lui Dan Adamescu în anul 2000 a fost societatea de stat Asigurări Reasigurări ASTRA, una dintre cele mai mari companii de asigurări din România (deţinută în proporţie de 75% de către statul român). În scopul de a ajuta firma lui Dan Adamescu, Nova Trade, de a prelua ASTRA, Radu Sârbu a prezidat un Consiliu de Administraţie al F.P.S., cu care a anulat câştigarea licitaţiei adjudecată de către firma CEPTURA şi a deschis posibilitatea ca NOVA TRADE să revendice ASTRA.

Desăvârşirea ajutorului dat lui Adamescu de Radu Sârbu, a venit însă de curând de la urmaşul acestuia, adică din partea lui Ovidiu Muşetescu, preşedintele A.P.A.P.S. Cum? Oficiul juridic al A.P.A.P.S. nu a folosit în procesul cu Nova Trade S.A. hotărârea judecătorească definitivă prin care S.I.F. Banat (acţionar al ASTRA) a anulat Caietul de Sarcini ce a stat la baza licitaţiei pachetului majoritar de acţiuni al ASTRA, guvernarea Năstase ajutându-l astfel pe Adamescu să câştige în anul 2002 o hotărâre judecătorească prin care ASTRA se atribuie către NOVA TRADE pentru numai 7 milioane de dolari americani. Mai mult, Ovidiu Muşetescu s-a grăbit să apară cu un comunicat pervers şi ipocrit, că va respecta hotărârea judecătorească, deşi chiar el (A.P.A.P.S.) contribuise din plin la aceasta. Pentru a nu mai exista îndoieli despre "colaborarea" lui Ovidiu Muşetescu cu mai vechii clienţi ai lui Radu Sârbu, trebuie notat că statul român (A.P.A.P.S.) a numit încă din anul 2002 "oamenii" lui Adamescu la conducerea ASTRA, deşi aceasta nu îi aparţinea, ci se afla în litigiu cu A.P.A.P.S. pentru a o obţine. În fapt, la A.G.A. de la Astra din 22.03.2001 statul i-a numit administratori pe Dan Domniţeanu şi Dragoş Cristache, iar la 30.03.2001 Dan Domniţeanu a fost numit director general adjunct, tot printr-o adresă A.P.A.P.S. Dar Dan Domniţeanu venea de la... Unirea, magazinul lui Adamescu - unde a funcţionat ca director adjunct - şi a lucrat cu Mihai Comănescu, care era director general.

Acest Mihai Comănescu a fost până după privatizare director general la S.C. Bucureşti-Turism S.A., deşi instalat de Radu Sârbu după aceleaşi metode (adică adus înainte de privatizare, spre a fi favorabil acesteia), venind tot de la magazinul Unirea al lui Adamescu şi menţinut de noii proprietari israelieni deoarece făcuse parte din "echipă". Secretara lui Mihai Comănescu, însă, Anca Iancu (rudă cu Adamescu, se pare), a plecat de la Hotel Bucureşti, unde şi-a încetat misiunea privind privatizarea, din aprilie 2001 funcţionând ca secretară la ASTRA, adică agent al lui Adamescu infiltrat în scopul preluării de la statul român a acestei companii de asigurări.

ASTRA avea deja deschise sedii în aceste imobile ale lui Eliahu Rasin, adică la SITRACO GEMENII, unde mai funcţionase până atunci şi USAID, agenţia americană din ai cărei angajaţi jumătate sunt ofiţeri C.I.A. Firma "lui" Adamescu, Nova Trade (cu care a preluat Astra Asigurări şi cu care participă la privatizările din România), aşa cum am arătat, nu este de fapt firma sa, deoarece 99,2% din capitalul social al acesteia aparţine unor acţionari secreţi, ascunşi sub paravanul firmei BAUINVEST AG (cu sediul în Neumuhlequai, nr. 38, Zurich/Elveţia), se pare evrei. Adamescu a fost permanent preocupat de privatizarea Hotelului Bucureşti, dar şi-a rezervat un rol din umbră.

Adamescu a fost permanent procupat de privatizarea Hotelului Bucureşti, dar şi-a rezervat un rol din umbră, iar dubioasa protecţie de care se bucură această privatizare frauduloasă din partea guvernaţilor este de aceeaşi natură cu cea a afacerilor sale. Iată ce anunţa, în noiembrie 2001, cel mai acid săptămânal bucureştean:

"S-a spart în zeci de aşchii gaşca lui Dorin Marian, Emil Constantinescu şi Cătălin Harnagea. Ultimul fugit din gaşcă este Dan Adamescu, proprietarul magazinului Unirea, care a trecut din nou de partea Puterii. Minte combinativă, Dan Adamescu şi-a început manevra de îmblânzire a PSD cu un act de caritate. Unirea Shopping Center va organiza un Bal de caritate în beneficiul fundaţiei Renaşterea, condusă de Mihaela Geoană, soţia ministrului de externe. Dan Adamescu e încântat până la lacrimi. Cum de ce? La bal vor veni şi prim-ministrul României, Dana Năstase, de mână cu soţia ministrului de Finanţe, Dana Tănăsescu. A era să uit, la bal vine şi Corupţia.

Dan Adamescu nu are de ce să se îngrijoreze, căci banii nu au miros şi nici culoare politică. Pentru un credit foarte performant luat de la Bancorex şi nereturnat, firma lui Adamescu, Megaconstruct, a ajuns puţin la AVAB. A intrat în Agenţie, s-a întreţinut cu secretarele, a băut o cafea şi, când s-a făcut timpul de plecare, a apărut şeful ei care, hocul-pocus-creditus, a răscumpărat-o cu 10-20% din valoarea creditului păpat." Balul a avut loc în 27 noiembrie 2001, cu începere de la ora 20 la Palatul Snagov, fiind invitaţi "cei mai de vază parlamentari..., colegii de Cabinet şi diplomaţii străini acreditaţi la Bucureşti". Invitaţiile concepute de Dan Adamescu anunţau "participarea extraordinară a soţiei primului-ministru al României".

