Capitolul 3

[Înapoi] [Cuprins] [Înainte]

De vreme ce m-am făgăduit la capitolul de mai sus, ca să vă arăt prin mărturii cum că ereticii se numesc cu numele Iacob, iar pravoslavnicii, se numesc cu numele Israel,

Pentru aceea m-am silit și eu și am pus osteneală, ca să scriu aici cu bune mărturii, cum că așa este, adică ereticii, se numesc Iacob, iar pravoslavnicii se numesc, cei binecuvântați, Israel. Ci numai mă rog cititorule, ca să nu-ți fie greu să asculți lungimea cuvântului pentru că acest cuvânt nu-ți este în deșert, că nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul lui Dumnezeu.

Să vedem la Cartea întâi a lui Moise, ce se numește Geneza 32 Stih  24. Că zice: "și s-au luptat un om cu Iacob, și au întrebat omul acela pe Iacob, cum este numele tău, și au răspuns Iacob la omul acela, și au zis: numele îmi este Iacob, și a zis omul acela către Iacob, să nu mai fie numele tău Iacob, ci Israel să fie numele tău, că ai biruit cu Dumnezeu, și cu oamenii tare vei fi (Facerea 32, 28); au întrebat și Iacob pe omul acela, cum este numele lui și au răspuns omul lui Iacob, - pentru ce tu mă întrebi de numele meu și numele meu este minunat. Și au numit Iacob numele locului acestuia, vederea lui Dumnezeu, Stih, 36. "or am văzut zice pe Dumnezeu față către față, și s-au mântuit sufletul meu".

Până aici sunt cuvintele Sfintei Scripturi, și de aceste cuvinte, sunt foarte mirat. Una că întâi zice: că s-au luptat un om cu Iacob, și la urmă zice: și au numit Iacob locul acesta vederea lui Dumnezeu, și încă și altă minune, că zice: "am văzut pe Dumnezeu față către față" și să trăiască; de vreme ce însuși Dumnezeu zice către Moise: Exod Cap. 23 Stih 20 "Că nu poate omul să mă vadă pe mine, și să trăiască". La fel și Mântuitorul zice: "pe Dumnezeu nimenea nu l-au văzut, fără numai Fiul". De aceea trebuie să înțelegem, cum că întruparea lui Hristos au văzut Patriarhul Iacob, mai înainte prin Sfântul Duh, care au fost om deplin, și Dumnezeu deplin.

Precum însuși răspunde către Iacob, și zice: "pentru ce tu întrebi de numele meu, care este minunat?" arătat este că Hristos au fost cel ce s-au luptat cu Iacob, și se cheamă numele lui, sfetnic minunat, și pentru aceea zice: Isaia, Cap.  9 Stih  6. "întâi cu om s-au luptat" și la urmă zice: "am văzut pe Dumnezeu". Să mergem acum, puțin mai jos tot la Geneza Cap.  35. unde zice: “Și s-au arătat Dumnezeu către Iacob, încă o dată în Luza, când au venit Iacob de la Mesopotamia Siriei, și au zis Dumnezeu către el, numele tău să nu mai fie Iacob ci Israel să fie numele tău". Aceasta iarăși de mirat este, de vreme ce Dumnezeu numai cu cuvântul au zis, și s-au făcut toată lumea, și împlinirea ei. Psalm 148 Stih 5. Iar aici de două ori au fost trebuință, ca să blagoslovească Dumnezeu pe Patriarhul Iacob, cu numele cel blagoslovit Israel. Au nu s-au încredințat Iacob întâi când s-au luptat Hristos cu el, și-l blagoslovește și zice să nu fie numele tău Iacob, ci Israel, de ce și pentru ce l-au blagoslovit de două ori? Ci o taină mare au descoperit Dumnezeu Patriarhului Iacob, cu aceste două blagoslovenii. Mai întâi trebuie să știm cum că numele Israel se înțelege în limba evreiască, văzător de Dumnezeu. Iar cuvântul Iacob are două înțelesuri în limba evreiască, o dată se înțelege "călcâiul", și altă dată se înțelege, "amăgitorul", și aflăm că în vremea când s-au născut el, ținând cu mâna lui pe Isaac de călcâi, pentru aceea l-au și numit pe el Iacob. Geneza 26. Așișderea când au luat Iacob blagosloveniile de la tatăl său Isaac, care blagoslovenii au fost să le dea lui Isav, atunci au plâns Isav și au zis: "cu adevărat de două ori m-au amăgit", Geneza Cap. 27 Stih 36. Arătat este că cuvântul Iacob are două înțelesuri, sau călcâiul sau amăgitorul. Dar cuvântul Israel va să zică, văzător de Dumnezeu. Acum ține dar aceasta, și vei pricepe Sfânta Scriptură. Legea cea veche s-au numit cu numele Iacob, care "călcâiul" înseamnă: că trupească Lege era: iar Legea cea nouă, "Israel" se numește, adică "văzător de Dumnezeu". Precum aflăm când au tocmit Balac, pe Varlaam, ca să blesteme neamul jidovesc, zice Varlaam: "răsări-va o stea din Iacob, și se va scula un om din Israel, și va zdrobi pe domnii lui Moab, la Numerii Cap. 24 Stih 17. Vezi cât de luminat zice și Varlaam pentru steaua după care au venit Magii, zice: “stea din Iacob", că atunci au fost încă legea veche, care Iacob s-au numit. Matei Cap. 2 Stih  6. Iar după ce s-au botezat Hristos, și au zdrobit domniile lui Moab, adică, au zdrobit puterile întunericului. Cum zice și David: Psalm 73 Stih 14. "Tu ai zdrobit capetele balaurului în apă", adică prin puterea Botezului Domnului nostru Iisus Hristos în Iordan au slăbit balaurul cu șapte capete de care pomenește Sfântul Ioan cuvântătorul de Dumnezeu la Apocalipsis.

Așa și aici unde zice Varlaam, se va scula un om din Israel, și va zdrobi domniile lui Moab, duhovniceaște se înțelege. Adică Hristos va zdrobi prin Botez puterea Diavolului. Căci Egiptul, Moab, Babilonul, și celelalte nume de care pomenește Isaia, acestea sunt cetățile întunericului. Și zice și Varlaam, om din Israel. Arătat este că legea veche s-au numit Iacob. Iar după ce s-au botezat Hristos au trecut umbrele, și au venit ziua. Legea darului se numește Israel. Cântarea 4 Stih 6. Și ascultă ce zice Duhul Sfânt prin glasul lui Isaia: Cap. 65 Stih 15. "Iată, cei ce-mi slujesc mie se vor bucura. Iar voi (jidovii) vă veți strica întru zdrobirea duhului vostru, că veți părăsi numele voastre, spre saturarea celor aleși ai mei. Iar pe voi vă va omora Domnul".