În final trebuie amintit că unul dintre asociaţii în afaceri cu ceasuri Seiko al lui Adamescu, A Futsi, a fost arestat pentru contrabandă cu ţigări. Cine îşi mai aminteşte de afacerea "Porţelanul" (Ţigareta I), ştie că, în 1998 (acelaşi an în care Adamescu primea comenzi de construcţie de la prietenii din SR.I.), Brigada de Crimă Organizată a Ministerului de Interne şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului Militar, deoarece s-a demonstrat, inclusiv prin interceptarea unor convorbiri telefonice, "implicarea unor persoane din structurile militare, respectiv din Serviciul Român de Informaţii". Transporturile de contabandă în afacerea "Ţigareta I" au avut ca punct de destinaţie tocmai... Elveţia.

ŞANDRU ION, ofiţer (r) S.R.I., om al evreilor. În primăvara anului 1998, Ionel Ruse, considerat de acum cheia privatizării Hotelului Bucureşti, a fost contactat de câţiva oameni de afaceri evrei, cel mai important dintre aceştia fiind E. Papouchado, cu cetăţenie S.U.A. şi israeliană. Papouchado, prin firma sa, RED ŞEA ("Marea Roşie") din Tel Aviv, deţine mai multe proprietăţi hoteliere operate de lanţul hotelier evreiesc Park Piaza, dintre care unul chiar la Londra. A fost introdus pe lângă Ionel Ruse de către evreii de la Banca Internaţională a Religiilor, prin intermediul căreia Papouchado derula construcţia în Bucureşti a două mari centre comerciale.

Tot în această perioadă a fost angajat ca jurist la Hotelul Bucureşti (S.C. Bucureşti-Turism SA.), colonelul S.R.I. în rezervă Şandru Ion, fost şef la Biroul Juridic al Departamentului Securităţii Statului şi apoi al Biroului Juridic al S.R.I.. Pensionat de la S.R.I., acesta a lucrat în 1997-1998 la filiala Lipscani a Bancorex, şi abia apoi la Hotelul Bucureşti. În această postură, în câteva situaţii, colonelul Şandru a mărturisit că lucrează, sub acoperire, direct cu directorul S.R.I. Mircea Gheordunescu, atât în interesul preluării de către S.R.I. a clădirii I.P.I.U., cât şi în interesul privatizării Hotelului Bucureşti.

În 8 Iulie 1998 a avut loc întâlnirea dintre Pargest SA. şi S.C. Bucureşti-Turism SA. Printre cei prezenţi: Ruse Ionel (reprezentant Pargest), Bari Ioan (director general din partea română) şi colonelul Şandru Ion jurist, reprezentant al părţii române). Ionel Ruse a anunţat cu această ocazie următoarele: Pargest SA. a cesionat părţile sociale firmei sale; Scrisoarea de garanţie bancară ce va asigura investiţiile va fi emisă de LEUMI Le BANK Israel, sucursala Tel Aviv, iar lanţul hotelier internaţional Park Platza va asigura operarea Hotelului Bucureşti.

Până la sfârşitul anului, chiar a fost prezentată la S.C. Bucureşti-Turism SA. o scrisoare de garanţie bancară, garantată la rândul ei de o bancă românească: Bancorex, filiala Lipscani, tocmai de unde venise cu transfer juristul Şandru Ion.

Neexistând acordul unor funcţionari ai statului român pentru derularea afacerii, funcţionarii F.P.S. fiind încă supăraţi pe Ionel Ruse că le-a stricat afacerea şi comisioanele privatizării din 1997, la 24.12.1998 apare la Bucureşti E. Papouchado în persoană, cu scopul declarat de a finanţa afacerea. Papouchado a fost prezentat de Ruse I. ca "unul dintre cei mai bogaţi evrei din lume" (sintagmă regăsită peste ani şi în gura preşedintelui F.P.S., Radu Sârbu), care locuieşte în cel mai scump cartier din Ierusalim. La data de 24.12.1998, Ruse Ionel împreună cu Papouchado şi MP (recent instalat director general al S. C. Bucureşti-Turism S.A.), s-au deplasat la Fondul Proprietăţii de Stat, la directorul general de atunci Gheorghe Ionescu (zis Bebe), pentru "a analiza blocajul apărut". Acesta, invocând interesul statului român de a desfiinţa afacerea Pargest-Bucureşti şi apoi de a vinde acţiunile deţinute la S.C. Bucureşti-Turism S.A. la cel mai bun preţ, îi interzice lui Mihai Popescu să semneze actul adiţional la contractul de societate mixtă, act adiţional care ar fi permis salvarea contractului în defavoarea statului. Argumentaţia, perfect corectă în conţinut, nu a fost însă respectată chiar de către F.P.S., care, în 1999, a scos la vânzare pachetul majoritar de acţiuni deţinut la S.C. Bucureşti-Turism S.A., în condiţiile existenţei angajării activelor societăţii către Pargest S.A. Acest fapt a dus la specularea licitaţiei şi la vânzarea sub valoare.

ERIC RUDOSH, ex-ambasadorul Ungariei. În octombrie 1998, unul dintre cei mai tineri membri în C.A. al Hotelului Bucureşti, în vârstă de 26 de ani, lider la tineretul ţărănist, aflându-se pe terasa CINA, a afirmat că el ar fi indiferent la privatizarea Hotelului pentru Ionel Ruse, dar că ar susţine în această privatizare (ca şi D. H., colegul său de la conducerea organizaţiei de tineret a P.N.Ţ.C.D. sector 2, şi reprezentant al statului în A.G.A. la Hotel Bucureşti) pe Eric Rudosh (evreu ungur, ex-ambasador al Ungariei la Bucureşti), care are cetăţenie britanică, şi este finanţat de o bancă londoneză. În scurt timp, în decembrie 1998, acest tânăr susţinător a fost avansat de Radu Sârbu (cu susţinerea din umbră a lui D. Adamescu) din administrator, ca director general al S.C. Bucureşti-Turism SA.

El dobândise în trecutul apropiat foarte mulţi bani de la Eric Rudosh, atunci când i-a vândut acestuia firma LUXTEN. Evident că tranzacţia nu s-a făcut cu numele acestora la vedere. Astfel, patron al Luxten, ca şi al AEM Timişoara era un anume Zoltan Bosormeny, pion al lui Rudosh. Ingineria s-a bazat pe relaţia cu primarul capitalei Viorel Lis, pe linie de partid. Firma LUXTEN a fost mai întâi creată, pe numele unor apropiaţi, după care au înzestrat-o cu un contract beton privind iluminatul întregii capitale a României. A urmat apoi negocierea cu Eric Rudosh şi vânzarea LUXTEN-ului pentru 100.000 USD. Plecând de la această trambulină, afaceriştii unguri ai lui Rudosh au acaparat în prezent aproape tot iluminatul public din România, prin instalarea lui Silviu Boghiu (fost angajat la LUXTEN) ca director pe la RENEL, CONEL, S.C Electrica SA. şi mai recent la Transelectrica SA.