Arătat este că jidovii au răstignit pe Domnul, au părăsit numele cel blagoslovit Israel (și se numesc adunarea satanei) Apocalipsis: Cap. 2 Stih 18. Și sunt uciși la suflet de la Dumnezeu, cum am pomenit mai sus de multe ori. Cum și Isaia zice: Cap. 59 Stih 10. "Pipăi-vor peretele întru amiază zi ca orbul întru amiază noapte, ca și când ar și muri. Iar noi că am primit pe Hristos, și suntem aleși ai lui Dumnezeu, ne-am învrednicit de numele cel blagoslovit că ne numim Israilul cel duhovnicesc, "cel nou". Și iată cum mai adaugă Prorocul și dă și alt semn pentru noi de zice: Stih 11. "Iar cei ce slujesc mie li se va pune nume nou, care nume va fi binecuvântat în tot pământul, pentru că vor binecuvânta pe Dumnezeul cel adevărat pe Hristos, care este Dumnezeul cel adevărat, că l-am primit ne-am învrednicit ca peste numele ce-l avem, Israel, încă un alt nume, să adăugăm adică creștin, care nume este binecuvântat în toată lumea. Iar ereticii care sunt înșelați de Arie, și de Origen, și de Nestorie și de alți mulți eretici se numesc Iacob, prin care se înțelege înșelător. Cum și David zice spre fața lui Hristos: "pentru eretici înstrăinat fraților mei, și nemernic fiilor maicii mele, adică jidovii care frați au fost lui Hristos, și ei l-au înstrăinat de la dânșii, căci n-au vrut să-l primească". Cum zice Prorocul Ieremia: Cap. 12 Stih 6. "Ca și frații tăi s-au lepădat de tine". La fel și Evanghelistul Ioan zice: Cap. 1 Stih 11. "La ale sale au venit, și ai săi pe dânsul nu l-au primit". Și pentru aceea zice David: Psalm 61 Stih 11. "Înstrăinat am fost fraților mei". Iar nemernic [străin, necunoscut] este Hristos: pentru ereticii care se numesc fiii maicii noastre Biserici, și nu îl cinstesc așa cum trebuie. Precum grăiește Duhul Sfânt prin înțeleptul Solomon și zice: la Cântări Cap. 1 Stih 5. "Nu vedeți că sunt negru că fiii Maicii mele s-au învrăjbit pentru mine". Adică ereticii s-au învrăjbit pentru Hristos.

Acum să ne întoarcem la întrebarea ce trebuință au fost ca să blagoslovească Dumnezeu de două ori pe Patriarhul. Ascultă acuma și răspuns, întâi când s-au luptat Hristos cu Patriarhul zice Hristos către el, "să nu mai fie numele tău Iacob care călcâi înseamnă și nici al neamului tău căci tu m-ai primit pe mine" cum am pomenit mai sus, Efraim, Veniamin, Iuda, și jumătate din neamul lui Manasi, să primească legea cea nouă, legea lui Hristos: legea darului, care Israel se numește, iar a doua oară când a venit Patriarhul la Luza, iarăși s-au arătat Dumnezeu către dânsul și au zis lui, "să nu mai fie numele tău Iacob adică înșelător chiar de vor primi fiii tăi pe Mesia cel adevărat, pe Iisus Hristos: să nu primească credința cea cu numele Iacob adică înșelați, ci Israel să fie numele lor. Aceștia sunt pravoslavnicii care sunt văzători de Hristos Dumnezeu fără de nici o înșelăciune.

Și aceste cuvinte grăiește Duhul Sfânt prin glasul lui Isaia: Cap. 44 Stih  3, 4. “Eu voi da apă celor care merg în loc fără de apă" și altele: "și vor răsări ca iarba în mijlocul apei ce curge, și ca salcia lângă apa curgătoare prin Sfântul Botez “zice Prorocul, și mai adaugă Prorocul: Stih 5. Acesta va zice: "al lui Dumnezeu sunt" și numele lui Iacob va striga, și altul va scrie cu mâna sa "al lui Dumnezeu sunt" și pe numele lui Israel va striga. Adică: după ce vor primi oamenii sfântul botez, ce va fi de aici înainte zice Prorocul. Ereticul va zice numai cu gura "al lui Dumnezeu sunt, creștin sunt" iar faptele creștinești nu va avea, nici semnul cinstitei cruci nu-și va face cu mâna lui. Unul ca acela, numele lui Iacob va striga, adică înșelătorul căci va fi înșelat de Arie spurcatul. Iar altul, zice Prorocul va scrie cu mâna lui, nu ca ereticul cu un deget, ci cu trei degete, în numele Sfintei Treimi, unul ca acela Israel va striga, adică văzătorul de Hristos Dumnezeu. Și ascultă puțin mai jos ce mai zice Isaia: Cap.  48 Stih 1. "Auziți acestea casa lui Iacob, cei ce vă chemați pe numele lui Israel, și din apa lui Iuda ați ieșit, și vă jurați pe numele Dumnezeului lui Israel, iar nu cu adevăr." Vezi cât de luminat zice Prorocul pentru ereticii care casa lui Iacob se numesc, că sunt înșelători, și cu numele lui Israel se cheamă, că zic ei că sunt creștini, dar nu sunt creștini, ci eretici, pentru că au ieșit din apa botezului lui Hristos care au ieșit din neamul Iuda, și ne-au arătat sfântul Botez la Iordan prin afundare de trei ori în numele sfintei troițe, iar ereticii n-au primit apa afundării, ci își toarnă numai pe cap ; ereticul se jură pe numele Dumnezeului lui Israel, și zice pe Hristosul meu, numai că nu este Hristos al lui, ci al lui Israel adică al pravoslavnicilor este Hristos, cum grăiește Dumnezeu prin glasul lui Isaia: Cap. 45 Stih 3. de zice: ,"Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, cel ce chem numele tău Dumnezeul lui Israel: al Pravoslavnicilor".