Printre afacerile aranjate de evreul ungur Eric Rudosh, şi deloc cunoscute presei, sunt şi acelea încheiate cu Ministerul Sănătăţii român în perioada cât ministru a fost un U.D.M.R.-ist, Barany, în defavoarea unor potenţiali parteneri americani ai Ministerului Sănătăţii.

Alt susţinător al lui Eric Rudosh a fost şi Mihai Comănescu. Acesta, membru P.N.Ţ.-C.D. sector 3 Bucureşti, a fost director de imagine al lui Radu Sârbu în campania electorală din 2000. Ulterior vizitei lui Sârbu la Budapesta, vizită ce a stat la baza afacerii POLUS de la Cluj, Mihai Comănescu a urmat la Budapesta, în Ungaria, un "curs de diplomaţi" de 6 luni, în 1998. Conducerea ţărănistă de la S.C. Bucureşti-Turism SA., în 1999 l-a prezentat unor lideri sindicali pe Eric Rudosh ca pe un bun prieten ce doreşte să cumpere Hotelul Bucureşti. După cum se va vedea, privatizarea Hotelului Bucureşti a fost legată, la un moment dat, de lanţul hotelier maghiar Danubius Hotels Group.

Până la data primei licitaţii a F.P.S. pentru S.C. Bucureşti-Turism SA., respectiv 11 Noiembrie 1999, tratativele secrete şi aranjamentele pentru preluarea Hotelului Bucureşti nu se încheiaseră, aşa că "investitorii" evrei nu au fost pregătiţi. Participarea afaceristului român George Copos, prin firma Ana Hotels, la această licitaţie, considerată însă nula de F.P.S. (la comandă), i-au determinat pe Ruse Ionel şi pe mai noii şi falşii săi prieteni evrei să-şi finalizeze acordurile.

De la începutul toamnei anului 1999 începuseră la Hotelul Bucureşti întâlnirile secrete dintre israelianca Tonya Halperin şi Ruse Ionel, concomitent cu întâlnirile dintre Ruse Ionel şi israelianul Alex Bittner.

Tonya Halperin, cetăţean israelian şi colaborator Mossad, locuia şi mai locuieşte la Hotelul Apartamente din cadrul Complexului Hotelier Bucureşti, de dinainte de anul 1989. Soţul acesteia (Moshe) reprezintă (neoficial?) în România interesele marii companii israeliene Elbit System, el fiind indicat ca artizan al asocierii frauduloase a ELBIT-Israel cu AEROSTAR Bacău, caz instrumentat de Parchet.

Halperin este coproprietară cu Eliahu Rasin la S. C. Hotel Opera & Central S.A., iar Rasin mai deţine, singur, şi Hotelul Sinaia din Sinaia, unde l-a numit administrator, ca şi la hotelurile Opera, Central şi vremelnic la Hotelul Bucureşti (din capitală), pe Marian Schartz, ofiţer (r) în securitatea israeliană. Sediul tratativelor dintre Ruse Ionel şi Alex Bittner era la restaurantul chinezesc al lui Bittner, Dragon House, din str. Piaţa Amzei nr.l. Bittner l-a convins pe Ruse că poate avea încredere în Tonya Halperin şi în cel recomandat de aceasta, în Eliahu Rasin, iar el, Bittner, îşi va folosi propriile relaţii în structurile statului român pentru a asigura succesul afacerii. La una dintre aceste discuţii, spre surprinderea lui Ruse, a participat chiar Cătălin Harnagea, director S.I.E.

Babonea cel Mare. Odată cu demararea negocierilor şi intrarea în linie dreaptă a privatizării, Alex Bittner vorbind cu prietenul său, Radu Sârbu, a determinat numirea lui Ion (Jean) Babonea în calitatea de reprezentant al statului român (al F.P.S. în A.G.A. de) la S. C. Bucureşti-Turism S.A.. Babonea era, însă, totodată artizanul privatizărilor ilegale de la Neptun-Olimp, semnatar al contractului fraudulos al B.T.T. pentru Hotelul Forum - Costineşti, şi instalat tot ca reprezentant F.P.S. la Poiana Braşov. La B.T.T. (instalat ca peste tot de Ştefan Grigorescu, mâna dreaptă a lui Radu Sârbu din F.P.S.), a făcut jocurile împreună cu Vâclea. Anchetat de Poliţie şi de către Ministerul Turismului, preşedintele S.C. Poiana Braşov S.A., Cristian Madussi, a declarat că firma SC Lipsca 2000, căreia i s-a dat ilegal Hotelul Piatra Arsă, "a fost adusă de Babonea". Ori această firmă este una dintre cele peste 25 de firme din România ale israelianului Alexandru Bittner, auto-declaratul prieten al şefului adjunct al S.R.I., Mircea Gheordunescu.

Jean Babonea, administrator unic al DELFINCOM s.a. (fostele Alimentara) a înstrăinat până în anul 2000 aproape toate activele statului de la Delfincom către una din firmele lui Bittner, Lipsca Investment, care acum închiriază aceste spaţii. Aceiaşi firmă deţine fosta Textila 2. Despre Babonea s-a spus că ar avea proprietăţi şi conturi la Budapesta, sau în Cehia. I s-ar fi promis lui şi grupului său (în frunte cu Radu Sârbu?) suma de l milion USD odată cu privatizarea Hotelului Bucureşti (ne-a mărturisit-o chiar nouă). După aceşti bani a alergat probabil la sfârşitul lui noiembrie şi începutul lui decembrie 2000 Eli Rasin, când s-a încheiat afacerea şi transferul de proprietate al Hotelului Bucureşti de la statul român către firma controlată de el.

Cu totalul concurs şi sprijin al lui Bittner, în Noiembrie 1999 s-a semnat un Partner-Ship agreement între Ionel Ruse şi un reprezentant al off-shore-ul cipriot Desca (deţinut de Eliahu Rasin). Principale clauze:

- La privatizarea S.C. Bucureşti-Turism S.A. se va participa cu firma NONI VOIAJ s.r.l., a lui Ruse Ionel, care cesionează 50% din capitalul social al acesteia off-shore-ului adus de Rasin, DESCA INVESTMENT ltd, creat în mai 1999 în Limasol-Cipru.

-  Preţul adjudecat al licitaţiei va fi plătit de către fiecare asociat în mod egal. Neplata cotei de preţ (50% din suma adjudecată) de către Ruse Ionel cu două săptămâni înainte de termenul scadent al contractului (04.04.2000), va conduce la preluarea acestei obligaţii de către celălalt partener, iar Ruse Ionel va ceda părţile sale sociale (50% din firma Noni Voiaj), primind în schimb suma de 2,5 milioane USD. (NICI PANA ÎN PREZENT NU A PRIMIT VREUN BAN, ISRAELIENII NEONORÂNDU-ŞI ANGAJAMENTELE.)

Un important eveniment a fost semnificativ pentru desfăşurarea scenariului acestei privatizări. De la mijlocul anului 1999 colonelul S.R.I. (r) Şandru Ion (om al directorului S.R.I. Mircea Gheordunescu), a părăsit S. C. Bucureşti-Turism S.A., încadrându-se ca jurist ("consilier expert") la Banca Internaţională a Religiilor, pe urmele afacerilor lui Ionel Ruse. Aici se afla depus capitalul social al societăţii mixte create cu S.C. Bucureşti-Turism S.A., şi, în general, prin aceasta bancă şi-a derulat mai toate afacerile, unele dintre ele fiind la un moment dat apreciate ca frauduloase. În acelaşi timp în care lucra la B.I.R., Şandru era angajat drept consilier şi la Sitraco Center, la Eliahu Rasin, fapt pe care Ruse nu îl cunoştea.

În ultima parte a anului 1999 Şandru Ion a insistat pe lângă liderii sindicali de la Hotel Bucureşti să sprijine privatizarea hotelului cu un grup de evrei americani (firma Midway Trading, pe care el ar sprijini-o şi pentru privatizări din sistemul petrolier românesc). Imediat după câştigarea licitaţiei şi încheierea contractului de vânzare-cumpărare, Ruse Ionel a părăsit ţara pe direcţia Elveţia pentru a-şi aranja finanţarea necesară achitării la F.P.S. a părţii sale din preţul acţiunilor Hotelului Bucureşti. Nu a mai apucat să îşi finalizeze afacerea. Şandru Ion reactivase în decembrie 1999, semnând ca "şef oficiu juridic" al Băncii Internaţionale a Religiilor, o mai veche plângere penală împotriva lui Ruse, pentru o datorie aproape stinsă în fapt. Aceasta a condus la arestarea sa în Elveţia, fiind apoi transferat în arestul Poliţiei Române (după doi ani de arest a fost găsit nevinovat de către instanţa penală), în momentul arestării sale, Ruse nu mai era necesar! Scopul fusese atins: alţi potenţiali candidaţi la licitaţia F.P.S. fuseseră îndepărtaţi prin sperietoarea cu contractul Pargest (în Dosarul de Prezentare) şi prezenţa firmei lui Ruse la licitaţie. Pachetul de acţiuni a fost preluat de la statul român mult sub preţul real, iar Ruse trebuia ţinut acum la distanţă pentru a nu periclita afacerea.

După arestarea lui Ruse, Eliahu Rasin a procedat la eliminarea acestuia din firma NONI VOIAJ, off-shore-ul cipriot Desca Investment Ltd. preluând 100% din capitalul social al acesteia, adică, indirect, 66,18% din S.C. Bucureşti-Turism S.A. (Hotelul Bucureşti), fără acordul lui Ruse, şi încălcându-se astfel Partner-Ship-ul din noiembrie 1999. Totodată, Eli Rasin a schimbat numele firmei în DOMINO INTERNATIONAL HOTELS.

În perioada 12-24 decembrie 1999, după adjudecarea licitaţiei de către NONI-VOIAJ s.r.l., autorul acestor rânduri a fost prezent la şedinţa comisiei de negociere din cadrul F.P.S. Cu această ocazie i s-a relatat de către Eliahu Rasin, participant la negocieri ca viitor proprietar, că Hotelul Bucureşti va fi integrat în lanţul hotelier ungar Danubius Hotes Group. De altfel, prin adresa nr. 7950/04.04.2000 depusă la F.P.S. "în atenţia dlui Radu Sârbu" de către Eliahu Rasin în numele Noni Voiaj s.r.l., se spune: "aţi propus să analizăm şi posibilitatea transferului contractului (de cumpărare a Hotelului Bucureşti) către o societate străină de specialitate, DANUBIUS HOTELS RT din grupul CP HOLDINGS LTD.-UK.". Rezultă că Radu Sârbu i-a propus la un moment dat lui Rasin să cedeze contractul către alt grup de evrei (unguri) cu centrul afacerilor în Marea Britanie (implicaţi Eric Rudosh, Bernard Shraer).

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU VIZITELE OFICIALE ÎN ISRAEL!?

"Noi am verificat!... Nu noi, ci organe competente (nu vreau să nominalizez), şi foarte competente ale statului au verificat. Uite, S.R.I.-ul, ca să nu ne mai ascundem după degete! Da, S.R.I.-ul! Şi preşedintele Statului (Emil Constantinescu) a fost interpelat în Israel de acest mare om de afaceri... Da! Este unul din cei mai bogaţi oameni din lume. Miliardar în dolari, nu în datorii. Şi a trimis această firmă (Noni-Voiaj s.r.l.), iar reprezentantul lor în România sunt ăştia de la Sitraco Center (israelianul Eli Rasin)."

Astfel prezenta privatizarea Hotelului “Bucureşti, la 6.03.2000, Jean Babonea, omul lui Radu Sârbu şi reprezentant al F.P.S. în A.G.A. de la Bucureşti-Turism. Dar iată ce declara chiar Radu Sârbu la sfârşitul anului 2000 (ambele declaraţii sunt înregistrate audio):

"(Alin) Giurgiu îmi spune: «Nu dom'le, Noni Voiaj a fost cumpărată de o firmă evreiască!» Şi, într-adevăr. În 3 Ianuarie 2000, când am ajuns în Israel, cu preşedintele Constantinescu, în Tel Aviv, la întâlnirea cu oamenii de afaceri, mă întâlnesc cu Eli Rasin, care m-a interpelat în plen, şi a zis: «Noi vrem să facem afaceri în România, dar uite cum e cu F.P.S.-ul» - chestie pe care eu am înghiţit-o - şi că "Noi vrem să cumpărăm!". Omul era cunoscut şi cu recomandări de la ambasador şi de la ataşatul economic de la ambasadă." [În prezent Rasin este inculpat în România, dar s-a sustras cercetării penale şi, în prezent, procesului penal, fiind ascuns în Israel.]