Așa, iubitul meu cititor ține bine minte: ereticul se numește Iacob, și pravoslavnicul se numește Israel, și vei înțelege Sfânta Scriptură,căci altfel nu se poate. Iată ce zice Psalmistul: la Psalm 77 Stih 6, acolo zice David, poți să spui că neamul jidovesc n-are Lege, și sunt un neam fără de Lege, nici pe Hristos nu mărturisesc, ci mai vârtos îl hulesc. Arătat este că pentru eretici zice David că ei îl mărturisesc pe Hristos, iar pravoslavnicii care se numesc Israel, au Legea cea adevărată, cum și Moise zice pentru neamul lui Levi: la a doua Lege Cap.  33 Stih 10: "Arăta-vor îndreptările tale lui Iacob, și Legea ta lui Israel". Adică: ereticii pentru că mărturisesc pe Hristos, s-au învrednicit de dreptate, nu după Pravilă care este hotărâtă de șapte soboare, ci firește fac ei dreptate, și zice sfântul Apostol Pavel: "Cei ce n-au Lege, fac ale Legii “ Zice și Prorocul Isaia: Cap. 29 Stih 13: "Și au zis Domnul: aproape este norodul acesta de mine, cu gura lui, cu buzele sale mă cinstește, iar inima lui departe stă de mine, și în zadar cred întru mine, învățând porunci omenești. Măcar că Hristos aduce prorocirea aceasta și pentru jidovi, dar și pentru eretici, putem să tâlcuim că în multe feluri se înțelege Scriptura, mai vârtos că Hristos nu este cinstit de jidovii aceștia de acum nici măcar prin buze, ba, mai mult îl hulesc prin buzele lor. Și iată ce zice David la Psalm 98 Stih 4. "Judecată și dreptate întru Iacob tu ai făcut": Și iarăși la Psalm 144 Stih 8. "Cel ce vestește cuvântul său lui Iacob, și judecățile și îndreptările sale lui Israel".

Arătat este, că noi, pravoslavnicii, ne-am învrednicit să facem judecățile și dreptățile, după Legea lui Hristos: iar ereticii, că le-au vestit Tatăl prin cuvântul său pe Hristos și ei mărturisesc pe Hristos măcar cu erezii, însă s-au învrednicit de fac dreptățile firește.

Iar jidovii, și alți păgâni, care nu mărturisesc pe Hristos nicidecum nu s-au învrednicit ca să facă dreptate, nici firească, cum adaugă David aici și zice: "N-au făcut așa la toate neamurile, și dreptățile sale n-au arătat lor". Și iarăși: la Psalm 72 Stih 6, “îmbrăcatu-s-au cu nedreptate, și cu păgânătatea lor". Iată ce mai zice David și iată ce despărțire este între pravoslavnici, și între eretici, Psalm 16 Stih 8. "Când va întoarce Domnul robia norodului său, bucura-se-va Iacob, și se va veseli Israel. Care prorocire s-au și împlinit la venirea cea dintâi, a Domnului nostru Iisus Hristos: când au întors sufletele oamenilor din robia iadului de atunci se bucură ereticii, care se numesc Iacob, că bucuria se înțelege trupește, iar veselia va să zică sufletește. Cum zice Isaia: Cap. 49 Stih 16 "Veseliți-vă cerurilor, și să se bucure pământul". Și ereticii că mărturisesc pe Hristos, se bucură trupește, cum zice înțeleptul Sirah la înțelepciunea sa: Cap. 36 Stih 10. "Toate neamurile lui Iacob, se adună ca să facă inimă bună, și se nevoiesc spre mâncărurile lor, iar Israel cel nou, Pravoslavnic, se nevoiește cu Duhul, și pentru mântuirea sufletească". Zice și Amos pentru jidovi, și pentru eretici: Cap. 7 Stih 2. "Și am zis: Doamne fie-ți milă, cine va scula pe Iacob că s-au împuținat, și de două ori zice: o dată pentru neamul jidovesc, care se numesc Iacob călcâiul, și a doua oară pentru eretici, care se numesc Iacob înșelătorul". Și se plânge Prorocul Amos pentru dânșii, că sunt ei împuținați în credința lui Hristos. Cum zice David: la Psalm 11 Stih 1. "Că s-au împuținat adevărurile de la fiii oamenilor “.

Căci ereticii să numesc fiii oamenilor, și s-au împuținat de la Hristos care zice: "Eu sunt calea și adevărul.

Și de vrei mărturie cum că ereticii se numesc Fiii oamenilor, mai întâi caută la Geneza Cap. 20 Stih 6 și vei afla scrise cuvintele acestea: "Și au văzut Fiii lui Dumnezeu, pe fetele oamenilor că sunt frumoase, și le-au luat loru-și muieri". Aceste cuvinte așa se înțeleg: că oamenii cei care s-au tras din Sith, au fost cu fapte bune, și pentru aceea îi numește Scriptura Fiii lui Dumnezeu. Iar fetele, că s-au tras de la Cain, cu fapte rele, le numește pe dânsele fetele oamenilor, și până la o vreme s-au păzit neamul lui Sith, a nu se împreuna cu neamul lui Cain, iar de la o vreme au văzut Fiii lui Dumnezeu, cei cu fapte bune, care s-au tras din Sith, pe fetele oamenilor, ale lui Cain, că sunt frumoase, și au început a se împreuna cu dânsele, și s-au născut lor uriași, oameni mari, și urâți, cu fapte rele, până ce au venit și potopul.

Arătat este cum că oamenii cei care sunt cu fapte bune, se numesc Fiii lui Dumnezeu, iar cei cu fapte rele sunt Fiii oamenilor.

Acum noi pravoslavnicii că am primit pe Hristos, și credem fără de nici un eres, ne-au dat Hristos putere, ca Fiii lui Dumnezeu să ne facem, Ioan Cap. 30 Stih 12. La fel mulți sunt din pravoslavnici făcători de pace, aceia Fii lui Dumnezeu se vor chema, Matei Cap. 5 Stih  9.

Iar ereticii s-au abătut de la Hristos, la îndărătnici, cum au zis Moise mai înainte către jidovi în a doua Lege Cap. 32, Stih 14. "Și au mâncat Iacob grăsime din măduva grâului, și sânge din struguri au băut vin, și s-au săturat, îngroșatu-s-au, și au părăsit pe Dumnezeul cel ce l-au făcut pe el, și s-au depărtat de la Dumnezeu Mântuitorul său." Măcar că au zis Moise către jidovi cuvintele acestea, însă cu Duhul Sfânt au văzut mai înainte, că jidovii vor părăsi numele Iacob, și Israel spre saturarea acelor aleși ai lui Hristos: cum am pomenit și mai sus la Prorocirea lui Isaia. Că zice David la Psalm 61 Stih 11. "O dată au grăit Dumnezeu, două acestea am auzit, Duhul Sfânt grăiește prin Moise către jidovi, dar tocmai spre eretici țintește și de aceea zice de două ori Moise, îngroșatu-s-au, îngroșatu-s-au, și pentru jidovi, și pentru eretici".Către jidovi zice trupește, au mâncat măduva grâului, și au băut vin. Iar către eretici zice duhovnicește, adică au mâncat trupul lui Hristos, și au văzut sângele lui Hristos: și pentru aceea zice din grăsime măduva grâului au mâncat, și nu zice în scurt din grâu au mâncat: ca să cunoaștem, că pentru trupul lui Hristos se înțelege. Așijderea și la vin nu zice vin din struguri au băut, ci zice sânge din struguri au băut vin, că pentru sângele lui Hristos, se înțelege. Ereticii mai întâi au fost pravoslavnici și au mâncat Tainele lui Hristos și s-au săturat, atunci s-au depărtat de la Hristos Dumnezeu Mântuitorul lor, prin ereziile lui Arie.