Dacă vizita oficială în Israel din ianuarie 2000, a preşedintelui Emil Constantinescu a fost exploatată de afaceriştii veroşi pentru a practica cel mai ordinar şantaj şi trafic de influenţă în scopul menţinerii unei privatizări ce fraudează statul român, să ne mai mire prezenţa lui Sorin Beraru şi a lui Shimon Naor (inculpaţi penal în România) la întâlnirea cu primul ministru Adrian Năstase, pentru a-i bate acestuia cu pumnul în masă: " Vezi că nu suntem singuri? Vezi că şi noi suntem Israelul!". Sau putem spune, mai degrabă, că Israelul acceptă şi promovează o politică de rapt economic asupra României.

CU CE BANI AU PLĂTIT ISRAELIENII?

Cele mai multe informaţii în acest sens au apărut cu ocazia efectuării Raportului de Expertiză Contabilă Judiciară din dosarul de cercetare penală nr. 00161/2001 al I.G.P., ce a stat la baza dosarului penal nr. 3422/P/2002 pe rol la Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Penală, Completul l, termen 13.03.2003. Astfel, la data de 10.03.2000 între firma DESCA INVESTMENTS Ltd. (off-shore-ul cipriot) în calitate de "împrumutător" şi S.C. Noni Voiaj Impex s.r.l., în calitate de "împrumutat" a fost încheiat un Contract de Credit pentru suma totală de 30.000.000. USD (în timp ce DESCA, totuşi, era acţionar în NONI VOIAJ), într-adevăr aceasta ar fi fost suma care ar fi încasat-o statul român, dacă preţul ar fi fost plătit la sfârşitul lui aprilie 1999, sau dacă Radu Sârbu nu ar fi "uitat" să consolideze preţul în lei atunci când a semnat în 5.12.2000 Actul Adiţional (total ilegal şi în afara mandatului său) la contractul de privatizare al societăţii S.C. Bucureşti-Turism S.A.

Totuşi, până la data 08.12.2000, acest contract de credit nu a funcţionat, deoarece firma (off-shore cipriot) Desca Ltd., la rândul său a încercat să obţină un credit de la Leumi Le Bank Tel Aviv - Israel, dar nu avea cu ce să garanteze acest credit. Posibilitatea s-a ivit însă prin bunăvoinţă lui Radu Sârbu, a lui Mihai Comănescu (director general la S.C. Bucureşti-Turism S.A.) şi a complicilor lor de la Hotelul Bucureşti, respectiv echipa directoarei economice.

În acest scop a fost necesară înlăturarea din societate a directorului general adjunct Stegaru Corneliu, care deţinea în original, în saffe-ul din biroul său titlurile de proprietate asupra terenurilor societăţii Bucureşti-Turism S.A.. Acestea i-au fost cerute de Mihai Comănescu, dar nu le-a putut obţine, în noaptea de 30 Noiembrie 2000 ("noapte a strigoilor" în tradiţia românească) Mihai Comănescu şi acoliţii săi au pătruns cu ajutorul a trei firme de body-guarzi (DeltaForce, V.V.T. şi Dragon Star) peste Stegaru Corneliu, în biroul acestuia de la Hotel Bucureşti, şi l-au evacuat forţat, în acest sens fiind folosiţi şi unii lideri sindicali iresponsabili. În zilele următoare, conform mărturiei participanţilor, au fost căutate cu înfrigurare titlurile de proprietate, fiind finalmente găsite şi preluate din saffe-ul acestuia. Peste câteva zile, o inspecţie a Departamentului de Control al Guvernului (condus la acea dată de secretar de stat Ovidiu Grecea) inspecţie efectuată prin inspectorul Victor Vasiliev, constată că titlurile nu se află nicăieri în societate şi se întocmeşte în acest sens procesul-verbal nr.10361/12.12.2000.

După obţinerea titlurilor de proprietate ale S.C. Bucureşti-Turism S.A. de către infractori, persoanele interesate au cunoscut că se pot demara procedurile necesare şi plăti comisioanele aferente. Fostul şofer de la F.P.S. al lui Radu Sârbu ar fi declarat ziaristului A.B. de la ziarul Adevărul că a participat la mai multe întâlniri, în pădurea Băneasa, între Radu Sârbu şi Eliahu Rasin, şi că, la un moment dat, Radu Sârbu a primit o servietă plină de bani, "ca în filme". Totuşi acest şofer refuză să fie martor, chiar dacă A.B. l-a înregistrat audio. (Nu s-a putut stabili data întâlnirii din "pădurea Băneasa", chiar la începutul lunii decembrie 2000.)

Oricum, total ilegal, aşa cum se arată şi în Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, la 05 Decembrie 2000, Radu Sârbu semnează un Act Adiţional la contractul de privatizare al S.C. Bucureşti-Turism S.A., înviind astfel o tranzacţie moartă ("rezoluţionată") şi dând posibilitate evreilor să plătească în 15 zile. La data de 08 Decembrie 2000, Domino International (fostă Noni Voiaj Impex s.r.l), prin Desca-Cipru, respectiv Eli Rasin, obţine de la Leumi Le Bank - Tel Aviv un credit de 25.000.000 USD, garantând creditul cu acţiunile ce nu le dobândise încă de la statul român (încălcând astfel contractul de privatizare care prevede că acţiunile sunt libere de orice sarcini, până la data transferului acestora), şi cu titlurile de proprietate ale S.C. Bucureşti-Turism S.A. (documentele obţinute de Comănescu în jurul datei de 01.12.2000 din biroul directorului general adjunct, evacuat forţat).

În aceeaşi zi, contul firmei Domino International, deschis la ALPHA BANK ROMÂNIA a fost alimentat prin două ordine cu suma de 21.352.747 de dolari americani, în aceeaşi zi Domino International Hotels s.r.l. varsă către Fondul Proprietăţii de Stat suma de 540.863.367.717 lei, în fapt suma cu care a cumpărat Complexul Hotelier Bucureşti şi anexele sale (Hotel Apartamente: 174 de apartamente + 20 de birouri; Hotelul Bucureşti: 369 de camere duble, 46 camere single, 24 de apartamente, 7 garsoniere; Complex Restaurant Cina; laborator de cofetărie + Cofetăria Bucureşti, Piscina Bucureşti etc.).