Dară și Hristos i-au lepădat pe ei, precum Prorocul Isaia cel cu Duh mare, care au văzut mai înainte cele ascunse ce vor să fie până în veci. Au văzut și pentru eretici că se vor depărta de la Hristos: și Hristos va lepăda pe ei, și-i cheamă Prorocul Isaia iarăși către Hristos, și zice: "Aștepta-voi pe Dumnezeu cel ce și-au întors fața sa de la casa lui Iacob", Isaia Cap. 6 Stih  17. Și pentru aceea se numesc ei fiii oamenilor. Cum zice David: la Psalm 16 Stih 4. "Ca să nu grăiască gura mea lucruri omenești". Și iarăși: la Psalm 57 Stih 1. "De grăiți după adevăr fiii oamenilor". Și iarăși: la Psalm 30 Stih 20. "Ascunde-vei pe drepți întru ascunsul feții tale, de tulburarea oamenilor";, adică: de tulburarea ereticilor. Și iarăși: la Psalm 61 Stih 9. "Însă goi sunt fiii oamenilor, mincinoși sunt fiii oamenilor." Și iarăși: la Psalm 115 Stih 2. ,,Și eu am zis întru spaima mea, tot omul este mincinos".

Acestea toate zice către fiii oamenilor care se numesc eretici. Iar jidovii se numesc dobitoace. Nu zic eu, ci Prorocul Ieremia este de față, care zice pentru dânșii: Cap. 5 Stih 8. "Cai nebuni spre partea femeiască", și vezi încă dobitoace necurate îi face Prorocul pe dânșii, și cu adevărat dobitoace sunt neamul jidovesc. Căci și Hristos, zice către dânșii: "Rudă rea și prea stricată," Matei Cap. 12 Stih 39. Și David că au căzut el în păcatul preacurviei zice: la Psalm 72 Stih 22. “Dobitoc m-am făcut lângă tine", și iarăși puțin mai sus, adică la Psalm 48 Stih 12 zice David mai lămurit pentru păcatul curviei. "Și omul fiind în cinste n-au priceput, alăturatu-s-au cu dobitoacele cele fără de minte, și s-au asemănat lor".

Ce deosebire este între cuvântul alăturat, și între cuvântul asemănat; ci numai o taină mare au descoperit David, cu cuvintele acestea: că sfinții Proroci nici o vorbă n-au grăit în zadar. Și încă mai vârtos că Duhul Sfânt au grăit prin gurile lor, și însuși Hristos zice: la Matei Cap. 12 Stih 6. "Pentru tot cuvântul în deșert ce va grăi omul are să dea răspuns în ziua judecății".

Și ascultă ce taină au descoperit David cu cuvintele acestea, că de mirat lucru este. Dumnezeu blagoslovește pe Adam și zice către el, Geneza 1 Stih 28. "Să stăpânești toate zidirile, și toate ce au Duh de viață". La fel și către noi zice Dumnezeu: Geneza 9 Stih 2. ,,Și tremurul, și frica voastră să fie peste toate fiarele pământului"

Cum oare se întâmplă de multe ori că oamenii sunt mâncați de fiare: Geneza 1 Stih 27. “Și încă mai vârtos că omul sub chipul lui Dumnezeu s-au zidit".

Și David în toată viața lui s-au mirat de lucrul acesta, iar după ce au căzut el însuși în păcatul curviei, au simțit că chipul lui Dumnezeu au lipsit de la dânsul, apoi zice: "Și omul fiind în cinste" adică: în cinstea împăraților. Și a doua oară iarăși zice: "Și omul fiind în cinstea Prorocilor", și n-au priceput la ce cinste l-au suit Dumnezeu, și s-au asemănat dobitoacelor celor fără de minte, că au făcut faptă dobitocească, adică: curvia. Și s-au asemănat lor, că au lipsit chipul lui Dumnezeu de la el, și au rămas asemenea cu dobitocul. Și atunci are puterea fiara sălbatică să strice pe om, că nu-l cunoaște că este om, pentru că n-are chipul lui Dumnezeu pe el, ci chip dobitocesc. Și pentru aceea se roagă David de zice: la Psalm 73 Stih 20. "Să nu dai fiarelor sufletul cel ce se mărturisește ție". Acoperit grăiește Prorocul, căci nici sufletul să nu-l lase Dumnezeu în mâinile diavolilor, fiarele cele cumplite, nici trupul să nu-l lase Dumnezeu la fiarele cele pământești. Și vezi unde zice David: la Psalm 8 Stih 7. "Toate le-ai supus sub picioarele omului, oile și boii, păsările cerului, și peștii mari", și altele. Iar fiarele nu le pomenește David: că s-au știut vinovat cu păcatul curviei.

Iată cum am arătat prin multe mărturii că Pravoslavnicii se numesc Fiii lui Dumnezeu, și Ereticii se numesc Fiii oamenilor, iar jidovii se numesc cai, dobitoace necurate, până la vremea de apoi când se va face o turmă și un păstor, cum am pomenit mai sus. Iar la capitolul al patrulea, voi arăta cu ajutorul lui Hristos, și anul în care va fi împlinirea cuvintelor lui Hristos: că cerul și pământul vor trece, iar cuvintele Domnului nu vor trece. Și trebuie să vină de la toate limbile cei aleși către Hristos. Cum zice Isaia: Cap. 65 Stih 25. "Atunci vor paște mieii cu lupii, și leul cu boul va mânca paie", lupii sunt jidovii, câini sălbatici, și mieii sunt pravoslavnicii cei fără de nici o prihană, boii sunt cel mai prost norod din pravoslavnici, iar leii sunt ereticii și ceilalți păgâni care strigă asupra pravoslaviei. Cum zice David: la Psalm 9 Stih 29, Pândește ca leul întru ascuns ca să tragă pe săracul către el. Așa sunt ereticii și ceilalți păgâni, care gândesc totdeauna ca să tragă pe pravoslavnici către rătăcirea lor: iar Dumnezeu nu lasă, încă mai vârtos ca la vremea de apoi vor veni și ei către Hristos: cum zice aici Prorocul, lupii adică: jidovii care latră numai asupra pravoslaviei dară n-au putere să facă rău. Și la vremea de apoi vor veni și dintr-ânșii la credința pravoslavnică, și vor paște mieii împreună cu pravoslavnicii. Iar ereticii și alți păgâni, care răcnesc ca leii asupra pravoslaviei, și strigă, la vremea de apoi vor primi și ei credința pravoslavnică, și vor posti și ei ca norodul cel prost al pravoslaviei, că norodul cel prost totdeauna mai tare păzește postul decât cei bogați, și pentru aceea zice Prorocul, și leul ca boul va mânca paie, iar șarpele pământ va mânca. Acesta este neamul din care s-au tras Iuda vânzătorul, pentru care zice David: la Psalm 108 Stih 16. ,"Stingă-se numele lui într-un neam". Și acest neam va rămâne în rătăcire, cum am arătat mai sus și pentru acest neam zice Prorocul șerpi, cum și Hristos zice către ei, șerpi, pui de năpârcă, Matei Cap. 12 Stih 34. și zice Prorocul că vor mânca pământ: cum și David zice la Psalm 71 Stih 9. "Și vrăjmașii lui țărână vor linge",adică vor plezni de necaz când vor vedea toate limbile în credință pravoslavnicească. Cum și înțeleptul Solomon zice la înțelepciunea sa: Cap. 5 Stih 1. ,,Atunci va sta cu multă îndrăzneală dreptul, înaintea celor ce l-au necăjit pe dânsul și cu cumplită frică se vor minuna de mântuirea lui: și vor zice întru sine căindu-se, și întru strâmtorarea duhului vor suspina" și altele.

La fel și David zice: la Psalm 35 Stih  6. " Oamenii și dobitoacele vei mântui Doamne, adică: la vremea de apoi, vor veni ereticii care se numesc oameni, și jidovii care se numesc dobitoace, și vor primi sfânta credință pravoslavnicească, și se vor mântui. Iar Solomon auzind pe Tatăl său, David, zicând așa, nu înțelege și zice: la Exod Cap. 3 Stih 19. "Tot o întâmplare este la om, ca și la dobitoc", adică ereticul se numește om, așa și jidovul se numește dobitoc, și "cine știe duhul omului de se suie sus," Stih 21." și duhul dobitocului de se pogoară jos". Adică: cine știe duhul ereticului care se numește om de se suie sus că mărturisește pe Hristos, și duhul jidovului care se numește dobitoc de se pogoară jos. Ci toți care nu sunt pravoslavnici se pogoară în iad, cum zice Hristos: "cine nu este cu mine împotriva mea este". Matei Cap. 12 Stih 30. Și pentru aceea zice David: "iar pe cei ce se abat la îndărătnicii, duce-i-va Domnul cu cei ce lucrează fără de lege, pace peste Israel" adică: pe ereticii care s-au abătut de la pravoslavie la ereziile lui Arie, va duce Dumnezeu pe dânșii, împreună cu jidovii care lucrează fără de lege la Tartar, iar peste pravoslavnici, care se numesc Israel, pace va aduce, zice și Isaia: “Și cei păcătoși se vor zdrobi deodată cu cei fără de lege" în fundul iadului. Și auzind eu nevrednicul atâta osândă cum osândesc sfinții Proroci pe neamul jidovesc, și pe eretici, mi s-au făcut mie milă de dânșii, și am pus și eu nevoință și am scris în cartea aceasta multă mărturie pentru sfânta Pravoslavnică Credință, ca doară se va împlini și la mine, ticălosul, cuvântul Psalmistului care zice: la Psalm 8 Stih  14. "Învăța-voi pe cei fără de lege căile tale, și cei necredincioși la tine se vor întoarce", adică: pe jidovii cei fără de lege voi învăța căile lui Hristos care duc la împărăția cerului, și ereticii poate că vor citi și ei din cartea aceasta, și își vor cunoaște rătăcirea lor, și atunci se vor întoarce către credința pravoslavnică. Cum zice Prorocul Isaia: Cap. 30 Stih 15. Așa zice Domnul, Domnul Sfântul lui Israel (Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt). Când te vei întoarce, și vei suspina, atunci te vei mântui. Și atunci vei cunoaște unde ai fost când ai nădăjduit întru cele deșarte".

Când se va întoarce ereticul de la erezii și va primi iarăși Credința Pravoslavnică atunci se va mântui.

Precum și la vremea de apoi, când se va face o turmă, și un păstor, se făgăduiește Dumnezeu că va primi pe eretici iarăși, cum zice Prorocul Isaia: Cap. 43 Stih 1. " Și acum așa zice Domnul Dumnezeu, cel ce te-au făcut pe tine Iacob (ereticul), și cel ce au plăsmuit pe tine Israel (pravoslavnic), nu te teme că te-am mântuit, chematu-te-am pe numele tău.

Vezi pentru eretici zice: "cel ce te-au făcut, ca și pe dobitoace", iar pentru pravoslavnici zice: "cel ce te-au plăsmuit" și zice către ereticul, că te-am mântuit din rătăcirea ereticească, și te-am chemat zice, pe numele tău, adică: iar te-am chemat Israel, care nume ai avut mai înainte când ai fost pravoslavnic, până nu te-ai abătut la îndărătnici, la învățături străine, ale Papei de la Roma.

Și ascultă ce prorocește Prorocul pentru Papa, și pentru cetatea lui, de zice: Amos Cap.  6 Stih  8. "S-au jurat Dumnezeu pe sine, că au urât trufia lui Iacob (lui Papa care se numește Iacob înșelătorul), și voi pierde zice Domnul: cetatea cu toți cei ce locuiesc într-ânsa", adică: cetatea Romei.

Arătat este, că la vremea de apoi, vor primi ereticii Pravoslavnica Credință. Și este cineva netăiat împrejur la inimă, și nu se încredințează numai cu atâtea mărturii, și poftește mai multe mărturii, cum că la vremea de apoi, vor primi ereticii Credința Pravoslavnică ? Să vină să asculte, foarte multe mărturii, numai să țină minte cum am zis mai sus, adică unde pomenește Sfânta Scriptură Iacob, va să zică eretic, iar Israel, va să zică pravoslavnic.