Faţă de suma de 21,352 milioane USD (dolari americani) virată de către Domino (Noni Voiaj) statului român în 08 decembrie 2000 (în contul F.P.S.), în baza creditului obţinut la banca Leumi, în zilele de 13 şi 20 decembrie 2000 s-a mai alimentat contul Domino (Noni Voiaj) cu 510.000 USD, apoi în 5 şi 7 februarie 2001 cu încă 2.941.000 USD. Aceste ultime două sume, cca. 3,4 milioane USD nu îşi regăsesc o destinaţie în plăţile către statul român pentru preluarea Hotelului Bucureşti, dar sunt acoperitoare pentru comisioanele acordate. S-a aflat că Eliahu Rasin, "pentru a putea demara o mare afacere", a căutat cu disperare un împrumut de 1,5 milioane USD înainte de 5 decembrie 2000, dată la care Sârbu a semnat Actul Adiţional.

Faptul ca Eliahu Rasin şi-a recuperat banii pe care i-a acordat drept comision este dovedit cu prisosinţă de către Raportul de Expertiză Contabilă Judiciară din dosarul penal: "Asociatul unic al S.C. Domino International Hotels s.r.l., care este tot numitul Eliahu Rasin, emite o Hotărâre prin care, începând cu data de 20.12.2000 persoanele împuternicite să semneze în numele şi pentru societate pentru cont BBB 2511.01.3593672 deschis la ALPHA BANK Sucursala Unirea, sunt Dan Zătreanu şi Daniela Androanche". [Soţul acesteia ar fi fost cândva agent acoperit al serviciilor speciale ale Ministerului de Interne. Când S.R.I. a aflat poziţia sa în cadrul U.M. 0692, acesta şi-a luat transferul grabnic la o firma privată... Oricum, Eliahu Rasin nu a fost de găsit, motiv pentru care procesul penal privind privatizarea Hotelului Bucureşti s-a amânat pentru 6 luni, până în septembrie 2003.]

Cităm ad-literam din Raportul de Expertiză Contabilă: "Din acest cont [al DOMINO INTERNATIONAL de la Alpha Banck] au fost efectuate virări de sume:

2.747.530 USD şi 175.380 USD la BANK LEUMI, sucursala din Londra, în contul MONILEN ENTREPRISES LTD, invocându-se contractul de comision (?) nr. 1230/30.12.1999, încheiat între S.C Noni Voiaj s.r.l., reprezenta de Eliahu Rasin şi Monilen Entreprises Ltd. reprezentată de Daniela Andronache (omul de încredere al lui Eliahu Rasin, totodată secretara sa la SITRACO CENTER). Conform acestui Contract, MONILEN ENTREPRISES LTD. s-a obligat să acorde asistenţă în afaceri S.C. NONI VOIAJ S.R.L. în vederea achiziţionării acestui pachet majoritar de acţiuni ale S.C. Bucureşti-Turism S.A. Acest contract este practic fără obiect [se arată în Raportul de expertiză], deoarece s-a încheiat ulterior adjudecării licitaţiei de către S.C..NONI VOIAJ IMPORT EXPORT S.R.L., conferind o aparentă legalitate transferului extern a sumei de 2.920.000 USD". Firma Monilen Entreprises Ltd. este un off-shore cipriot creat de către Eli Rasin în 1997 în Cipru, împreună cu alţi evrei, cu care controlează majoritatea afacerilor sale din România.

În decembrie 2000, reprezentanţii "noului proprietar" al Hotelului Bucureşti, prezentau într-o "şedinţă cu salariaţii" lanţul hotelier care va opera Hotelul, anume lanţul hotelier Park Platza, acelaşi pe care îl anunţase şi Ionel Ruse în 1998. Aceşti "noi proprietari", întrebaţi de salariaţi cine sunt proprietarii off-shore-ului Desca Investment Ltd. au răspuns astfel:

-      40% Europa-Israel Group (S.U.A. ?),

-     40% Red Şea (Israel) şi

-      20% A.R.A. Ltd.

Regăsim în această structură firma lui E.Papouchado, Red Şea. Acesta este însă partenerul de afaceri al israelianului Motti Zisser, realizând în mod curent investiţii comune.

Comunicatul de presă al firmei DOMINO din 14 martie 2001 prezintă însă o nouă situaţie: off-shore-ul Desca a vândut afacerea (Hotelul Bucureşti) unei firme olandeze (BEA Hotels BV) deţinută în totalitate de firma Elscint Ltd-Israel (controlată de Motti Zisser), prin firma Elbit Medical Imagining Ltd. Alt subsidiar al Elbit Medical, firma Piaza Centers (Europe) BV ar deţine 11 mall-uri în Ungaria şi alte 15 "proiecte" în Europa centrală şi răsăriteană (printre care şi în oraşele Bucureşti, Timişoara, Braşov). Acelaşi comunicat arăta că Hotelul Bucureşti va fi transformat în hotel de lux. la nivelul de 5 stele internaţionale, urmând a fi renovat. În sfârşitul comunicatului se arăta că Elscint Ltd. este la curent cu faptul că Hotelul Bucureşti este a doua casă pentru membrii Parlamentului Român.

De când s-a privatizat, Hotelul Bucureşti a fost formal plasat de la un proprietar la altul. Aşa cum am arătat, folosindu-se de interpretarea abuzivă a uneia dintre clauzele actului numit Partnership Agreement, Eliahu Rasin, artizanul privatizării Hotelului Bucureşti, a procedat la sfârşitul anului 2000 la eliminarea lui Ionel Ruse din firma NONI VOIAJ, off-shore-ul lui Rasin, DESCA INVESTMENT Ltd, preluând 100% din capitalul social al acesteia, adică 66,18% din S.C Bucureşti-Turism SA. Totodată el a şi schimbat numele firmei în DOMINO INTERNATIONAL s.r.l.

În martie 2001, Rasin a vândut însă afacerea, capitalul social al DOMINO/NONI VOIAJ fiind integral preluat de la Desca-Cipru de către Bea Hotels -Olanda pentru 27 milioane dolari. Rezultă că din această speculaţie Rasin a obţinut rapid un profit de minim opt milioane dolari, pe seama statului român.