Și acum ascultă mai întâi pe Moise ce zice: la a doua Lege Cap. 32 Stih 9. "Și s-au făcut partea Domnului, norodul său Iacob, funia moștenirii sale Israel". Adică: și ereticii s-au făcut partea Domnului, că au părăsit ei ereziile Papei, și s-au schimbat în Israel Pravoslavnic, care este moștenirea lui Dumnezeu, cum zice și David: Psalm 144 Stih 4. " Că pe Iacob au ales lui Domnul și pe Israel spre moștenirea lui", adică: măcar de au și ales Hristos pe ereticii care se vor întoarce la pravoslavie, cum zice David puțin mai sus: Psalm 43 Stih 6. "Tu ești împăratul meu, cel ce poruncești mântuirea lui Iacob “, însă pravoslavnicii sunt moștenirea lui Hristos: cum zice puțin mai jos, la Psalm 148 Stih 14. "Cântarea tuturor cuvioșilor lui Israel norodul care este aproape de dânsul. Și iarăși: la Psalm 70 Stih 1. "Cunoscut este în Iudeea Dumnezeu, și în Israel (în pravoslavnici), mare este numele lui" Și iarăși la Psalm 133 Stih 1. "Intru ieșirea lui Israel din Egipt au făcut sfințirea lui Iuda, că din neamul lui s-au întrupat Hristos Mântuitorul, iar Israel pravoslavnicii s-au făcut stăpânirea lui". Zice și Sirah Cap. 24 Stih 9. "Și au zis întru Iacob locuiește și întru Israel moștenește": în eretici locuiește numele lui Hristos: iar în pravoslavnici se moștenește veșnic. Cum zice David: "Adusu-s-au aminte de cuvântul său care au grăit, și altele, și l-au pus pe el lui Iacob spre poruncă, și lui Israel spre legătură veșnică". Hristos este cuvântul Tatălui, la eretici, numai spre poruncă, iar la pravoslavnici spre legătură veșnică. Cum zice și Isaia: Cap. 45 Stih 17. "Israel se mântuiește de Domnul mântuire veșnică". Zice și Ieremia: Cap. 2 Stih 3. ,"Sfânt este Israel Domnului început al rodurilor", adică: începutul rodului faptei creștinești, pravoslavnicii sunt. Zice și Isaia: Cap. 45 Stih 5. “Așa zice Domnul, cel ce m-au plăsmuit din pântece, ca să adun pe Iacob la Domnul: și spre Israel mă voi aduna".

Aici foarte luminat arată Prorocul că spre Pravoslavie va aduna Hristos pe eretici. Cum și mai sus zice: "Și întru Domnul Dumnezeu se va mări toată seminția lui Israel". Grăiește Duhul Sfânt și prin Ieremia și zice: Cap. 15 Stih 19. ,,Și voi așeza pe Israel la pășunea lui, și în muntele lui Efraim, și se va sătura sufletul lui".

Vezi luminare a Duhului Sfânt, că zice: că va așeza pe pravoslavnici la pășunea cea duhovnicească. Și mai zice David: la Psalm 22 Stih 1 "Domnul mă va paște, și nimica nu-mi va lipsi, în loc cu pășuni, acolo m-au sălășluit", arătat este că pășunea-i duhovnicească: că mai adaugă și zice Psalmistul: Stih 2.. "La apa odihnii m-au hrănit (la apa Botezului), și sufletul meu l-au întors", tot așa cum zice Ieremia, de pășunea cea duhovnicească se va sătura sufletul lui, și la muntele Efraim zice Prorocul: "că și Hristos s-au fost dus la muntele acela, când au ridicat jidovii piatra asupra lui" că neamul lui Efraim au primit pe Hristos: cum am arătat mai sus la Capitolul al doilea.

Și Prorocul Isaia, la fel zice: Cap. 40 "Ca păstorul va paște Hristos turma sa". Zice și Iezechiel: Cap. 24 Stih 20. "Și voi ridica vouă un păstor". Zice și Miheia: Cap. 2 Stih 12. "Adunându-se Iacob cu toții" (adică toți ereticii, se vor aduna către Credința Pravoslavnică, la vremea de apoi,) "așteptând, voi aștepta pe cei rămași ai lui Israel:" pe cei păcătoși dintre pravoslavnici așteaptă Hristos, ca să se pocăiască să nu rămână nici unul din pravoslavnici nemântuit, ci mântuit. Cum am tâlcuit la Capitolul al doilea din prorocirea lui Iezechiel ce zice: "pe cea tare voi păzi", și altele.

Și pentru aceea zice Miheia: Cap. 8. "Ca să vestească lui Iacob păgânătățile lui și lui Israel păcatele lui". La eretici zice: "de păgânătăți să se pocăiască, iar pravoslavnicii de păcate". Zice și Isaia: Cap. 20. ,,Și în ziua aceea nu se va mai pomeni rămășița lui Israel: și cei mântuiți ai lui Iacob nu vor mai nădăjdui spre cei ce i-au necăjit pe dânșii, și vor nădăjdui spre Dumnezeul cel sfânt al lui Israel întru adevăr."

Aici arată Prorocul, că la vremea de apoi se vor pocăi toți pravoslavnicii, nici unul nu va rămâne nemântuit, ci mântuit, cum puțin mai jos zice: "Ascultați-mă casa lui Iacob, și toată rămășița lui Israel. Cap. 40 Stih 3. "Toți câți au rămas, din pravoslavnici întru păcate", pe toți îi cheamă către pocăință. Iar pentru eretici zice: "Și cei mântuiți ai lui Iacob nu toți, numai unii". Căci antihrist va înșela din toate neamurile, numai din pravoslavnici nu va putea înșela. Cum am arătat mai sus, la Capitolul al doilea. Și pentru aceea zice Prorocul "Și cei mântuiți ai lui Iacob, nu vor mai nădăjdui spre cei ce i-au necăjit pe ei". Adică, nu vor nădăjdui spre Arie, și spre cei cu el. Ci vor nădăjdui spre credința pravoslavnică, ce Israel se numește, și Dumnezeul lui Israel se zice.

Și iată cum zice Isaia: Cap. 37. Stih, 9. "Pentru aceasta se vor lua fărădelegile lui Iacob, când vor zdrobi toate cele cioplite ale lor. Atunci se vor lua fărădelegile lor".

Iar pentru pravoslavnici ascultă ce zice Ieremia: Cap. 8 Stih 20. "În zilele acelea, și în vremea aceea, zice Domnul, vor căuta strâmbătatea lui Israel și nu va fi, și păcatele lui Iuda, și nu se vor afla" (Adică: păcatele din neamul lui Iuda, din care s-au întrupat Hristos) "Căci milostiv voi fi celor rămași pe pământ, zice Domnul". Și iarăși: Ieremia Cap. 6 Stih 9. "Că acestea zice Domnul culegeți, culegeți, ca pe o vie rămășița lui Israel. Și iarăși: Ieremia Cap. 31 Stih 7. așa zice Domnul către Iacob (către eretici) "Veseliți-vă, veseliți-vă, și faceți auzit cum au mântuit Domnul norodul său, rămășița lui Israel".