La rândul său, Ionel Ruse se afla în acel moment în imposibilitatea de a-şi apăra drepturile, fiind arestat în urma unei sesizări a Bănci Internaţionale a Religiilor, semnată de şeful Biroului Juridic al băncii, Ion Şandru, aşa cum am arătat. Mandatara lui Ruse, Domnica Koszler, revendicând dreptul lui Ionel Ruse asupra a jumătate din pachetul majoritar de acţiuni al Hotelului Bucureşti, reuşeşte să obţină la 5 August 2001 o sentinţă a Tribunalului Municipiului Bucureşti (dosar 5871/2001, Secţia a III-a civilă) prin care se dispune sechestrarea bunurilor mobile ale firmei Domino de la S.C. Bucureşti-Turism S.A. (pachetul de acţiuni) până la definitivarea cauzei. Aceasta face ca Registrul Comerţului Român să blocheze orice înregistrare (tranzacţie) privind acţiunile Hotelului Bucureşti, dar inventivitatea israelienilor se dovedeşte şi diabolică şi infracţională. Ce fac patronii israelieni în această situaţie?

La 30 August 2001 (înregistrând însă documentul în secret la S.C. Bucureşti-Turism S.A., sub nr. 8369/ 30.09.2001) israelienii semnează (prin Dan Zătreanu în numele firmei DOMINO) cu banca LEUMI LE ISRAEL din Tel Aviv un "Contract de Garanţie şi Gaj pe Acţiuni", invocând actualizarea (?) "contractului de împrumut" de 25 milioane dolari din data de 8 decembrie 2000, punând astfel pachetul majoritar de acţiuni al Hotelului Bucureşti la dispoziţia băncii israeliene şi sfidând sentinţa instanţelor româneşti anterioară cu aproape o lună perfectării contractului, dar şi sechestrul penal instituit asupra acţiunilor de către organele de anchetă penală din România. Mai mult ei majorează creditul de la 25 milioane de dolari, la 30 de milioane, pentru a mai stoarce 5 milioane de dolari din "afacerea Hotel Bucureşti".

Toate aceste fapte demonstrează că pe fondul contestării în instanţă a privatizării Hotelului Bucureşti, şi a începerii urmăririi penale faţă de cei implicaţi în privatizare recent punându-se chiar sechestru asiguratoriu pe averea acestora (de fapt numai pe un apartament al lui Radu Sârbu) se fac nestingherit felurite manevre şi inginerii pentru ca Statul Român să nu-şi mai poată recâştiga drepturile legitime, eventual să nu mai poată recupera Hotelul, sau să recupereze o epavă din care s-a stors tot şi s-a vândut tot (ceea s-a şi întâmplat în perioada decembrie 2002 - martie 2003).

Faptul că, imediat după privatizare, Hotelul Bucureşti a fost vândut şi revândut nu mai poate fi negat, un comunicat pe internet al Elscint-Israel de la începutul anului 2001 arată chiar că firma a plătit 27 milioane de dolari pe pachetul majoritar al S.C. Bucureşti-Turism S.A., (asta în timp ce statul român încasase doar 21 de milioane USD). Surse din Tel Aviv ne-au confirmat că pe 16.10.2001, s-au semnat alte "acte de vânzare" (sau de "transfer") a societăţii, prin noi inginerii economice, unul dintre semnatari fiind chiar Motti Zisser, acţionar semnificativ şi la Europa-Israel Group (cu care controlează, de fapt, 10% din Banca Leumi Le Tel Aviv, băgată până peste cap în afacere).

Luni 22 octombrie 2001, la Hotelul Bucureşti a avut loc un "consiliu de conducere" organizat ad-hoc de către Motti Zisser. Scopul acestei şedinţe a fost acela al unei "repetiţii generale" pentru Consiliul de Administraţie ce a avut loc la Londra, joi 25 Octombrie 2001. În afară de schimbarea managementului românesc cu managementul Park Platza, pe ordinea de zi a întrunirii de la Londra s-a aflat adoptarea deciziilor de majorare de capital la S.C. Bucureşti-Turism S.A. cu cea. 1-1,5 milioane USD. Acest fapt trebuia să conducă în final la situaţia ca, "controversatul" pachet majoritar de acţiuni, preluat infracţional de la statul român (F.P.S.) de către firma DOMINO INTERNATIONAL (NONI VOIAJ) să devină peste noapte nemajoritar. La rândul ei, această strategie a fost generată de posibilitatea ca privatizarea să se anuleze în instanţa penală sau comercială, cele peste 1.450.000 acţiuni să se întoarcă la Statul Român, iar afacerea să fie pierdută din mână.

În prezent, a fost redeschisă problema majorării de capital, invocându-se necesitatea investiţiei asumată prin contractul de privatizare (4106/1999) de un milion USD pentru "ameliorarea condiţiilor de mediu", dar socotelile le-au fost date peste cap de noua lege a valorilor imobiliare 525/2002.

Astfel, a fost adoptată majorarea capitalului social prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor de la S.C. Bucureşti-Turism S.A. din 9 Octombrie 2002, ce a fost adoptată cu încălcarea legii, neefectuându-se prealabila introducere în capitalul social a terenurilor societăţii, prin emisiune de acţiuni în favoarea Statului Român, terenuri pentru care s-a obţinut certificatul de proprietate încă din anul 1994.

Legea Privatizării (O.U.G. 88/1997), ari. 32.2, - punct 3: "în cazul în care eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nu a fost urmată, anterior privatizării, de majorarea corespunzătoare a capitalului social, sau dacă certificatul se eliberează după privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor, care va fi considerată aport în natură al statului..., în schimbul căreia se vor emite acţiuni suplimentare ce vor reveni de drept instituţiei publice implicate".

Hotărâre de Guvern nr.577/2002 (Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. 88/1997 privind privatizarea) art.142, punct b: "După primirea certficatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în adunarea generală a acţionarilor se aprobă majorarea capitalului social cu valoarea terenului".