Arătat am făcut prin multe mărturii, că pravoslavnicii până la unul se vor mântui. Iar din eretici numai unii, iar unii vor fi înșelați de antihrist. Și de nu te încrezi nici cu atâtea mărturii o, cititorule, voi aduce și alte mărturii, numai și tu să ai de-a pururea înaintea ochilor tăi, nelipsit aceste trei gânduri.

Unul de la Psalmistul David care zice: la Psalm 61 Stih 11. "o dată au grăit Dumnezeu, două acestea am auzit" dar duhovnicește se înțelege.

Și a doua de la Prorocul Isaia, care arată că jidovii de la răstignire încoace au părăsit numele Israel și Iacob. Isaia Cap. 65 Stih 15. ,Și noi creștinii avem acuma numele Israel".

Și al treilea gând, ca să știi că pravoslavnicii se numesc Israel. Iar ereticii se numesc Iacob. Și așa vei înțelege Sfânta Scriptură, iar de nu vei crede, nu vei pricepe Sfânta Scriptură nicidecum. Și ascultă ce zice Moise: la a doua Lege Cap. 33 Stih 28. "Și va locui Israel fără de frică singur pe pământul lui Iacob, cu grâu, și cu vin, și cerul va fi lui ca rouă". Cu cuvintele acestea arată, că la vremea de apoi va fi o turmă, și un păstor, o Credință și o Împărăție.

Și la Capitolul al patrulea, cu ajutorul lui Hristos voi arăta prin multe mărturii, când va fi, și împărăția, și credința pravoslavnică va fi în toată lumea.

Cum zice aici Moise: "Că Israel, pravoslavnicii, vor locui pe pământul lui Iacob, pe țările ereticilor". Și singur arată că nu va fi altă Lege sau Credință pe pământ, fără numai Pravoslavnica Credință, și fără frică, că nu vor fi atunci păgâni cum sunt acuma, care vor să înghită pe pravoslavnici: Și grâul, și cu vinul, zice Moise că închipuiește Tainele lui Hristos: vor fi în toate zilele, și în tot locul. Și mai adaugă Moise și zice: "Și cerul cu rouă, închipuiește apa pe care o turnăm în sfintele Taine, în loc de apa și sângele ce au curs din coasta lui Hristos". Și iată ce mai adaugă Moise și zice: "fericit ești tu Israile, nu este alt norod asemenea ție mântuit de Domnul. Aici nu poți să zici că pentru jidovi grăiește Moise, la a doua Lege Cap. 21.

Arătat este că pentru noi pravoslavnicii grăiește Moise. Zice și Sirah: Cap. 17 Stih 14.  fiecărui neam au pus povățuitor, și partea Domnului Israel este". Zice și Isaia: Cap. 29 Stih  22. “Așa zice Domnul, asupra casei lui Iacob, nu acum se va rușina Iacob, nici își va schimba fața Israel".

Vezi cum toate cu rânduială le-au grăit Duhul Sfânt, căci Iacob nu se va rușina, că până nu vor primi Credința Pravoslavnică sunt rușinați ereticii.

Iar atunci când vor primi Credința Pravoslavnică, nu se vor mai rușina, zice Prorocul, iar Israel, adică pravoslavnicii nu vor schimba fața nicidecum, ci cum au fost ei mai înainte pravoslavnici, așa va fi Credința Pravoslavnică până în vecii vecilor fără de sfârșit.

Și iată ce mai adaugă Prorocul de zice: “și cei ce rătăcesc cu Duhul, vor cunoaște înțelegerea, și cei ce cârtesc se vor învăța a asculta". Ereticii, adică rătăcesc cu Duhul, că zic ei că și de la Fiul purcede Duhul Sfânt . Iar arunci la vremea de apoi, vor cunoaște cum că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, și întru Fiul se odihnește. Iar jidovii cârtesc, nicidecum nu vor să le pomenească cineva de Hristos: și își astupă urechile lor ca să nu audă de Hristos. Cum zice David: la Psalm 57 Stih 4. "Ca unei aspide surde care își astupă urechile sale ca să nu audă" iar la vremea de apoi se vor învăța a asculta. Și ascultă acuma ce zic Prorocii pentru eretici.

Mai întâi Isaia zice: Cap. 8 Stih 16. "Atunci nu vor fi cei ce pecetluiesc Legea ca să nu învețe", că ereticii unde au avut putere în țările lor au oprit pe pravoslavnici ca să învețe pe copiii lor Credința Pravoslaviei, și au silit pe pravoslavnici ca să se facă cu dânșii una.

Iar atunci, zice Prorocul, când va fi o singură turmă, nu va mai fi la dânșii putere să mai facă rău la pravoslavie, și precum se vede au slăbit ereticii, că aproape este vremea să se facă o singură turmă, cum voi arăta la Capitolul al patrulea cu ajutorul lui Hristos.

Și iarăși zice Isaia, “Și va adaugă Domnul pe Iacob, și va alege încă pe Israel, și iarăși fi-va în ziua aceea scăderea măririi lui Iacob", și "cete grase ale măririi lui se vor cutremura", zice și Ieremia: “Mare s-au făcut ziua aceea, și puțină vreme i-au rămas lui Iacob, și întru această zi se va mântui".

Au nu vedem cu ochii noștri că au început să se împlinească cuvintele Prorocilor, au nu s-au cutremurat toată cetatea Romei cu toți cei mari ai ei, au n-au scăzut măririle și trufiile celor din Polonia, și prin aceasta se vor mântui, zice Prorocul: să nu gândească cineva că trupește grăiește că se vor mântui, ci Prorocul duhovnicește grăiește că se vor mântui sufletele lor, adică vor ieși din multe necazuri și vor primi Credința Pravoslavnică, cum de față vedem și auzim că au început a veni către pravoslavie, sub împărăția Rusiei, și sfintele praznice împreună cu noi prăznuiesc. Și iată ce mai zice Isaia: "fiii lui Iacob cei ce vin vor odrăsli, și Israel va înflori, și se va umple lumea de rodul lui" adică de pravoslavnici se va umple toată lumea, și la eretici zice va odrăsli, iar pentru pravoslavnici zice va înflori, și iarăși: Isaia Cap. 44 Stih 27. "Veseliți-vă, cerurilor că au miluit Dumnezeu pe Israel, strigați munți că au izbăvit Dumnezeu pe Iacob", pentru pravoslavnici zice că au miluit Dumnezeu: adică pe pravoslavnici au miluit cu mântuirea la sfârșit, cu împărăția cerurilor, iar pe eretici au izbăvit Dumnezeu din munca veșnică, când vor primi Credința Pravoslavnică, și pentru aceea zice prorocul veseliți-vă cerurile pentru noi pravoslavnicii, iar pentru eretici zice: strigați munți, adică cele pământești să se bucure pentru dânșii. Și de aceea adaugă Prorocul și zice:  "Și Israel se va mări".