Actualii administratori evrei ai S.C. Bucureşti-Turism S.A. nici nu se gândesc însă să respecte şi să aplice legea, deoarece transformarea valorii a circa 20.000 m2 suprafaţă a terenurilor de incintă în acţiuni ale statului român ar dărâma controlul israelienilor asupra Hotelului Bucureşti, situaţie similară celei de la Tepro Iaşi, când proprietarii cehi au pierdut poziţia majoritară şi controlul societăţii româneşti, fără a mai recupera nici sumele cu care cumpărase de la stat primul pachet de acţiuni. Că evreii ştiu să îşi vadă interesul, aproape că nici nu îi putem condamna, deşi încalcă legea şi prejudiciază statul român, ceea ce rămâne de neiertat este însă poziţia responsabililor români, a funcţionarilor statului, care închid ochii cu bună ştiinţă, până la cel mai înalt nivel, dând cu piciorul unei proprietăţi de cel puţin 10 milioane de dolari (valoare de piaţă minimă a 20.000 de m2, teren în plin centrul capitalei, pe Calea Victoriei nr. 63-81). În numărul viitor vom reveni cu detalii uluitoare privind corupţia de la cel mai înalt nivel în stat legal de acest aspect, precum şi de muşamalizarea cazului Hotel Bucureşti.

În octombrie 2002, administratorii israelieni de la Hotelul Bucureşti (S.C. Bucureşti-Turism S.A.) nu au respectat nici Legea Valorilor Mobiliare (525/2002, privind aprobarea O.U.G.28/2002), deoarece "Raportul de actualizarea valorii imobilizate" trebuia efectuat (conform punctului 6 al art. 116) al legii, astfel: "La actualizarea valorii activelor imobilizate se vor lua în calcul:

-     rata inflaţiei  înregistrată  între data ultimei lor evaluări  sau actualizări şi data convocării adunării generale a acţionarilor de majorare a capitalului social, pecum şi

-     valoarea de piaţă a bunurilor respective"

"Raportul de actualizarea a valoni imobilizate" adoptat de patronii israelieni, în folos propriu, la adunarea generală a acţionarilor de la S.C. Bucureşti-Turism S.A. pentru efectuarea majorării de capital în octombrie 2002 stabileşte valoarea unei acţiuni la 130.207 lei, adică total valoare (la 2.200.000 acţiuni), cca. 290 miliarde lei. Situaţia este flagrantă, deoarece valoarea de piaţă a întregului patrimoniu al S. C. Bucureşti-Turism S.A. a fost stabilită de către Fondul Proprietăţii de Stat la 1.000 miliarde lei, când a scos la vânzare acţiunile ce le deţinea, în anul 1999, adică la peste 20 dolari/acţiune.

În aceste condiţii apar ca nereale/eronate/false valorile stabilite pentru o acţiune la S.C. Bucureşti-Turism S.A. de către A.G.E.A. din 09.10.2002 (130.207 lei/acţiune, circa 4 dolari pe acţiune) în favoarea acţionarului majoritar (Domino International Hotels s.r.l.), pentru ca acesta să obţină cât mai multe acţiuni pentru o cât mai mică sumă (echivalentul a un milion USD la data majorării de capital).

Israelienii care au determinat adoptarea Hotărârii A.G.E.A din 09.10.2002, invocă necesitatea acestei emisii de acţiuni "în vederea îndeplinirii de către acţionarul majoritar al societăţii, respectiv Societatea Comercială DOMINO INTERNATIONAL HOTELS s.r.l. a obligaţiilor asumate prin contractul de privatizare nr. 4106/24.12.1999", dar, în prezent, acest contract face obiectul Dosarului Penal 3422/2002 pe rolul Tribunalului Bucureşti-Secţia a II-a Penală, Completul 1 (inculpaţi Radu Sârbu şi israelienii Eliahu Rasin şi Robert Badner, actualmente administrator la Eurom Bank, fosta Bancă Dacia Felix), Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, cerând anularea contractului de privatizare 4106/24.12.1999 (invocat în convocarea A.G.E.A.} şi confiscarea pachetului majoritar de acţiuni de la S.C. Bucureşti-Turism S.A., deţinut pe moment de S.C. Domino International Hotels s.r.l. În acest context (al anulării privatizării, cerută de Parchetul General), majorarea de capital adoptată prin Hotărârea A.G.E.A. din 09.10.2002 reprezintă o inginerie menită să menţină controlul asupra S.C. Bucureşti-Turism S.A. de către firma israeliană care a beneficiat de o privatizare frauduloasă.

- În cursul anilor 2001-2002 la Hotelul Bucureşti, aflat deja în proprietatea israelienilor de la Elbit Medical (Elscint) au apărut o serie de persoane care nu pot să nu trezească interesul serviciilor de informaţii româneşti:

- Ilan Rogenstein, adevăratul director economic al Hotelului Bucureşti sub israelieni, "noua eminenţă" cenuşie, tânără, a Mossad. Deşi "oficial" (cu contract) Ilan apare în S.C. Bucureşti-Turism S.A., odată cu perfectarea contractului de management cu Park Platza de la sfârşitul anului 2001, acest individ a rămas (nejustificat!) ca salariat în Hotel Bucureşti până în prezent, deşi "contractul de management" a fost întrerupt din octombire 2002. Deşi "oficial" acesta a apărut la Hotel Bucureşti la sfârşitul anului 2001, în posesia ziarului Adevărul se află fotografii de la conferinţa de presă din martie 2001 a noilor proprietari de la Hotelul Bucureşti, în care apare şi Ilan Rogenstein.

 - Marian Schwartz a intrat în primul  Consiliu de Administraţie "privat" al Hotelului Bucureşti, fiind ofiţer (r) al serviciilor de informaţii din Israel Shin Beth, în prezent simplu colaborator Mossad, aflându-se sub ordinele Tonyei Halperin şi apropiaţii acesteia.

- Tonya Halperin, în solda Mossad, locuieşte la Hotel Apartamente.

- A. Libermann, locuieşte din partea ELBIT-Israel la Hotel Apartamente vis-â-vis de sediul S.R.I.. Poate cea mai importantă activare a Mossad. S-a deplasat în România la comanda lui MZ, a fost cazat la Apartamente  Hotel  Bucureşti  din ordinul Raselei  Lavin  şi  are principala misiune de salva contractele Elbit în România. O "delegaţie" compusă din Rasela Lavin şi alţi israelieni au vizitat Hotelul Bucureşti în august 2001. Cu această ocazie, de pe terasa Hotelului a fost îndelung filmat sediul S.R.I., "clădirea I.P.I.U.", comentându-se că acolo este "secret service", "securitatea", "the S.R.I.". Tot în aceeaşi zi a fost înconjurată "clădirea I.P.I.U." de către delegaţia israeliană.

[Înapoi] [Cuprins]

---