Arătat este că mântuirea ereticilor măcar de vor primi Credința Pravoslavnică, nu va fi ca mântuirea pravoslavnicilor, că Hristos zice: "Toată hula se va ierta: iar cine va huli asupra Duhului Sfânt, nu se va ierta în veacul acesta, nici în veacul viitor". Matei Cap. 12 Stih  32. Și iată zice și Prorocul Miheia. Cap. 2 Stih 7.

"Acela ce zice casa lui Iacob au mâniat pe Duhul Domnului" și cu adevărat, că ereticii hulesc pe Duhul Sfânt, și ascultă ce zice Prorocul Ieremia pentru dânșii: Cap. 46 Stih 27. “Nu te teme, sluga mea, Iacobe, zice Domnul: că voi aduce sfârșit în toate neamurile, iar pe tine nu te voi face să te sfârșești, ci te voi pedepsi spre judecată, și nevinovat nu te voi face". Vezi cât de limpede ne arată Prorocul că Dumnezeu nu va ierta ereticilor hula care hulesc ei asupra Duhului Sfânt, chiar dacă vor primi sfânta Credință Pravoslavnică. Zice și Prorocul Amos: Cap. 4 Stih 7 . "Juratu-s-au Domnul asupra seminției lui Iacob, că nu se vor uita spre pricinile". Grăiește Duhul Sfânt și prin Isaia de zice: Cap. 45 Stih 8. "Pentru sluga mea Iacob, și pentru Israel cel ales al meu eu te voi chema pe numele tău, și te voi primi, iar tu nu m-ai cunoscut pe mine".

Și aici foarte luminat arată Prorocul că Ereticii vor primi Credința Pravoslavnică, și se vor chema iarăși Israel, Isaia Cap. 45 Stih 19. Și iarăși: "Nu întru ascuns, nici în loc întunecos al pământului am grăit: au n-am zis la semințiile lui Iacob degeaba încercați, eu sunt Domnul ce grăiesc dreptate și adevăr “. Și iarăși: Isaia Cap. 48 Stih 20. "Vestiți până la marginile pământului, ziceți că au izbăvit Domnul pe robul său, pe Iacob".

Zice și Prorocul Ieremia, Cap. 2 Stih 13. “Așa zice Domnul: iată eu voi întoarce înstrăinarea lui Iacob, și robirea lui voi milui". Și iarăși: “Și tu să nu te temi de robul meu Iacob, iată, te mântuiesc și se va întoarce Iacob de departe și se va odihni".

Zice și Varuh: Cap. 3 Stih 37. "Aflat-am toată calea științei, și am dat-o lui Iacob, slugii sale, și lui Israel, cel iubit de dânsul".

Arătat este prin mulțime de mărturii, cum că la vremea de apoi, vor veni și ereticii către Credința Pravoslavnică. Și mântuirea lor nu va fi tocmai ca a pravoslavnicilor, că vedem că toți Prorocii îi numesc pe dânșii robi, și pe pravoslavnici îi numesc Israel cel iubit sau Israel cel ales, ca pe Fiii lui Dumnezeu. Cum grăiește Duhul Sfânt prin glasul lui Ieremia de zice: Cap.  2 Stih  14. "Au rob este Israel?" Și altele.

Arătat este că noi pravoslavnicii, suntem ca Fiii lui Dumnezeu, iar ereticii sunt ca robii lui Hristos, și robul nu rămâne în casă pe veci, ci Fiul rămâne.

Și ascultă pe înțeleptul Sirah: ce descoperire face el între pravoslavnici, și între eretici, de zice Cap. 37 Stih 26. "Viața omului în numărul zilelor, și zilele lui Israel sunt nenumărate", adică: viața ereticului (care om se numește, cum am pomenit mai sus), în numărul zilelor este, cât trăiește numai în viața aceasta pământească, iar la viața cea viitoare n-au nădejde, de nu vor primi Credința Pravoslavnică. Iar zilele lui Israel nenumărate sunt, adică: zilele pravoslavnicilor nenumărate sunt.

Cum zice Hristos prin gura lui Isaia: "Și vor fi zilele norodului meu, după zilele lemnului vieții", adică, zilele pravoslavnicilor care sunt norod ales al lui Hristos vor fi după zilele cinstitei cruci, care lemnul vieții este, precum Crucea lui Hristos n-are sfârșit, așa și pravoslavnicii, vor trăi la împărăția cerurilor fără de sfârșit.

Cum zice David: Cap. 3 Stih 24. "O, Israile (adică: o pravoslavnice), cât de mare este casa lui Dumnezeu, și locul câștigului ei mare este și nu are sfârșit, înalt foarte este, și nemăsurat".

Cum și Mântuitorul zice: "la Casa Tatălui meu multe lăcașuri sunt".

Căci mai înainte de venirea lui Hristos: sinagoga jidovilor, s-au numit casa cea iubita a lui Dumnezeu. Cum cântă Psalmistul: la Psalm 138 Stih 37. "Casa lui Aron, casa lui Levi, binecuvântați pe Domnul".

La fel și Prorocul Zaharia unde prorocește pentru patimile lui Hristos zice: Cap. 13 Stih  6. “Și voi zice către El, ce sunt rănile acestea prin mâinile tale?" și va răspunde Hristos către tatăl și va zice: "m-am rănit la casa mea cea iubită", adică: la adunarea jidovilor, care au fost casa iubită lui Hristos.

Cum zice Hristos către sfinții Apostoli: "Mai vârtos vă duceți către oile cele pierdute ale casei lui Israel".

Arătat este, că ei au fost casa lui cea iubită. Iar acum după ce au răstignit ei pe Hristos, au rămas casa amarurilor.

Cum zice Dumnezeu către Prorocul Iezechiel: Cap. 12 Stih 1. “În mijlocul nedrepților tu locuiești, au ochi și nu văd, și urechi au și nu aud, că este casa amarurilor".

Și pentru aceea zice: "și iată că va rămâne casa voastră pustie".

Cum și prin gura lui Ieremia zice: Cap. 12 Stih 1. "părăsit-am casa, lăsat-am moștenirea mea". Și am rămas noi pravoslavnicii, casa cea iubită lui Hristos: și ne vom învrednici cu toți, să intrăm în lăcașurile casei împreună cu toți sfinții, la odihna veșnică cea fără de sfârșit, Amin.

[Înapoi] [Cuprins] [Înainte]